Glasul despică somnul norilor
pe obrajii tăi îngeri vin se așează
o panglică surâsul prin degete liliecii
și umărul atinge de tâmplă o maranză
glasuri lasă dâre de argint ca melcii
către albastru florile întind mâini
marea linge fruntea o rotunjește
aurul amurgului se varsă în căni
pe buze unghia norilor s'a coborât îngerește
strălucesc păstrăvii prin glasul în adormire,
seara pune mânuși pomilor, clătește aerul,
anotimpul înaintează în beteală ca un mire
își rupe în oglinzi o creangă vaerul
copoii albi ai lunei au trecut prin grădini,
toamna s'a desfăcut asemeni în furtună corăbiile,
umbrele aprind culori în arini,
în târlă fluere s'au împreunat ca săbiile,
taraful vinelor se apropie, crește,
ce călăreț nebun sângele, pocnesc pistoalele,
surâsul tău a umplut văzduhul ca o veste,
până în gând noaptea își desface țoalele
sub frunze inimile tresar ca potârnichile;
pe ceardac glasul tău îmi dăruie o proaspătă carafă
și tăcerea filtrează apele precum rinichii le
limpezesc în noi; la urechea pământului fiece apă o garoafă
dar a izbucnit cântecul ca o fântână
arteziană; ce fluvii brațele!
glasul despică somnul norilor ca o mână
și florile ezită prin garduri ca opaițele.