Hora Bucovinei

 

Într-un ceas de voioșie,
Când ești mândru, bucuros,
Jocul sfânt de strămoșie
Mult e dulce și frumos,
Pe-o câmpie înflorită,
Să-l joci, frate, cu amor,
Înfocat de-a ta iubită
Și de-al țării viitor.

Și-acel joc de fericire
Pentru cei ce se îubesc,
Joc de falnică mărire
Unui suflet vitejesc,
Este hora strămoșească
La români adevărați,
Ce-ntr-o țară românescă
Deopotrivă suntem frați.

Deci românul cu simțire,
Totdeauna cu noroc,
Dovedește a sa fire
La război ca și la joc;
Căci o țară glorioasă
Cu mândrie l-a creat:
Dușman celor ce-o apasă,
Frate celui apăsat^[1].

Notă

1. Pop, Vasile Gr., Conspect asupra Literaturii române și scriitorilor ei, de la începuturi și până astăzi, în ordine cronologică, Partea II, București 1876, pp. 315, 31