Grămătici și măscărici

Jump to navigation Jump to search
Grămătici și măscărici
de Ion Luca Caragiale


Boierii noștrii odinioară, afară de rare excepțiuni, nu se prea dedeau la învățătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puțin deștepți, ieșiți din rândurile mojicimii și procopsiți cu carte și condei la umbra mănăstirilor grecești.

Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești, să scrie zapisele, corespondența și jelbile boierului către divan și la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești.

Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici.

Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franțuzește la Hugo.

Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutați mai totdeauna dintre robi, pe lângă că mai făceau boierului și servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau și o sarcină politico-socială.

Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine știe ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curții să pândească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării și să-i înjure năstrușnic.

Boierul ședea cu ciubucul în pridvor și striga: “Hahaha! înjură-l, mă! înjură-l bine, mă!”

S-a dus acea epocă patriarhală; s-a dus epoca de aur și de lapte dulce; astăzi avem epoca de hârtie și de cerneală violentă.

Boierii de atunci erau naivi; cei de astăzi sunt adânci; aceia erau grosolani, din topor; aceștia sunt cilibii și subțiri.

S-au dus grămăticii cu călimările-n brâu și cu pana de gâscă la ureche; astăzi ies din rândurile poporului tineri culți și independenți, proletari intelectuali, cu carte și condei si mai ales cu principii.

Aceștia nu mai scriu jelbi la divan și la domnie; dumnealor fac articole politice în privința prerogativelor coroanii și asupra tacticei de opoziție în urma evenimentelor de la 3 octombre— dată fatală pentru bazele regimului parlamentar.

Se-nțelege că, precum jalba scrisa de grămătic o iscălea odinioară, cu pecetea de la inel, boierul de bună credință, lumea schimbându-și numai forma, tob așa și astăzi: profesiunile de credintă le scrie “cu îndelungă fidelitate” proletarul intelectual, iar boierul le subscrie “cu robustă convingere”.

Și pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deși nu mai au boierii noștri pe vechii și inculții măscărici, care să polemizeze din poarta curții, avem, slavă Domnului, o presă a elitei sociale destul de spirituală și de convenabilă:

“Combateți-i, băieți! combateți-i «sarcastic» de tot!”