Hora (Alecsandri)

Hora[1]
de Vasile Alecsandri


Iată! hora se pornește
Sub stejar, la rădăcină.
Iată! hora se-nvârtește...
Vină, puico, vină.

Lângă mine vin, drăguță,
Să te pot strânge de mână
Ca ieri seara, la fântână;
Mario, Măriuță!

Duh-de-Spaimă! Piei-Nălucă![2]
Sună bine-n cobză, sună,
Să nu-ți fac spetele strună
Și chica măciucă.

Tu, fes-Roș cu giubea lungă!
Din arcuș trage mai tare,
Căci în gard am un par mare
Și mulți bani în pungă!

Tot așa pân-în deseară!
Mult frumoasă-mi e puicuța,
Ca o zi de primăvară,
Maria, Măriuța!

Tot așa, tot voinicește!
Nu mă dați, măi, de rușine,
Căci gurița ce-mi zâmbește
Vâră dracu-n mine.

Mi-am pus flori la pălărie,
Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele,
Să se uite cu mândrie
Puicuța la ele.

Am cămașă cu altiță,
Tot de fir și de mătasă,
Am pe spate-o durduliță...
De nime nu-mi pasă!

Nici de vornic, nici de dracul,
Nici de vrajă ciocoiască,
Nici de turc, nici de cazacul...
Țara să trăiască!

Bateți toți într-o lovire
Să vuiască-n fund pământul;
Lumea-ntreagă să se mire,
Și Dumnezeu sfântul!

Sunt sătul de biruri grele
Și de plug, și de lopată,
De ciocoi, de zapciele
Și de sapă lată.

Astăzi horele sunt pline!
Crape-mi sura opincuță,
Și să mor în joc cu tine,
Mario, Măriuță!

Note[modifică]

  1. Hora este chiar jocul cel vechi al romanilor și care era cunoscut sub numele de chorus. În timpul horei este obicei ca unul din dănțuitori să cânte din gură și să deie astfel tonul danțului.
  2. Porecle date țiganilor lăutari.