Gură-Cască

Jump to navigation Jump to search
Gură-Cască, om politic
de Vasile Alecsandri
Cînticel comic


Cîntat de d-nul Millo, pe Teatrul din București.

(Teatrul reprezintă un salon.)

GURĂ-CASCĂ (întră cu un aer misterios, caută împregiurul lui, merge ie ascultă pe la uși, apoi se oprește și zice tainic publicului):

Știți una? rău! orizonul politic s-a posomorit!… Acum o săptămînă au venitără la mine vărul Ghiță Tremurici cu nenea Scarlat și mi-au spuseră la ureche că trebile s-au încurcatără astfel încît ei sînt hotărîți a fugi la Mehadia… (Ojtînd.) Care vra să zică, iar bejănie!!

Eu unul mă tem

Și tremur și gem,

Căci orice zăresc

Face de răcesc,

Și orice aud

Face de asud.

Cînd privesc pe sus,

Văd nori spre apus,

Și alt nor cumplit

Cătră răsărit.

Iar cînd cat pe gios

Văd toate pe dos

Mergînd tot spre rău,

De mă-nfior, zău!

Apoi dă! cum n-or merge trebile anapoda, dacă nime n-a voit să m-asculte?… Nu le-am spus-o de o mie și mai bine de ori?… le-am strigat chiar în Cameră: „Deschideți-vă ochii… fiți cu chibzuială… aveți tact politic… etc.” Așa! vorba ceea: vîntul bate, cînii latră… Și acum așa e că am ajuns de malul rîpei? (În taină.) Ați aflat ce s-a întîmplat la Pitești, și la Mizil, și la Cucu și mai cu seamă la Podul-Iloaiei? Ei! apoi dă! să mărturisim între noi, fără spirit de partidă, putea să nu se întîmple? Era vederat lucru, consecință fatală, dar neapărată, cum zice nenea Scarlat… Ca și cu grănicerii cei doi… știți… ce dracu! oameni sînt și ei… Adică greu era să se fi luat niște măsuri economicoase pentru ca să se facă lucru mușama?… să nu se sparie o lume-ntreagă! A cui e vina? Nu le-am spus-o la timp?… dar m-au ascultatără?… Așa și cu impozitele… Eeee! pre ghiojghioare; m-a asigurat vărul Iancu Titirfichi că se pregătește un proiect de biruri de pe altă lume, de pildă:

Bir pe haine… hăinărit;

Pe ciubuce… fumărit;

Pe țigare… țigărit;

Pe cravate… ștrengărit;

Bir pe nas… borcănărit;

Bir pe pungi… buzunărit;

Bir pe foi… gogoșărit;

Bir pe boi… bir boieriți

Nu-i destul atîta… Se mai vorbește de o dare ce a să se așeze pe cuvîntul de patrie, adică să se plătească cîte o lețcaie, de cîte ori s-a pronunța acest cuvînt. Înțeleg că cu un asemene impozit ne-am plăti curînd de toate milioanele ce datorim, dar atunci au să se calicească o mulțime de cetățeni carii trăiesc numai cu patria în gură. (Oftînd.) Care vra să zică: calicie pe lîngă bejănie!

Încă una… mai rău!… Orizonul politic e și mai posomorit!… Am vești sigure de la Brăila… Iaca un răvaș de la un negustor semandicos, Burtăverdescu, care-mi scrie că turcii… (În taină, cu spaimă.) Turcii sînt peste Dunăre!… Ei! Așa-i c-am pățit-o? și asta pentru ce? pentru că nu m-au ascultatără… În zadar am rostit: „Nu întindeți sfoara prea tare… Nu vă întindeți mai mult decît plapoma… Nu înmulțiți armata, căci se înmulțesc datoriile și se jignește integritatea Imperiului otoman… che ta lipa…” Așa! ca și cînd le-aș fi grăit turcește; m-au luat la trei parale, ș-acum na! că ne trezim cu turcii peste Dunăre!

Osmanlii și bostangii

Au să curgă mii de mii.

Ah! aman, aman!

Să ne puie un chiulaf

Să facă țara pilaf,

Ah! aman, aman!

Iar nouă să ne dea zor

Ca pe vremea turcilor,

Aht aman, aman!

Să ne ducă-n Beligrad,

Și de-acolo-n Țarigrad.

Ah! aman, aman!

Ca s-ajungem cafegii,

Ciubuccii și cichirgii.

Ah! aman, aman!

Și de unde-am fost boieri,

Să fim robi la ieniceri.

Ah! aman, aman!

Eu, unul, mai bine să mor sau mai bine să fug… pentru că așa rușine de cînd sînt n-am pățit. Ah! ah! care vra să zică: robie pe lîngă bejănie și calicie!… Știți d-voastră că îndată ce s-a aflat de una ca aceasta s-au întors optzeci de mii de corăbii de la gura Dunărei, care veneau să-ncarce pîne de la noi? Optzeci de mii! Hait, s-a dus și comerțul țărei!

D-apoi să videți alta. (Merge de caută la ușă, apoi zice oțerindu-se.) Rău de tot! Orizonul politic e posomorit cît un pașă mahmur… Nemții, austriacii sînt peste hotar!! Am aflat-o chiar acum de la curierul nemțesc… Eeeei! Poftim! colac peste pupăză… Ce mai ziceți? Nu v-am proorocit-o? Prostul cel de văru Sandu Napoilă tot îi dă: „Unde mergem?” Iaca unde mergem… bob numărat… ritos lucru!…

În zadar am ofticat cu vorba, ba încă am și scris-o în gazeta… nu știu care: „Cerul politic e amenințător!… să privighem cu atențiune lîngă altarul patriei, să avem ochii deschiși spre frontiere, să ne ferim mai cu seamă a depărta de la cîrma statului pe unii oameni capabili, ca nenea Scarlat, căci puterile garante… Convențiunea… Constituțiunea… che ta lipa. Timpurile sînt grele, politica Europei, așa ș-așa… Trebuie dar, ca adevărați patrioți, să chibzuim, să combinăm, să dregem, să închipuim și iarăși să combinăm, să închipuim… che ta lipa.” Așa! Eu am scris, eu am citit. Mi s-a întîmplat și mie ca unei cucoane Casandra din vechime, care tot proorocea și nime nu-i băga în seamă spusele. Ba încă ce? Berbanții m-au poreclitără fel de fel: unii mi-au zis Gură-Cască; alții Macovei-cap-de-post; alții banul Ocupcic, fiindcă mi-e groază de ocupațiuni străine… Fie! dar acum așa-i că s-au împlinit zisele mele? Așa e că ne aflăm cu nemții la spate, peste hotar?

(Arie „Ah du lieber Augustin”)

Neamțul are iară

Să vie în țară,

Cvartir să ne ceară

Pe iarnă și vară.

Neamțul în putere

A să ne ocupe,

Să ne ceară bere

Și șnițel și zupe.

Neamțul prin saloane

A să-și deie aer.

Boieri și cucoane

Au să joace ștaer.

Iar’noi, patrioții,

Cu mici și cu mari,

S-ajungem cu toții

Husari și căprari.

Poftim, vă închipuiți pe mine, Nae Gîscănescu, îmbrăcat husărește, cu nădragi strimți și cu chiveră? Ama! frumos m-a prinde. (Oftînd.) Ah! ah! care vra să zică și caraghiozlîc pe lîngă celelalte păcate! și toate aceste, iarăși vă întreb, pentru ce? Numai și numai pentru că nu m-au ascultatără!

Iacă, de pildă, alaltăseară, nu mai departe, m-am întîlnit cu oarecine într-o casă, un personagiu profund, și i-am zis: „Nene, știi una? Rău! Orizontul politic e posomorit ca un paraponisit fără slujbă.” (Imitează o convorbire tainică, gesticulînd ca și cînd ar vorbi la urechea altuia, și esprimă în fizionomia lui cînd o mulțămire, cînd o importanță ridiculă.)

— Cum?

— Nenea Scarlat îmi scrie de la Mehadia că rușii… Rușii sînt peste Prut!

— Aoleo!

— Fără doar și poate. Am dovezi! (Arată o scrisoare.) Și …

— E cu neputință … ești în eroare.

— Ba mă iartă … Rușii… (Șoptește în taină.)

— Da bine, cum crezi că Europa? …

— Europa? se vede că nu citești ziarele noastre și gazetele străine. Cum e starea politicei noastre? Atîta te-ntreb: cum stă politica europeană? Prusia și cu Austria au terminat resbelul lor?

— Terminat.

— Bun! Francia s-a retras de la Mexico?

— Retras.

— Bun! Americanii se ucid ca muștele?

— Adică … acum au încetat…

— Mă rog, nu mă întrerupe. Craiul Camehameha a perit de gîlci?

— Știu eu?

— Ba nu, să-mi răspunzi.

— Ei! fie.

— Acum alta. Așa e că Italia vrea numaidecît să meargă la Roma?

— Vrea.

— Așa e că Englitera nu are destul bumbac?

— Așa.

— Așa e mai cu seamă că pe nenea Scarlat l-ați dat.afară din slujbă?

— Da bine, ce are a face?…

— Ba nu, spune, adevăr e?

— Ei! așa… așa… Însă…

— Apoi dacă toate aste-s așa cum le zisei, nu am nevoie să înșir mai multe. Cine nu-i orb vază și priceapă… Eu unul mi-am făcut datoria de am arătat pericolul. (Mînios.) Zică-mi lumea Gură-Cască, Macovei cap-de-post, palavragiu.. nu-mi pasă! (Înduioșîndu-se.) Conștiința-mi e curată și limpide ca luna și stelele. Am spus adevărul… Am avut curagiul chiar cu pericolul libertății… și chiar poate a vieței mele. (Își suflă nasul tare.) Deie Dumnezeu ca să ies minciunos, însă pănă atunci și nici atunci nime nu mi-a scoate din minte că orizonul politic e posomorit!

De aceea mă tem

Și tremur și gem,

Căci orice zăresc

Face de răcesc,

Și orice aud

Face de asud.

Cînd privesc pe sus

Văd nori spre apus,

Și alt nor cumplit

Cătră răsărit.

Iar cînd cat pe jos,

Văd toate pe dos,

Mergînd tot spre rău

De mă-nfior, zău!

(Își stupește în sîn și iese foarte posomorît.)

(Cortina cade.)