Guraleiul

Jump to navigation Jump to search
Guraleiul
de Alecu Donici


ÎNFĂȚOȘAREA I[modifică]

CUCOANA ZAMFIRIȚA ȘI ZOIȚA

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Postelnicul de-aice acum numai s-au dus;
De astăzi dimineață un milion mi-au spus.
Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare
De guralei așa nesuferit de mare,
Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat
Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat.

ZOIȚA

Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare,
Când zic că dumnealui tăcere nici nu are,
Spuind necontenit și vrute și nevrute
La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte,
De ranguri mari și mici, de domnii ce au fost,
Istorisește mii, ca cum ar fi de rost
Și intrigi mai ales adeseori lucrează:
Le face mare haz, le și adiverează.
Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie,
Atunci se apără și zice că nu știe.

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Așa cum este, drept.

ZOIȚA

Eu judec ca o slugă,
Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă,
Precum postelnicul necontenit o are,
Mult scade la boieri din chipul lor cel mare.
Și eu adevărat acum mărturisesc,
Că la postelnicul nimica nu găsesc
Din cele ce-ar putea ceva făgădui
Ca pe vre o femeie să poată birui.
Măcar că dumnealui către mata arată
Că multă dragoste în inima sa poartă
Iar totului apoi, o mare neunire
La a dumilorvoastre deprinderi și la fire.
Mata ești prea tăcută, iar dumnealui limbut;
Mata ești nostimă, iar dumnealui cam slut;
Și mai în scurt zicând: nepotriviți sunteți.
O, ce deosebire la aga Nouleț!
El de familie, adevărat, nu-i mare,
Pentru aceasta nici avere nu prea are;
Dar ce om priimit și foarte delicat,
La minte înțelept, la vorbă măsurat.
Și dintre toți acei ce pe mata te vor,
Eu socotesc că el ar fi mai bunișor.

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Adevărat, așa-i, eu mă unesc cu tine,
Dar după întâmplări, acela-i pentru mine
Pe care tița mea a vrea să-l hotărască.

ZOIȚA

Doar n-are dumneaei cu dânsul să trăiască.

CUCOANA ZAMFERIȚA

Eu trebuie să n-am nici chic de cunoștință
Când nu voi prețui plecarea cea de tiță
Cu care dumneaei de-a purure s-arată
Lăsându-mi starea sa acum și prin diiată,
Și cu postelnicul nu-i vorba în zadar,
Fiindcă tița mea îl are la nazar.

ZOIȚA

Doar numai pentru vist și pentru vorba multă
Cu care dumnealui neobosit se luptă,
Răpind de la femei, cu strâmbătate mare,
O clironomiceasc-a lor numai plecare.
Apoi, stăpâna mea, mă rog de iertăciune,
Dar eu de pe acum adevărat voi spune;
Că la mata atunci, zău, nu pot să slujesc,
Pentru că trebuie curând să zăluzesc!

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Da ce pot face eu?

ZOIȚA

Cum, ce? Să hotărăști
Că după dumnealui a merge nu vroiești.

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Ia uită-te de vezi, cu butca cine vine?

ZOIȚA

Întocmai nimerit: cucoanele bătrâne.

ÎNFĂȚOȘAREA II[modifică]

Tot acele și CUCOANA MĂRIOARA
cu CUCOANA NASTASÂICA

CUCOANA MĂRIOARA

Zicând întâi bonjur, te și heretisesc.
Noroc, întru mulți ani și ceas bun îți doresc!

CUCOANA NASTASÂICA

Și eu asemene.

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Da pentru ce, și cum?

CUCOANA MĂRIOARA

Pân'nu se face foc nici nu mai iese fum.
Și, dar, la ce de noi așa tăgadă mare,
Când Ieșul tot acum această vorbă are.
Doar nu-i ceva de rău, găsind o văduviță
Pe un adevărat prieten de credință;
Și cu postelnicul, zău, nu ți-a fi urât.

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Eu foarte mult mă mir de unde-ați auzit.

CUCOANA NASTASÂICA

Postelnicul ne-au spus și ne-au încredințat
Că el ar fi acum ca și un însurat.

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Pe cinstea mea vă spun că eu nu știu nimică.
Tăgadă nu-i aici, căci nu am vre o frică.
Iar că postelnicul la tița merge des,
Aceasta eu v-o spun din toate mai ales,
Și poate dumneaei ceva să fi vorbit,
Dar eu mărturisesc că nu mi-i priimit.

CUCOANA MĂRIOARA

O, Doamne! Și ce vrei, să ai bărbat plăcut,
Să te mai îngrijești de a-l păzi din scurt
Și de a purure să fii înmărginită
Cu o statornicie de lume părăsită!
Atunci când dumneta ești tânără, nurlie,
Și poți închinători avea încă o mie.

CUCOANA ZAMFIRIȚA

Vă mulțumesc de sfat, iar eu așa nu sunt;
Mai bine să mă-ngrop de vie în mormânt!
Pentru aceasta eu vă fac și rugăminte
Să spuneți tiță-me acum, mai înainte:
Că cu postelnicul eu nu mă pot uni.

ZOIȚA
(într-o parte)

Un guralei așa din casă ne-a goni.

CUCOANA MĂRIOARA

Apoi la mine las'; eu toate le prefac:
Pe unii îi despart, pe alții îi împac.

ZOIȚA

Fugiți, cucoanelor, postelnicul ne vine;
Dar ascultați-l cum vorbește el cu sine.

POSTELNICUL
(după scenă)

Cucoana trebuie să fie tot acasă;
Nici vremea nu-i acum la vizite să iasă,
Și ceasul au sosit în care eu gândesc
Cu dumneaei prea larg de toate să vorbesc.

CUCOANA NASTASÂICA

Haidem mai repede în altă odăiță,
Ca să scăpăm de dânsul.

ZOIȚA

Cu alt chip nu-i putință.

ÎNFĂȚOȘAREA III[modifică]

ZOIȚA ȘI POSTELNICUL GURIIANU

POSTELNICUL
(nevăzând pe Zoița)

Da zău că-i curios pe toți să-i ocolești
Și pentru două graiuri pe nime să găsești.
Am fost la hatmanul și nu era acasă;
Iar visternicul, atunce vrând să iasă,
Nici nu m-au priimit...

ZOIȚA

Mă rog să aib iertare,
Cu cine dumneta grăiești așa de tare?

POSTELNICUL

A, Zoițico, tu! Da ce mai faci, fetică?
Eu la stăpână-ta am vorbă mititică:
Pe mine dumneaei m-au fost însărcinat
Să fac câte ceva; dar nu am apucat
A isprăvi nimica. Închipuiește-ți, zău,
De astăzi dimineață de când alerg mereu
Pe bieții căișori i-am obosit de tot
Și butca mi-au stricat potcitul cel de pod,
La Trisvetitele am fost la liturghie;
De-aici m-am repezit un ceas pe la agie;
Apoi la Podu-Roș, apoi prin Păcurari --
Ia judecă, mă rog, ce sărituri tot mari.
De-aice am vroit să mă arăt la Curte;
Dar acolo văzând că sunt trăsuri prea multe,

Nici nu m-am pogorât. M-am dus la vistierie;
Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie,
Am fost prin Tătărași...

ZOIȚA

Asemene și eu,
De astăzi dimineață de când alerg mereu;
Pe jos pe la feciori, pe la găinărie,
De-aici la cuhnii, de-aici la chelărie,
Apoi pe la cămări, apoi la garderob,
Ba scoate rochia, ba scutură salop,
Aleargă-n sus, în jos și ia la toate seamă,
Mă pogărăsc pe scări, cucoana iar mă cheamă!
Norocul meu au fost că un boier limbut,
Nemăsurat deșert, și guralei știut,
Fiind la dumneaei, au tot istorisit,
Încât duduca mea curat au amețit
Ș-așa de răul lui s-au dus și de acasă.

POSTELNICUL

Apoi ascultă-mă, să-ți spun eu, jupâneasă;
Așa obrăznicie de-acum să nu mai faci,
Că te voi învăța cu gura să mă taci.

ZOIȚA

Asemene știință nici dumneata n-o ai.

POSTELNICUL

Pricini de supărări poftesc să nu-mi mai dai.
Și cum de îndrăznești să-ți bați de mine joc?
Atâta numai, zău, tu ai acum noroc,

Că pe stăpâna ta eu foarte o slăvesc,
Nădăjduind curând soție s-o numesc.
Și întru adevăr, boier așa ca mine,
Pereche orișicui la socotință vine.
Dar eu am auzit ceva de Nouleț!
Îmi pare însă greu să mă alăturez
C-un om așa de mic și foarte neștiut,
Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut.
De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel.

(Se uită spre ușă).
Dar cum s-au nimerit de vine singur el!

ZOIȚA

Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos,
Mă duc, lăsându-te la gură sănătos.

(Se duce.)

ÎNFĂȚOȘAREA IV[modifică]

POSTELNICUL ȘI AGA NOULEȚ

NOULEȚ
(într-o parte)

Se vede cum că nu-i acasă cuconița.

POSTELNICUL

Mă rog, ce treabă ai la coana Zamfirița?
Această eu doresc să știu mai lămurit,
Având cu dumneata ceva și de vorbit:
Eu, domnul meu, aud că dumneata voiești

La însurarea mea de-aici să mă smintești?
Că dumneata te pui cu mine de un rang?
Așadar te poftesc să-mi tălmăcești pre larg
Aceste ce aud.

NOULEȚ

Mă rog de iertăciune,
Dar dumitale eu nimica n-am a-ți spune,
Căci rangurile sunt de către toți știute,
Iar slujbele apoi a mele sunt mai multe.

POSTELNICUL

Cum? Cum? Cu dumneata să fac potrivă eu?
Nicicum nu mă unesc, ferească Dumnezeu!
La Suțu am luat caftan de boierie
Când dumneata erai diac de vistierie;
Titulul meu ș-acum răsună: "Biv vel-post."!
La Putna staroste de-atâtea ori am fost;
Isprăvniciile mai toate le-am avut,
Câte o lună-două, așa cum s-au putut;
Și sameș te-am avut la Neamț, mi-aduc aminte,
Pe când încă eram tovarăș cu Arvinte.
El încă au rămas, iar eu m-am depărtat:
Vistiernicu-mi era un dușman ne-mpăcat.
Așa sunt toți la noi: cum capătă vrun loc,
Se pierd, se nebunesc...

NOULEȚ

Ba să mă ierți, mă rog!
Că nu sunt toți așa: și mulți boieri cinstiți
În slujba patriei i-avem noi ispitiți,
Cu minte vrednică de orice cabinet.

POSTELNICUL

Dar dumneata erai atuncea un băiet
Și eu încă acum mi-aduc aminte bine
Că vărul Necolai intrase după mine,
Cu toate că nu-i bun de slujbe Necolai:
La dânsul nici să iei, nici poți ceva să-i dai.
Un prea poznaș român, nu-și cată de folos,
Atunci când este chip, la slujbă mai vârtos!
Măcar că are el avere de ajuns
Și banul purure îl ține cam ascuns.
Vro două-trei moșii de zestre au luat,
Apoi vro șase mii de gălbenași în aht!
Asemene un loc și eu de mult doresc,
Nădăjduiesc acum curând să-l dobândesc.

NOULEȚ

Nu cred că dumneata cu banii te însori?

POSTELNICUL

Să știi, boierule, c-ai mei mijlocitori
Au bună trecere oriunde voi dori:
Prin coana Safta eu pot totul isprăvi.
Dar mai vârtos fiind și om cam greușor!..

NOULEȚ
(într-o parte)

Ba dimpotrivă, zău, ești încă prea ușor!

POSTELNICUL

... Căci pot să mă numesc din fașă tot boieri.
(Nouleț arată chip de mirare).

Poți dumneata cât vrei de-aceasta să te meri.
Zavistia la voi îi boală din născare,
Ce, după cum s-au zis, în lume leac nu are.
Așa, doar au cei mulți a mea învățătură,
Sau sunt asemene ca mine buni la gură?!
De mine dascălul grecesc se tot mira:
Nici altul mai isteț la dânsul nu era.
Ținerea mea de minte și duhul cu simțire
Sunt rari împodobiri vărsate de la fire.
Odată îmi spunea mătușa mea Zoița
Că maică-mea m-au dus la Curte, la Domnița,
Când eu încă eram în vârstă de un an.
(Atunci și tată-meu intrase la Divan).
Așa Domnița, spun, că m-au luat în brațe
Și către maică-mea au cuvântat de față
Că eu sunt rarită, o poznă de băiet...
Mirându-se așa, m-au fost și diochet...

NOULEȚ

Vai, ce primejdii!

POSTELNICUL

Dar nu mi-au fost nimica.

NOULEȚ

Pe mine, zău, acum mă cuprinsese frica!

POSTELNICUL

Degeaba dumneata te sparii așa tare,
Când trebui mai ales să fii la suflet mare,
Fiindcă am să-ți dau curând un păișor!

Acesta-i pentru mine un lucru prea ușor
Și, dar, ca să nu scap o vreme priincioasă,
Mă duc un ceas de-aici, aproape, la o casă.

 (Se duce.)

ÎNFĂȚOȘAREA V[modifică]

NOULEȚ ȘI ZOIȚA

NOULEȚ

Zoițo! Spune-mi drept: ce veste pe la noi?

ZOIȚA

Merg bine trebile. Și, în sfârșit, apoi,
Zoița să trăiască!

NOULEȚ

Dar s-au vorbit ceva?

ZOIȚA

Cum nu! Duducăi eu am spus vro câteva
La care dumneaei au zis că se unește.

NOULEȚ

Eu încă am aflat prin cine mijlocește
Boierul guralei.

ZOIȚA

Prin tița cuconiței.

NOULEȚ

Și pare-mi-se mie că coanei Zamfiriței
Bătrâna pân'acum nici nu au vorovit.
Așa, postelnicul puțin au isprăvit!

ZOIȚA

Nădejde dumneata ai bună despre mine.
Haidem însă de-aici, că guraleiul vine.

ÎNFĂȚOȘAREA VI[modifică]

POSTELNICUL,
CUCOANA SAFTA,
CUCOANA MĂRIOARA,
CUCOANA NASTASÂICA

POSTELNICUL
(Intrând, vorbește, așează scaune de rând
și se pune lângă cucoana Safta.)

Ce lucru minunat! Pe toate la un loc
V-am și întâmpinat. Poftim, ședeți, mă rog.
Îmi pare tare bine. Și am un chef acum
Să vă istorisesc... Dar ce spuneam pe drum?

CUCOANA MĂRIOARA

De o persoană, cum...

CUCOANA SAFTA
(cu chip supărat)

Poftesc să-i dați ei pace:
Femeia tânără, cum vrea așa și face.

CUCOANA NASTASÂICA

Eu, zău, că n-am știut până acum nimica.

CUCOANA SAFTA
(către cucoana Nastasâica)

Îmi pare tare rău de dânsa, sărmănica.

POSTELNICUL

Ferească Dumnezeu să cazi în gura lumii!
La ea mai nimene nu are vre un nume.

CUCOANA MĂRIOARA

Da știți o noviță?

CUCOANA SAFTA

Eu mare haz le fac.

POSTELNICUL

O, novitalele și mie mult îmi plac.
Pentru aceasta știu acum vro zece eu,
Așa de proaspete, încât...

CUCOANA NASTASÂICA

Ce Dumnezeu!
Doar cu corabia venite la Galați!

POSTELNICUL

Ba fără șagă, zău, mă rog să ascultați.

CUCOANA MĂRIOARA

Apoi dar las' întâi la mine să sfârșesc.

POSTELNICUL

Da eu într-un minunt le și istorisesc.

CUCOANA SAFTA

Noi însă socotim să dai la dame rând.

CUCOANA NASTASÂICA

Așa se cade drept, adevărat grăind.

POSTELNICUL

Nici îndoială nu-i, și ce se potrivește,
Eu sunt unit...

CUCOANA MĂRIOARA
(către cucoana Safta)

Unit, dar însă tot vorbește.

CUCOANA SAFTA
(către postelnic)

Noi te rugăm să taci.

POSTELNICUL

Keramo, am tăcut.

CUCOANA SAFTA
(către cucoana Mărioara)

Ce noviță, mă rog, să spui ai început?

CUCOANA MĂRIOARA

Desară noi avem theatr moldovenesc.

POSTELNICUL

Ba zău?! Dar trebuie o lojă să năimesc.
Și ce comedie?

CUCOANA MĂRIOARA

Subt nume "Guralei".

CUCOANA NASTASÂICA
(către postelnic)

Puteai și dumneata o rolă ca să iei.

POSTELNICUL

Cum adică, să fiu și eu între actiori?

CUCOANA MĂRIOARĂ

Ba nu, că gioacă toți curat din amatiori.

POSTELNICUL

Apoi adevărat că eu puteam să gioc
Mai bine decât toți.

CUCOANA MĂRIOARA

Și n-ai avut noroc!

POSTELNICUL

Îmi pare foarte rău: dar este de mirare
Cum nu mi s-au făcut și mie întrebare!
A căruia au fost așa închipuire,
Și, în sfârșit, apoi, a cui alcătuire?

CUCOANA MĂRIOARA

Nu trebuie dumneata aceasta să mai știi;
Destul că la theatr desară ai să fii.

POSTELNICUL

Și dumneavoastră cred că-ți fi neapărat?

CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)

Da eu de guralei ș-așa m-am săturat!

CUCOANA SAFTA

Eu, însă, cum a vrea nepoata Zamfirița.

POSTELNICUL

Se cade negreșit să meargă cuconița.

CUCOANA MĂRIOARA
(într-o parte)

El singur înadins păcatul, zău, își cere,
Precum și pasărea pe limba sa iar piere.

CUCOANA SAFTA

Mă rog, ați auzit un lucru de mirat:
Zmaranda lui Fifi...

POSTELNICUL

Așa, s-au măritat.

CUCOANA SAFTA

Da ea de douăzeci de ani îi măritată!

POSTELNICUL

Prea, prea adevărat: dar vrea să se despartă,
Ea însă singură, cum zic, ar fi pricina.

CUCOANA SAFTA

Ce treabă noi avem: a cui urmează vina?
Iar el...

POSTELNICUL

Neapărat că este cam greșit.

CUCOANA SAFTA

Oh, frate, lasă-mă să spun până-n sfârșit!

POSTELNICUL

Pardon!

CUCOANA SAFTA

De ce pardon, când n-ai lăsat pe nime
O vorbă pân' acum să isprăvească bine.

CUCOANA NASTASÂICA

Noi, zău, că trebuie să facem o tocmeală,
Ca să vorbim pe rând.

POSTELNICUL

Aceasta nu-i greșeală.

CUCOANA MĂRIOARA

Și cine va avea așa fel de nărav,
De strică vorbele, să deie mare ștraf.

POSTELNICUL

Cum? Ștraf?

CUCOANA NASTASÂICA

Mai lămurit zicând, un rămășag.

POSTELNICUL

Din partea mea, eu zic: pre legea mea că tac.

CUCOANA SAFTA

Așadar, să vă spun: Zmaranda lui Fifi,
Precum am auzit, în vârstă mai a fi
De patruzeci de ani — și vrea să se despartă.

POSTELNICUL

Se înțelege, dar, că este vinovată.

CUCOANA NASTASÂICA

Apoi plătește ștraf.

POSTELNICUL

Da pentru ce, mă rog?

CUCOANA SAFTA

Arhon postelnice, da taci, așa-ș te rog!

CUCOANA MĂRIOARA
(într-o parte)

Că nu-i de șagă, zău.

POSTELNICUL

Eu nici n-am zis nimica,
Iar vorba au stricat cucoana Nastasâica.

CUCOANA NASTASÂICA

Așa! Ba să mă ierți!

POSTELNICUL

Ba dumneata!

CUCOANA NASTASÂICA

Ba nu!
Eu numai am vorbit...

POSTELNICUL

La ce mai zici că nu!

CUCOANA SAFTA

Apoi s-au înțeles, postelnice, că vrei,
Ca supărându-ne, în râs să ne și iei.

POSTELNICUL

Nu râd, ci mai vârtos zic, zău, că-i un păcat
Cum de adeseori la noi se tot despart.
Ți-i milă să privești trei rânduri de copii
Prin casă pe la mulți.

CUCOANA MĂRIOARA

Că mulți sunt văduvoi, cu văduve luați?
Pentru aceasta au copii așa vârstați.

POSTELNICUL

Prea bine. Dar apoi, acei ce se despart
Și între dumnealor copiii săi împart?

CUCOANA SAFTA

În lume întâmplări, precum și pe la noi,
Sunt multe.

POSTELNICUL

Iar eu zic: că-i veacul de apoi.
Prin Agathangheton așa se hotărăște.

CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)

De toate știe el, și toate le vorbește.

POSTELNICUL

Eu încă când eram la dascălul grecesc
Aveam odată gând pe tot să-l tălmăcesc.

CUCOANA MĂRIOARA

Ați auzit, mă rog, că starea lui Bandat,
Acum de creditori se vinde prin mezat?

CUCOANA SAFTA

Așa am auzit.

CUCOANA NASTASÂICA

Și eu.

POSTELNICUL

Iar eu nu cred,
Măcar cu ochii mei aceasta să o văd.

Și nici îi de crezut: așa avere mare
Ca pentru datorii să intre la vânzare.

CUCOANA SAFTA

Așa-i când cineva se prea îndatorește.

CUCOANA NASTASÂICA

Mă rog, acest Bandat cu cine se rudește?

POSTELNICUL

Cu mine și cu alții; căci el se trage drept
Din neamul lui Onaș, ce-au fost vel-logofet
La Dragoș voievod, întâi la noi venit.
Eu spița neamului o știu prea lămurit:
Feciorul lui Onaș, zău, nu-mi aduc aminte,
Îmi pare că au fost... (tușește) așa, așa: părinte
Lui hatmanul Lupaș. Acesta au făcut
Pe Iane vornicul, din care s-au născut
Petrică biv vel-post. — Iar hatmanul Matei,
A lui Petrică fiu, au răposat holtei.

CUCOANA NASTASÂICA

Și spița neamului apoi s-au isprăvit.

CUCOANA SAFTA

Așa.

POSTELNICUL

Ba nu!

CUCOANA MĂRIOARA

Da cum? Că singur ai vorbit...

POSTELNICUL

Ce fel?..

CUCOANA SAFTA

Da zău, așa...

POSTELNICUL

Ferit-au Dumnezeu!

(Trage tabac.)

CUCOANA MĂRIOARA
(într-o parte.)

Eu nu pot să mai șed: mă doare capul rău.

(Se duce.)

ÎNFĂȚOȘAREA VII[modifică]

Tot aceia, afară de CUCOANA MĂRIOARA

POSTELNICUL

Greșeala mea era aice din grăbire,
Fiindcă eu vorbesc cam iute de la fire.

CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)

Ba iute! Ba prea mult și prea nesuferit!

POSTELNICUL

Eu însă pân'acum nici nu am isprăvit:
Petrică au avut un frate — pe Matei,
Iar fiu al lui au fost paharnicul Andrei.
Acesta au născut pe stolnicul Stoian.
Acesta, pe Gavril. Acesta, pe Vârlan.
Vârlan...

CUCOANA SAFTA

Cu toți ai lui... Mai lasă-i, zău, acum,
La dracul să-i mai ia.

POSTELNICUL

În scurt, dar, să vă spun:
Că de pe maică-mea eu sunt un strănepot
Spătarului Vârlan.

(Suflă nasul.)

CUCOANA SAFTA
(într-o parte)

Să-l mai ascult nu pot.

(Se duce.)

ÎNFĂȚOȘAREA VIII[modifică]

POSTELNICUL
ȘI CUCOANA NASTASÂICA

POSTELNICUL

Acel spătar Vârlan era un om poznaș,
Limbut cât vrei să zici, ba încă hărțăgaș.

(Tușește.)

CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)

Și strănepotul lui îi seamănă prea mult,
Încât nici eu de-acum nu pot să-l mai ascult.

(Se duce.)

ÎNFĂȚOȘAREA IX[modifică]

POSTELNICUL

(Neînsemnând că au rămas singur, spune înainte.)
El însă au trăit, cum spun, mai mult la țară,
Umblând necontenit, și iarnă, mai și vară,
Prin codri la vânat; dar da cu pușca bine --
O pușcă de a lui se află și la mine.

ÎNFĂȚOȘAREA X[modifică]

POSTELNICUL ȘI ZOIȚA
(În vârful degetelor vine și stă după scaunul lui.)

POSTELNICUL
(Neînsemnând, spune înainte.)

Și zic că ar fi fost un om de tot voinic:
Spătos, la umăr lat, de trup însă cam mic.
Tătarii se temea de numele lui mult,
Fiindc-adeseori vrăjmaș i-au mai bătut.
O vorbă, mă iertați, de dânsul au rămas,
Zicând că de femei el nu făce vrun haz.

ZOIȚA
(de după scaun)

Din partea mea zic: Zău că nu m-am supărat!

POSTELNICUL
(sărind de pe scaun)

Mă rog! Da tu ai fost? Ce lucru de mirat!
Cucoanele s-au dus și m-au lăsat cu tine?
Îmi pare foarte rău și nici le șade bine,
Că vorba dumnealor m-au amețit de tot.
Apoi adevărat acum a zice pot:
Că cel mai fericit la o femeie dar,
Să nu vorbească mult.

ZOIȚA

Aceasta în zadar!
Și tocmai dumneata o zici așa de tare?
Când singur ai și scos cu vorba din răbdare...

POSTELNICUL

Ferească Dumnezeu! Îți spun prea înadins,
Că eu ca oamenii nici gura n-am deschis.
Dar, în sfârșit, mă duc.

ZOIȚA
(Oprindu-l.)

Îngăduie, mă rog.
Poftim un răvășel.

POSTELNICUL
(Uitându-se deasupra răvașului.)

La mine! Din ce loc?
(Dispecetluind, citește răvașul tare și repede.)
"Cu frățească dragoste mă închin dumitale, arhon postelnice!
Persoana știută dumitale m-au însărcinat pe mine să-ți
scriu că dumneata foarte necuvenit ai împrăștiet în lume
veste pentru însoțirea dumilorvoastre, acea ce poate avea
ființă numai în singură părerea dumitale. Așadar, te poftește
pe dumneata ca să părăsești o asemene zadarnică vorbă și să-i
dai de acum înainte bună pace, fiindcă dumneaei nici odinioară
nu este hotărâtă a merge după un așa om, carele nu-și poate
păzi gura sa. Iar eu sunt a dumitale ca o sor'; Mărioara Spă-
tăreasă".

ZOIȚA

Eu cred că dumneata nu ești prea bucuros
De un asemenea răvaș nepriincios.
Dar ce să facem, zău, așa se nimerește,
Cum soarta omului în lume hotărăște.

POSTELNICUL

Da eu am înțeles a cui și fapte sânt
Și peste nas apoi frumos să-i dau am gând,
Fiind încredințat că toate le prefac
Ș-asupră-mi dragoste în silă pot să fac,
Când coanei Saftei eu voi pune înainte
Din cele ce-am vorbit vro câteva cuvinte.

ZOIȚA

Zău, nu știu ce va fi, iar eu nădăjduiesc
Pe aga Nouleț stăpân ca să-l numesc.