Goethe în românește (Poezii - Biblioteca pentru toți)
Prilejul iscat pe marginea unei culegeri a poeziilor lui Goethe, tălmăcite în românește, îl voi specula și îl voi prelungi pentru a rememora câteva date din viața Titanului de la Weimar. Născut in 1749 la Frankfurt-pe-Main, adevărata viață a amantului poet se desăvârșește abia mai târziu, odată cu prima iubire, odată cu întâia Margaretă.
Războiul de șapte ani, întâmplat în Germania, aduce cu el renașterea literară. Apăruse „Mesiada” lui Klopstok. Aicea poetul german, in a cărui clasică perfecțiune legănase adolescenta poetică a lui Goethe, cânta venirea așteptata a lui Isus și urmărea Fiului Domnului patimile, înălțările.
Poezia lui Goethe, cele de la Leipzig, se tulbură încă de apele Rokokoului. O lirică în care convenția pecetluia sentimentul, o evidentă influență pe care Wieland o exercita asupra poetului, aflător în faza unei deveniri, care pregătește o părăsire a poeticei de suprafață, de o facilitate luată ca antonim a dificilului peste care vom avea de trecut mai târziu în poezia veșnic înamoratului poet.
De la autorul lui Obéron, Goethe va avea de început un drum nou, mai larg, pe care el va fi singurul călăreț al cugetării și al emoției redată plastic.
O boală la Frankfurt, paralelă cu o criza sufletească, îl îndreaptă către pierderea de sine ca sa determine definitiv marea regăsire. Acum Goethe se întâlnește — anmintiți-vă întâlnirile cu un prieten bun pe care nu l-ai cunoscut încă — cu arborii, cu clarul de lună, de la Strassburg.
Din dealul unui nor alene
Sta jalnic luna-n colbul sur
Și vânturi fâlfâind din pene
Îmi viforau jur împrejur.
(trad. Ion Pillat)
Poetul înseamnă aici anul unei iubiri noi. Este Frederike Brion, fata pastorului de la Sesenheim.
Un Faust trăia în Goethe. Mefisto nu era însă vizibil. Dar fiecare iubită avea o soartă de Margaretă. Goethe își părăsea întotdeauna neașteptat iubitele.
Ceva mai presus de om, hotărăște ca poetul să iubească pe femeie până la transformarea ei în etern, cu uneltele frumosului, versul cu purități de cristal care oficiază de la amvonul regretului cu sunete de păgânesc festin.
Femeia iubită e acuma situată mai jos cu câteva trepte de creație, a cărei forță ea a provocat-o. Dacă Goethe le-a părăsit pe rând, pe toate femeile pe care sincer le-a iubit, deși de scurtă durată, istoria literară păstrează un gând de recunoștință dezamăgitelor de la a căror sfâșiere începe nemurirea amantului Goethe. Blestemul fiecărui poet, cununa de laur a inspirației, obligă sever tuturor femeilor, ca de-aici să izvorască apele roze ale eroticei. Tată așa dar inaugurarea sentimentului de iubire cosmică, pe care literatura germană îl proclamă și îl impune.
Goethe, luminat și purificat, ajunge la amorul poeziei sale. O legănare perpetuă a inimii, care dă aur și nu cere în schimb nici măcar argint, așa se decide suprem semnificația dragostei, simplă ca o preumblare printre pomi roditori, din care culegi sau nu culegi. Bine e însă ca să nu culegi, nici chiar ceea ce ți se oferă. Poetul nu trebuie sa aibe preferințe. Talismanul lui o lumea. Dar la Strassburg se împlinește marele fapt al întâlnirii lui Goethe cu Herder. Herder e pentru Goethe, ciceronele care îl călăuzește către adevăr, către marele sens al spiritului. Herder îl deliberează, îl ajută la evadare. Poezia lui Goethe e odată cu Herder într-un proces de parvenire, de realizare. Totul se transformă din nemișcare în mișcare. Dinamicul ia locul staticului.
Natura începe să călătorească, arbori se preumblă veșnic, nimic nu e stătător, totul curge către un mare ocean.
Verde mai gras, frunzar,
Struguri, ciorchini.
Către fereastra-mi, mai sus!
Curgeți mai des
Gemene boabe și coaceți
Repede ’n plini străluciri!
(trad. Ștefan Nenițescu)
Totul purcede prin a fi sămânță, o putere nevăzută intervine și o fecundează, nașterea răsare, embrionul crește, arborele monument roditor al Naturii, capătă fructe. Noaptea posedă însă o dinamică interioară. Tenebrele se mișcă, misterul e mobil, un infern oarecare e cântat.
Licăresc pe valuri
Stele mii plutite
Neguri beau din maluri
Depărtări zidite.
Vânt de zori dă roată
Golfului umbrit,
Iar in lac se-arată
Rodul pârguit.
Dinamicul cosmosului e un procedeu natural repetat la infinit. O împărțire de roluri pe care le interpretează pe deoparte femela, pe de alta masculul, ca să înceapă și să revie actul fecundației, cu toate actele de circumstanță. Mă întorc la Goethe amantul.
La Berlin a apărut în 1929 cartea lui Felix A. Theilhaber : „Goethe, Sexus und Eros”. Theilhaber trece prin știință erotica lui Goethe.
În iubirile lui Goethe nu actul sexual era țelul urmărit.
Amorul redus la contemplație, devine un nobil sentiment refulat, de la care pornesc undele limpezi ale poeziei. Flirtul năștea o atmosferă care pentru Goethe era inspirație.
Theilhaber găsește la Goethe o virilitate relativă. Numai Christiane Vulpius, întâi amantă, apoi soție putuse să deștepte în poet pe mascul.
Goethe căuta totuși posedarea femeii.
Intre două drumuri, oprit la câte un han, între noapte și zi, el știa sa atragă în camera sa pe slujnicele mai tinere.
Goethe pleacă în mari călătorii. Importantă este însă cea prin Italia. Roma; Veneția, vin cu plasticul și linia lor clasică să asiste la maturitatea poetului.
Iubiri noi, evoluții, trepte perfecțiunii pe care titanul le urca.
Spațiul capătă formă, sentimentul este cioplit în marmoră-Goethe ajunge la marele său echilibru.
Epigramele Venetiene și Elegiile Romane sunt dovezi și mărturii ale echilibrului atins.
Dar Orientul înlocuiește ținuturile elogiilor lui Goethe. Alte a_ inoruri. un stil nou. „Vest-răsari-teanul Divan" culeg? cele mai înalte imagini ale Titanului’ dela Weimar.
Flăcări de toamnă 60 înaltă drn genurile unui pământ făgăduit.
Lumea amorțește în așteptarea1 unei primăveri noi.
Aceiași primăvară. în care Goethe moare (anul 1832), desigur într-o noapte grea, pentru că, fără îndoială, de aceea a strigat el: „Lumină, mai multă lumină”. Infidelului amant îi era sete încă, la 83 do ani, de lumină.
***
Toate aceste cuvinte spuse veșnic despre marele Goethe sunt frumos prilejuite de apariția „Poeziilor lui Goethe” în Biblioteca pentru toți No. 1236.
D-l Ion Pillat semnează un cuvânt înainte. Iar d-lui Ștefan Nenițescu îi datorăm culegerea și orânduirea acestor poezii, a căror tălmăcire se datoreze mai multora dintre poeții noștri.
Astfel iată pe toți tălmacii lui Goethe, aflători în cărticica aceasta:
Em. Bucuța, V. Cerna, Șt. O. Iosif, Ștefan Nenițescu, Al. A. Philipide, Ion Pillat, Marcel Comănescu, I. M. Sadoveanu și I. Sân Giorgiu.