Goethe în românește (Poezii - Biblioteca pentru toți)

Goethe în românește (Poezii - Biblioteca pentru toți) de Alexandru Robot

Articol publicat în cotidianul Rampa, an. XVI, nr. 4533, vineri 24 februarie 1933

Prilejul iscat pe marginea unei culegeri a poeziilor lui Goethe, tălmăcite în românește, îl voi specula și îl voi prelungi pentru a rememora câteva date din viața Titanului de la Weimar. Născut in 1749 la Frankfurt-pe-Main, adevărata viață a amantului poet se desăvârșește abia mai târziu, odată cu prima iubire, odată cu întâia Margaretă.

Războiul de șapte ani, întâmplat în Germania, aduce cu el renașterea literară. Apăruse „Mesiada” lui Klopstok. Aicea poetul german, in a cărui clasică perfecțiune legănase adolescenta poetică a lui Goethe, cânta venirea așteptata a lui Isus și urmărea Fiului Domnului patimile, înălțările.

Poezia lui Goethe, cele de la Leipzig, se tulbură încă de apele Rokokoului. O lirică în care convenția pecetluia sentimentul, o evidentă influență pe care Wieland o exercita asupra poetului, aflător în faza unei deveniri, care pregătește o părăsire a poeticei de suprafață, de o facilitate luată ca antonim a dificilului peste care vom avea de trecut mai târziu în poezia veșnic înamoratului poet.

De la autorul lui Obéron, Goethe va avea de început un drum nou, mai larg, pe care el va fi singurul călăreț al cugetării și al emoției redată plastic.

O boală la Frankfurt, paralelă cu o criza sufletească, îl îndreaptă către pierderea de sine ca sa determine definitiv marea regăsire. Acum Goethe se întâlnește — anmintiți-vă întâlnirile cu un prieten bun pe care nu l-ai cunoscut încă — cu arborii, cu clarul de lună, de la Strassburg.

Din dealul unui nor alene
Sta jalnic luna-n colbul sur
Și vânturi fâlfâind din pene
Îmi viforau jur împrejur.
               (trad. Ion Pillat)

Poetul înseamnă aici anul unei iubiri noi. Este Frederike Brion, fata pastorului de la Sesenheim.

Un Faust trăia în Goethe. Mefisto nu era însă vizibil. Dar fiecare iubită avea o soartă de Margaretă. Goethe își părăsea întotdeauna neașteptat iubitele.

Ceva mai presus de om, hotărăște ca poetul să iubească pe femeie până la transformarea ei în etern, cu uneltele frumosului, versul cu purități de cristal care oficiază de la amvonul regretului cu sunete de păgânesc festin.

Femeia iubită e acuma situată