Gustul morții

Jump to navigation Jump to search
Gustul morții
de Emanoil Bucuța
din antologia „O mie și una de poezii românești”


Cum ai venit nu știu, nu știu de unde,
Ci deodată umpli raza minții.
S-apleacă ochiul tău și mă pătrunde,
Sclipesc, abia zăriți prin buze, dinții.

Și făr' să simt a brațului căldură
Pe gât, sau brațul meu să te cuprindă,
Mi se coboară gura ta pe gură,
Înfiorată, mută, suferindă.

Atunci îmi cad zadarnicele pleoape
Și viața-mi stă atunci în loc, nu știu
Din soarberea aceasta să mai scape.

Târziu tresar, la scârțâitul porții,
Și, în deșertul nopții date ție,
Găsesc pe limbă gustul tare-al morții.