Grigore Ghica Voevod
| ←Influența austriacă asupra Românilor din Principate | Grigore Ghica Voevod de Mihai Eminescu Din periodice - 1876 |
| A apărut în Curierul de Iași din 1876 la 1 și 3 Octombrie. |
Periodul al doilea al istoriei moderne, de la închierea războiului de treizeci de ani până la revoluția franceză, se caracterizează prin întemeierea puterei statului în persoana monarhilor. Oriunde un monarh zicea „L'Etat c'est moi“, el avea concursul populațiunilor, sătule de rapacitatea multiplă a sutelor de mii de mici tirani feudali, din cari fiecare era pe pământul său stăpânitori absolut. Acești reprezentanți ai libertății absolute, ai liberului veto, a ruinat statele unde ei conduceau afacerile, pe când ideea monarhică, deprinzând comodele caste ale evului mediu la muncă, au consolidat statele unde ea a domnit și le-a dat puterea uriașă pe care o au astăzi în Europa. În acest period, pe care cu drept cuvânt îl numim al ideii monarhice, vedem în Franța pe Ludovic al XIV, în Prusia pe Frideric II, în Rusia pe Petru cel Mare și pe Catarina II, în Austria pe Maria Terezia și pe Iosif II. Și tocmai aceste state le vedem și astăzi cele mai puternice în Europa. În ele s-au întemeiat stabilitatea administrativă și judecătorească, în ele am văzut înflorind mai cu samă artele frumoase și științele, în ele progresul a fost gradat, fără sărituri, însă sigur și temeinic.
În această vreme a ideei monarhice cad cele două domnii a lui Grigorie Ghica Voievod; iar cronicele noastre, în limba lor frumoasă, ne arată pe acest domn întrunind în sine calitățile mari ale monarhilor.
Mult se silea cu dreptatea țării — zic ele;… — dăjdiile cum le-au găsit nu le-au mai urcat, ci încă le-au ușurat și prea bine se îndreptase țara, știind fieșcare darea lui pe an. Greci nu adusese mulți, numai câți erau de trebuință curții sale, și numai de aciia cari voiau să slujească cu leafa lor; iar cărui nu-i plăcea astfel se ducea la țara lui. Într-adevăr au fost om foarte înțelept și învățat și, iubind ca și alții să se îndestuleze cu învățătura, au făcut minunate școale, aducând dascăli învățați, făcând orânduieli acestora și ucenicilor, ca să-și știe fiecare leafa și orânduiala lui. Au dat ispravnicilor mare poruncă „ca să fie cu dreptate săracilor, neîngăduind pe nime să-i calce și să-i năpăstuiască, căci de va auzi cât de puțin că au păzit hatârul cuiva și va veni vreun sărac să jăluiască, atuncea cu mare pedeapsă îi va pedepsi, făcând mari dreptăți tuturor; arătând tuturor boierilor ca să se păzească fiștecare de a lua mită de pe la săraci cât de puțin; și, de va veni la urechiele Măriei Sale, să fie în știința tuturor că se va pedepsi cu mare pedeapsă, necăutându-i nici pic de hatâr, de va fi boieri mare ori și rudă; de vreme ce Dumnezeu l-a trămis într-acest pământ ca să păzească pre săraci și să-i fie milă de dânșii“. Satelor de pe la ținuturi încă le-au pus bani după putința lor, dându-le țidule de câți bani să deie pe an, și de câte ori într-un an, și pentru ce să deie acei bani, atâța pentru haraci, atâța pentru sârhaturi și atâța pentru zaherele și altele, dându-le poruncă ca să-și stringă fiștecare sat câți oameni vor putea, și între ei să se ușureze, și ispravnicii să nu aibă voie nici a-i scădea, nici a-i adăugi, nici să vândă nimănui un capăt de ață. Și așa ieșau o mulțime de bani, și țara foarte se tocmea, și se împlea de locuitori, și le era foarte de ușurare, cât nu le fusese de multă vreme nici la un Domn de cei ce au fost mai 'nainte, cari se mirau singuri pământenii la aceasta. Au scos și o vamă acest Domn, de lua de tot carul ce venea în Iași câte o para de bou, și câți boi avea carul atâte parale da, și, orânduise oameni de treabă de strângeau acești bani, și cu banii aceștii plătea podelele și făcea poduri pe toate ulițele.
Văzând Domnul aice în Iași o mândrie la pământeni, purtând fiștecare cumașuri scumpe și blane, care nu era fiștecare harnic de agonisire după straiele ce purta, și sta Domnul de gândea ce agonisită poate ca să le deie ca să cuprindă cheltuiala lor, și nu putea găsi cu gândul Măriei Sale, ci cunoștea că se sting cu straiele lor și a femeilor, și sta de se mira ce va face. Socotea ca să deie poruncă, să nu poarte fiștecare straie; iară apoi se lăsa, căci mulți puteau ca să nu ție acea poruncă în samă, și apoi trebuia să-i pedepsească și să se arăte Domnul rău către norod. Dară socoti Domnul mai pe urmă și și-au făcut singur Măria Sa un rând de straie de postav, libadea și giubea, și într-o zi fără de veste au ieșit îmbrăcat cu ele la Divan; care într-aceeași zi văzând oamenii Măriei Sale s-au rușinat cu toți; căci luase și ei oarecare învățătură de la pământeni, și așa peste două-trei zile au început și ei fiștecare a pune libadele de postav și giubele. Aceste văzând boierii pământeni, au început și ei a-și face; și așa în scurtă vreme s-au rădicat acea cheltuială nebunească a straielor, nezicând Domnul nimănui nimică; încă mulțămea Domnului că au făcut una ca aceasta, căci mulți rămăsese săraci, ales din cei ce erau însurați.
Întreg era acest Domn la toate, plin la minte, învățat, știa toate trebile cum le va purta, cui făcea leafă nu le făcea mari, dară în toate lunele le plătea; nu putea să zică, cineva căci nu și-au luat-o. Nu era om împrăștietor; toate sămile le căuta înaintea Măriei Sale; și cuvântul ce grăia era grăit și era lăudat de către toți. Era plăcut prostimei, iară boierilor nu atât, căci nu putea să mănânce pe cei mici și săraci, că nu-i suferea Domnul nicidecum.
Acest Domn au cumpărat și un loc mare lângă Mitropolie și au pus de l-au îngrădit și au făcut case mari și frumoase, orânduindu-le trei școale pentru învățătura copiilor, orânduind și trei dascăli cu bună leafă, de învăța elinește și kinogrecească și moldovinească, rămâindu-i mare pomenire. Au mai făcut și alte pomeni multe. Văzând că s-au înmulțit norodul în Iași, și apa le este puțină și peste mână, au socotit să aducă, să aibă săracii îndestul. Și așa au adus din trei-patru locuri, cu mare cheltuială, făcând două cișmele minunate și frumoase, pline de apă, la Poarta Sfântului Spiridon și altă cișmea la Poarta Goliei, și aceea și mai frumoasă și cu mare haznea, adăpa tot norodul, și auzea în tot ceasul rugând pre Dumnezeu ca să ierte sufletele și păcatele părinților Măriei Sale, care nu puțină pomenire și odor au lăsat acestui pământ, de se va pomeni în tot veacul acestei țări. Și iarăși nu se odihni Domnul nici cu aceasta; ce căuta în tot chipul ca să poată găsi o mijlocire ca să facă un lucru care să nu fi mai fost alta, dată în țara aceasta; și așa au socotit că se va putea ca să facă postav aice în țară; și îndată au scris printr-alte țări, pe la prieteni, în Țara Leșească și în Țara Nemțească, de i-au trămis vro doi meșteri, ca să vadă locul și apele și să vorbească cu ei ca, de se va putea, să facă postăvărie. Și așa trămițându-i au vorovit cu ei, dându-le și oameni de i-a purtat peste tot locul de au văzut locurile și apele; și din toate locurile le-au plăcut la Chipărești, unde intră Bahluiul în Jijia, care este și Jijia iezită, căci erau și morile unei monăstiri a Hrișcăi, care măcina făină. Mai adusu-le-au și lână de tot felul, de oi mari și de cârlani, de le-au arătat, zicând că se poate. Și așa puind Domnul de an luat înscris toate câte trebuia fiștecare lucru, madem cu prețul ei, au primit Domnul ca să cheltuiască o sumă de bani să facă acele toate câte trebuiesc, grăind și cu meșterii ce să le deie pentru osteneală și munca lor, făcându-i de au scris și au venit și alții, aducându-le toate meșteșugurile. Atunci au pus Domnul de au cumpărat acele mori de la Chipărești, și au orânduit boieri credincioși a Măriei Sale, dându-le și câți bani le-au trebuit ca să cheltuiască dimpreună cu meșterii, să facă, toate cele trebuincioase după cum vor arăta meșterii că le trebuie. Și isprăvindu-le aceste toate, și strângând și lâna, s-au apucat de lucrul postavului, și au început a face fel de fel de postav și au făcut și o bală de postav prea frumoasă, de au trămis-o la împărăție, la Sultanul Mustafa, peșkeș, ca să vadă ce odor s-au făcut acestui pământ. Ci și acest lucru au rămas o pomenire pământenilor, căci nu mai fusese altădată în țară, și se bucurau cu toții văzând niște lucruri că se fac în pământul lor, ce erau pentru folosul lor.[1]
Astfel era Grigorie Ghica VVd. Vrednic reprezentant al principiului monarhic și fiu al unui secol bogat în caractere mari, el pricepuse că puterea Domnului nu poate sta în dreptul său de a dicta legi și de a stoarce dări, ci că acea putere se razimă pe buna stare a populațiilor. Pentru întâia dată i se spune birnicului pentru ce plătește dare, întâia dată slujbașii țării sunt priviți ca atari (iar nu ca privilegiați) și trebuia să muncească pentru leafă, să nu ieie mită, să nu facă hatâr, prin urmare aicea vedem apărând serviciul statului în locul vechiului serviciu al evului mediu, care avea un caracter cu totul personal. El urăște luxul și dă rușinătoare pildă la boieri și pământeni prin modestia îmbrăcăminții; el înființază o fabrică de postav, el deschide școli, el pavează Iașul și aduce apă în oraș, și toate acestea în scurta domnie întâie de 2 ani și 6 luni.
Dar nu era de ajuns caracterul său individual pentru a aduce liniștea și dezvoltarea în țară. Pentru aceasta s-ar fi cerut ca poporul moldovenesc să nu fi fost dezbinat înlăuntru și în afară, precum fusese sute de ani de-a rândul, să nu fi fost slăbit prin vecinice schimbări de domni și prin vecinice intrigi. Astfel, cu țara slabă, și domnia era slabă, era umbra puterii turcești, încât când austriacii au ocupat Bucovina fără nici un drept, toate silințele voevodului de a-i opri erau zădarnice. Văzând stupul matern al Moldovei întregi vândut austriacilor de către ruși și turci chiar, Vodă au protestat, au amenințat chiar Poarta; dar diplomația austriacă știind prea bine ce slabă e Moldova și domnia ei, au ajuns să-l ponegrească pe Vodă la Poartă, încât aceasta, servită ea însăși de oameni cumpărați cu bani austriaci, au dat contra nobilului voevod ordinul de asasinare.
Istoria vorbește în genere clar. O țară unde toți poruncesc și nimeni n-ascultă, o țară unde antiteza între partide se preface în adevărată dușmănie, unde domnul nu are puterea să-i împace, precum n-au avut-o în Polonia și nici la noi, o asemenea țară e menită de a fi prada vecinilor ei. Iar dacă acela care în sufletul său reprezentează ideea statului își ridică fruntea cu îndrăzneală, el cade zdrobit ca și idolul de fier cu picioarele de lut.
În numărul nostru de vineri am vorbit prin gura cronicarilor de acea figură bărbătească din istoria țării noastre, deosebită cu totului tot de umbrele efemere ale fanarioților care l-au preces și l-au urmat. Alături cu rapacitatea predecesorilor săi vedem pe acest bărbat plin de dezinteresare închinând viața sa binelui public, simplu în obiceiuri, isteț la minte, cumpănit la vorbă, energic în fapte, acest bărbat care, domnind sub alte împrejurări decât acelea de slăbiciune a patriei sale, ar fi devenit o podoabă a veacurilor, nu un martir. E drept că pentru crearea unui om mare trebuiește conlucrarea a doi factori; unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul și inteligența persoanei istorice.
Aceasta a doua condiție Grigorie Ghica Voievod a îndeplinit-o cu desăvârșire. Urmărind cu înțelepciune și cumpătare binele și integritatea patriei sale, le-au menținut cu rară energie personală Pân' la cea din urmă clipă a vieții sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme în Constantinopoli s-a văzut silit a încredința pe cancelarul Kaunitz că, orice tranzacție ar face cu acest voievod, concesiile sale vor fi numai aparente, căci acest caracter nu cedează și nu se pleacă. El va urmări întotdeauna reîntregirea patriei sale, fie prin război, fie prin diplomație; de aceea trebuie înlăturat, înlăturat cu orice preț. Tot astfel vorbește și despre boieri; ei nu se pot cumpăra nici cu bani, nici cu titluri, nici cu promisiuni. Să fie bine constatat că Bucovina era de facto austriacă pe când ambasadorul le scria acestea lui Kaunitz. Trebuia dar nimicit acest om, a cărui tărie de caracter amenința pe răpitorul patriei sale, trebuia asasinat în taină, fără zgomot.
Și astfel s-au și urmat. În locul unde comuna Iași a așezat un sarcofag de marmoră, în locul unde astăzi se ridică pe o columnă bustul nemuritorului martir, acolo s-au întâmplat acea faptă a întunericului, acea mișelie demnă de diplomația veacului trecut, acea nerușinată pălmuire a slăbiciunei și dezbinării poporului românesc. Și într-adevăr, ce rușine mai mare putea să ni se întâmple ? După ce ni se luase bucata de pământ unde zac oasele domnilor noștri de la Dragoș Voievod până la Petru Rareș, după ce ni se luase vatra strămoșească, începătura domniei și neamului moldovenesc și în care doarme cenușa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul și părintele țării, și a lui Ștefan Vodă, pavăza creștinității întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influența morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra nerușinatei răpiri. Popor românesc, mari învățături îți dă ție această întâmplare ! Dacă fiii tăi ar fi fost uniți totdeauna atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbăciune, te-au adus să-ți vezi rușinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânța dezbinării în inimă, ci precum mergi și te împărtățești cu sângele Mântuitorului, astfel împărtășește-ți sufletul tău cu reamintirea trecutului; fără patimă și fără ură între fiii aceluiași pământ, care oricât de deosebiți ar fi în păreri, frați sânt, fiii aceleiași mame sânt. Aniversarea asasinării lui Grigorie Vodă și a răpirii pământului strămoșesc ne-am reamintit-o cu durere și alaltăieri, cu ocazia descoperirii bustului pe care Măria Sa Preaînălțatul nostru Domn l-au dat în dar orașului Iași. Serbarea a fost tot atât de frumoasă și de demnă ca și în anul trecut. După serviciul funebru la Mitropolie, o mulțime nenumărată de popor cu arhierei în frunte s-au pus în mișcare spre piața Beilicului, trecând în procesie prin stradele de căpetenie ale orașului. Ajunsă în piață, în mijlocul căreia se înălța în cunună de laur bustul de marmură al martirului, clericii începură cu citirea acelor molcome și tânguioase versete bisericești, scrise în dulcea limbă a trecutului, pline de sfințenie și pace sufletească, prin care se cere de la stăpânul lumii repaosul de veci, vecinica amintire și orânduirea sufletului martir în corturile drepților. După săvârșirea serviciului divin, primarul orașului nostru, d. Tufăscu, rosti cu glas răspicat și mișcat el însuși de măreția momentului, următorul cuvânt.
Cetățenii iașeni au îndreptat o telegramă de recunoștință către M. Sa Preaînălțatul nostru Domn, carele întotdeauna au dovedit cât de mult e mișcată inima Sa generoasă pentru toate durerile și bucuriile poporului și țării Sale. Căci și acuma mulțămim bunei voinți a M. Sale ridicarea acestui monument întru vecinica amintire a lui Grigorie Vodă, ce cu viața au plătit întregimea pământului strămoșesc și acea sfințită coroană ce prin slăbiciunea veacurilor și nu din vina Domniei au pierdut o neprețuită piatră scumpă. Fie voia stăpânului tăriilor ca din neamul M. Sale Preînălțatului nostru Domn să se nască răzbunătorul pierderilor noastre și întregitoriul patriei.
- ↑ Vezi cronica lui Ion Canta și a lui Ienachi Kogălniceanu