Hora valurilor

Jump to navigation Jump to search
Hora valurilor
de Octavian Goga


I[modifică]

Vechea mea otravă, jale călătoare,
Azi la malul mării te-am adus pribeagă,
Când povestea noastră pe pământ nu-l doare,
Să mi-o știe valul, valul s-o-nțeleagă.

Într-o clip-amurgul mi-a furat amarul
S-a pornit o undă alteia să-l spuie,
Cântecul meu tainic și-a pierdut hotarul,
Cu talazul cade, cu talazul suie.

Simt cum ondularea stropilor de apă,
Fremătând departe, glasul mi-l răsfrânge,
Cum se sparge larga valurilor groapă,
Când pământul tace, simt cum marea plânge.

Viforul din mine prinde să pătrundă
Până-n adâncimea apelor rebele,
Și se otrăvește fiecare undă,
De înfrigurarea patimilor mele...

Cresc în pacea serii magice orchestre
Din nepotolita volbură albastră,
Și-mi azvârl în goană noaptea la ferestre
Fulgere răzlețe din vâltoarea noastră.

S-a-mpletit un cântec mare, fără seamă,
Oceanu-mi cântă hora ta grozavă,
Undele te strigă, apele te cheamă,
Jale călătoare, vechea mea otravă...

II[modifică]

În noaptea asta mă apasă
Al apei greu răsuflet cald,
Vin neguri negre de se lasă
Ca din povestea unui scald.

Oceanul cu acorduri grave
Nu-și mișcă crețele verzui,
Toți zeii mării scandinave
Veghează-n adâncimea lui.

În ritmul stropilor de apă,
Învie basme de demult,
Un vaier de departe scapă
Și vine-aproape, să-l ascult.

Adoarme-apoi cu firea-ntreagă
Și-abia mai rătăcește-n gol,
O jale tainică pribeagă,
Ca dintr-o harfă-a lui Eol.

Atunci, o clipă mi se pare
Cum stau și-n noapte mă frământ,
Că s-a oprit eterna mare
S-asculte moartea pe pământ...