High-life articol

Jump to navigation Jump to search
High-life
de Ion Luca Caragiale


O țară eminamente agricolă trebuie să aibă un high-life.

Ce este? ce numim high-life?

Este crema unei societăți.

Ca naștere? — nu.

Ca talent? — nu.

Ca avere? — nu.

Ca onestitate? — nu.

Ca bravură? — nu.

Atunci... ca ce?

Știu eu?

Poți fi feciorul celui din urmă râtan; poți merita să fii hrănit cu paie; poți fi sărac lipit și incapabil a munci de două parale; poți fi o spurcăciune bună de aruncat în canal; un laș de cea mai deplorabilă speță — asta nu te-mpiedică de a face parte din high-life.

Vei merge alături cu un descendent direct al cutărui cruciat; vei concura pe toți oamenii distinși la favoruri și onoruri; vei cheltui și vei trăi ca un mare rentier; vei putea arunca desprețul tău oamenilor de treabă și sfida pe orice brav.

Și toate cu un succes desăvârșit.

Cum asta? vor întreba nedomiriții.

Iacă bine. Mergeți pe stradă, la Șosea, la spectacole, în magazine, în baluri, la București, la Constanța, la Sinaia, mergeți, vedeți și spuneți și dv. cum.

Iată ce bănuim noi.

Orice popor clasic — și suntem doară un popor clasic — fie cât de creștin, are nevoie de un Olimp, și fiece Olimp trebuie să-și aiba mica lui cronică scandaloasă.

Să ne amintim cu respect de Jupiter, de Venus, de Mercur și mai cu seamă de tânărul Ganimed, și să ne felicităm că avem și noi Olimpul nostru.

Voiți un Jupiter? Iată-l: un om este bunicul copilei sale proprie și prin urmare tatăl nepoțelii sale.

Voiți o Venus?... Dar atunci, o să ne cereți și un Mars, una fără altul nu merge... Căutați-i și poate-i veți găsi.

Un Mercur?...

Un Ganimed?...

Dar sunt destui.

Ce-i lipsește acestui Olimp? O mitologie metodică.

O vom da.

Moftul își ia rolul lui Esiod. În curând dar: „Teogonia Națională sau Moftologia Olimpului Român".