IV

 

Pe sânul alb al fetei, când iese-n ziuă-n prag
O salbă de mărgeanuri se leagănă cu drag.

Când unor pietre moarte le dai atâta drept,
Atunci, eu viu și tânăr, eu ce-aș avea s-aștept?

Tu pui pe sân mărgeanul, te-mbeți de dragul lui —
Dar cât ai fi de beată pe mine să mă pui!