Goethe și Ienăchiță Văcărescu

Jump to navigation Jump to search
Goethe și Ienăchiță Văcărescu
de Sextil Pușcariu


Acum patruzeci-și-nouă de ani apărea în „Adunarea național.!“ din București un foileton iscălit de V. A. Ureche, în care se făcea comparație între cunoscuta poezioară a lui Ienăchiță Văcărescu :

Într'o grădină.
Lâng'o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.

S'o taiu, se strică
S'o las, mi-e frică
Că vine altul și mi-o ridică.

și intre și mai cunoscutele versuri de Goethe întitulate „Gefunden“:

Ich ging im Walde
So für mich hin.
Und nichts zu suchen
Das war mein Sinn.

Im Schatten sah ich
Ein Blümlein stehn.
Wie Sterne leuchtend
Wie Äuglein schön.

Ich wollt es brechen.
Da sagt es fein:
„Soll ich zum welken
Gebrochen sein?

Ich grab’s mit allen
Den Wurzlein aus,
Zum Garten trug ich's
Am hübschen Haus,

Und pflanzt'es wieder
Am stillen Ort,
Und zweigt'es immer
Und blüht so fort.

Asemănarea între poezia românrască si cele trei strofe dintâi ale celei germane e într’adevâr atât de izbitoare până și în amănunte, — precum locul dorit pe care crește floarea „lâng’o tulpină“: „im Schatten“ și asămânarea „ca o lumină“: „wie Sterne leuchtend“ — încât a fost firesc ca să se stabilească o înrudire literară între ele. V. A. Ureche vorbind despre Văcărescu, care „construează cu material împrumutat“, il găsește superior poetului german care dezleagă dilema ca un grădinar de la Erfurt : „scoate floarea cu rădăcinâ cu tot și o răsădește în grădina frumoasei sale case... Bravo omul practic! Bravo grădinar ales!“

Citez aceste cuvinte după Titu Maiorescu (Critice ed. Socec, vol. I. pag. 223—225), care după cum se știe, își bătea joc de exagerările lui V. A. Ureche și arăta cât e de ridicol a pune față în față pe „omul practic Goethe" cu „poetul sublim Vâcărescu.“

Dar Vacărescu n’a cunoscut de sigur poezia lui Goethe, din simplul motiv că acesta a scris-o în 26 Aug. 1813, deci cu vreo cincisprezece ani după moartea poetului român. Cum însă nu e de admis nici cazul invers, ca Goethe să fi cunoscut poezia lui Văcărescu, nu ne rămâne decât să admitem că amândoi au avut un izvor comun.

Acesta pare a fi fost poezia populară.

Într’adevăr problema sufletească atât de simplă și atât de naivă prin simbolul cuprins în ea, pare a se fi născut din filozofia poporului, pare a fi unul din acele subiecte pe care l-a îmbrăcat în forma poeziei un suflet naiv de cântăreț de la țară.

Nu de mult, R. v. Kralik* a arătat că versurile lui Goethe nu se aseamănă numai cu o poezie de Pfeffel (din a. 1783**) precum se știa de mult, ci că și Goethe și Pfeffel par a avea o sursă comună, poezia populară. O astfel de poezie populară germană, în forma ei de azi, este citată de Kralik. Iată primele ei două strofe :

Von Abendröte die Flur umweht,
Da ging Agneie an ihr Blumenbeet.
Sie fand ein Blümlein, das war so schön
Gleich ihren Wangen, so rot wie Karmoisin

Sie wolt es pflücken, o welche Lust!
Damit zu schmücken ihre Keusche Brust
Da sprach das Blümlein : „Verschone mich.
Ich blüh am Morgen viel schöner noch für dich.

Restul poeziei cuprinde o idee nouă, moralizătoare: în dimineața următoare floarea ofilită și scuturată întâmpină pe fată cu cuvintele : „am iubit, am sperat, dar ceasurile fericite se trec prea repede; nu mai pot iubi, nu mai pot spera, căci floarea mea se numește credința bărbătească.“ În strofa finală se arată cât e de nestatornică această credință a bărbaților.

Am văzut că și la Goethe, care, scriind această poezie se gândea la Christiana Vulpius, sfârșitul se deosebește de poezia lui Văcărescu, care păstrează, după toată probabilitatea forma originală și fără adause a cântecului popular al cărei sâmbure e numai conflictul sufletesc:

So taiu, se strică,
S'a las, mi-e frică
Că vine altul și mi-o ridică.

Mai mult se apropie poezia lui Pfeffel de forma aceasta cu sfârșitul ei sentențios: „Ungepflücket verwelkest du!

Odobescu (Opere complete, ed. Socec, vol. I. pag. 260) ne spune că între dascălii tânărului Vâcărescu a fost și „un German, anume Weber“, care „îi explica regulile limbii latine". Știm de aseminea, că mai târziu, Vâcârescu a petrecut de repețite ori în Ardeal și că a fost și în Wiena. Astfel o influență a literaturii germane, oricât ar fi ea de neobicinuită la sfârșitul veacului al XVIII-lea la un poet din țara românească nu e exclusă. Sepoate prea ușor ca cel dintâiu poet român să fi cunoscut un cântec popular german și să-l fi tradus românește. Faptul că intre poeziile sale găsim și poezia „Amărâtă turturea", care reproduce strofe întregi ale cântecului devenit popular, ne dovedește că Văcărescu avea simțul pentru frumusețea poeziei populare.

• Volkslied, in Das literarische Deutschland, nr. 15, din 13 Martie 1914. •• Iată începutul poeziei lui Pfeffel:

Von Schwarm der Weste verbuhlt umweht';
Begoss Alceste ihr Blumenbeet;
Sie sah schon lange ein Nelckchen blühn;
Gleich ihrer Wange, weis und Karmin;
Sie wollt es pflücken;
Um ihre Brust damit zu schmücken;
Den Sitz der Lust;
„Lasst“ fleht es bange;
Auch heut noch stehn;
Bis morgen prange ich noch so schön.