Hristos în biserica Ierusalimului

Jump to navigation Jump to search
Hristos în biserica Ierusalimului
de Alexei Mateevici


I[modifică]

Libanul a dat chedrii
Și aurul Ofirul,
Alesu-și-a Sidonul,
Eghiptul falnic, Tirul
Tot ce avea mai mare,
Mai vederat, mai rar,
La facerea acestui
Dumnezeiesc altar.
Aicea, toată mintea,
Puterea omenească,
Pe cerul cu pământul
Voit-au să unească,
Voit-au să-mpreune
Pe om cu Dumnezeu:
Ușor era atuncea
Ce este-acuma greu.
Frumoasa Palestină
Pusese să ridice
Biserica cea mare
Lui Savaoth — se zice.
Mai patruzeci și șase
De ani a fost lucrată,
Cu marmură și aur
Spoită și-mbrăcată.
Era o fericire
Nespusă a vedea
Cum marmura cea albă
În flori se împletea
Cu aur, pietre scumpe,
Cu lemnuri felurite;
Cum se ridică-n ceruri
Coloanele-ascuțite.
Și grinzile înalte
De jos de-abia se văd,
Ușorii stâlpi în aer,
În raze se prevăd.
Când ziua albă-nuntru
Strălucitoare cade,
Cum ea de-odată-nvie
Lumina minunată,
Încât și cel mai negru,
Întunecos și rău
Și cel mai vrednic suflet
Vedea pe Dumnezeu
În mijlocul acestor
Lumini strălucitoare,
Înconjurat de stele,
Înconjurat de soare.

II[modifică]

Aici, în locu-acesta,
În Israel sfințit,
Hristos în ziua ceea
Blând, falnic au venit.
Și ochii săi primblându-și
Prin străluciri, lumină,
Care ardea în ziua
De soare, aur plină
Privind senin acele
Coloane de porfir
Mărețe-mpodobite
Cu aur de Ofir,
În fața celui roșu
Granit nespus de tare
A marmurei ca chipul
Frumoaselor fecioare,
În locul rugăciunii
Ș-al darului ceresc,
Unde scârbiții oameni
Durerea-și potolesc,
Aici unde se pleacă
Genunchiul cu plânsoare
Și ochii varsă lacrimi
Și frunțile — sudoare;
Iubirea negrăită
Adâncă, mare, sfântă
În inimă pătrunde
Ca o lucire blândă;
Pe mic îl face mare,
Pe mare-l face mic,
Măria omenească
Zdrobește în nimic;
În locul unde lina,
Netulburata pace
Din umbre trecătoare
Oglinzi de soare face,
Văzut-au Domnul nostru
O mare spurcăciune:
Pe piatră, unde numai
Genunchi plecat se pune,
Hristos găsit-au marfă
Și aur și argint,
Iar primprejur — pe-aceia
Ce spurcă lucrul sfânt:
Găsit-au târgoveții
Pungași și vânzători
De vite pentru jertfă,
Vicleni amăgitori;
Pe cei ce schimbă banii,
Herghelegii, văcari,
Cu viețile pierdute,
Cu inimi de tâlhari;
Pe cei ce-și vând și cinstea
Și sufletul întreg
Și zilele lor toate
În vicleșug petrec,
Pe cei mișei ce nu știu,
Nu văd altă nimic:
Un Dumnezeu — argintul,
Credința li-i câștig.
Și lucruri ne-auzite!
Afară de văcari
Cu viețile pierdute,
Cu inimi de tâlhari,
Afar' de schimbătorii
De bani, ai căror limbă
Deodată cu schimbarea
Cârnește și se schimbă,
În hramul lui Iehova
Hristos au dat de boi,
Buhai gătiți, porumbiți
De vindere și oi
De vindere asemeni:
Pe-atunci iudeul care
Putea mai mult să vândă
Se numără mai mare.
Așa o mișelie
Hristos în hram găsit-au
Și în mânie mare
Atuncea El venit-au,
Atuncea El, cuvântul
Lui Dumnezeu, El, Mielul
Cel blând, au dat afară
Tâlharii de tot felul
Din hramul Palestinei,
Pe vameși — iudei,
Pe vânzători de jertfă,
Pe ceialalți mișei,
Măsuțele cu banii
Le-au răsturnat pe toate,
Făcând bici de frânghie.
În sfânta Lui dreptate
Gonit-au târgoveții
Și schimbătorii toți
Ai banilor de jertfă
Afară ca pe hoți.
Au zis Hristos — s-audă
Destrăbălata gloată,
Să ieie-aminte lumea
În răutăți scăldată:
„Nu faceți voi, pierduții
Fățarnici cărturari,
A Tatălui meu casă
Cuib mare de tâlhari".

Aprilie 1913