Ghemiș
Ghemiș
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
I
[modifică]- Frunză verde de-aluniș:
- Tace cucul la răriș,
- La răriș, la cărpeniș
- De frica celui Ghemiș,
- Că de-i mic și ghemuit,
- Are fața de-ngrozit,
- Și de-i mare cât un ghem,[1]
- Turcii toți de el se tem.
- Cât a fost vara de mare,
- El a mas pe la coșare
- Cu vânăta cea frumoasă,
- Iapă scurtă și vânoasă,
- Cu dungi negre pe spinare,
- Și scântei de foc în nare.
- Ea-i ogarcă pe sub foale,[2]
- Cât aleargă, nu domoale
- Și-i lăcustă săritoare...
- Unde-o vede Ghemiș moare!
- Într-o zi Ghemiș punea
- Șapte buți alăturea,
- Cu vânăta le sărea,
- Pe vânăta o spetea!
- Iar Ghemiș ca un nebun
- O lega de un alun
- Și trei zile o plângea,
- Nici că se mai mângâia!
- Apoi, mări, se-ndrăcea,
- Colea-n vale se ducea,
- O falangă-n drum scotea,[3]
- Pe drumeți pe toți bătea
- Ca să-i spuie de știa
- Dacă-n lume cunoștea
- Alt fugar ca vânăta,
- Să-i se dreagă inima.
- Când la urma tuturor,
- Iat-un biet de cerșetor.[4]
- În spinare cu desag
- Și în mână c-un toiag.
- Iar Ghemiș cum îl vedea,
- La pământ îl întindea,
- De falangă mi-l lega
- Și-l bătea și tot striga:
- „Măi sărace, sărăcilă,
- De când umbli cerând milă,
- Văzut-ai în calea ta
- Vreun cal bun ca vânăta?"
- „Stăi, jupâne, nu mai da,
- Că ți-oi spune tot ce știu.
- Eu cunosc un bidiviu
- La cel pașă din Măcin[5]
- Care bea rachiu și vin!"[6]
II
[modifică]- Ghemiș iute purcedea,
- Luntre mică el prindea,
- Latul Dunării trecea,
- La Măcin de se ducea,
- Și-n cetate el intra,
- Iar de pitic ce era,
- Nime-n seamă nu-l băga,
- El la grajd și alerga,
- Grajdul Miralaiului[7]
- În dosul saraiului,
- Și la pândă se punea,
- În gunoi se ascundea.
- Când fu despre cântători
- Pân-a nu răsări zori,
- Ghemiș iute se trezi
- Și-ncepea a nechezi
- Cum nechează iepele,
- Iepele sirepele.
- Armăsarul l-auzea,
- Se-ncorda și necheza,
- De la iesle se smucea,
- Peste zid ușor trecea,
- Și zburând voios venea,
- Iar Ghemis îl viclenea
- Pân' de coamă-l apuca,
- Apoi iute-ncăleca
- Și numai o fugă-i da
- Pân' la soră-sa Manda:
- „Bună ziua, surioară!
- De ești bună, bunișoară,
- Fii de inimă voioasă
- Și de oaspe bucuroasă."[8]
- „Bun sosit, frate Ghemiș!
- Bine făcuși că veniși,
- Dar mai bine, zău, făceai
- Dacă-aice nu veneai.
- Că dușmanu-ți de cumnat
- Chiar pe cruce s-a jurat
- Să te dea la turci legat
- Pentru-o palmă ce mi-ai dat
- Când cu el m-am cununat!"
- „Să n-ai grijă, soro dragă,
- Că cu mine nu-i de șagă.
- De mine care se leagă,
- Sângele-n trup i se-ncheagă."
III
[modifică]- Iată că se-nainta
- Și pe prag se arăta
- Cel cumnat jurat, hain
- Ce venea de la Măcin.
- „Aferim, frate Ghemiș,[9]
- Bine făcuși că veniși,
- Amândoi să veselim
- Ca frați buni să ne cinstim.
- Fa nevastă, du-te, adă
- Vin de cel ce fierbe-n cadă,
- Să ne cinstim oaspele,
- Să răcorim fratele."
- Manda vinul aducea,
- La băut ei se-ntrecea,
- Pân' ce unul se-mbăta
- Și-n somn greu se cufunda.
- Iar cumnatul cel hain,
- Tufecciul din Macin,[10]
- Pe Ghemis îl fereca,
- La seleafu-i se pleca,
- Pistoalele-i le-apuca,
- De iarbă le descărca,
- Cu cenusă le-ncărca.
- Apoi iute alerga
- Și la turci veste le da.
- Turcii casa-nconjurau
- Și-n casă buluc intrau,[11]
- Iară sora lui Ghemiș
- Punea salbă și beniș
- Și-ntre turci se arăta
- Și din gură cuvânta:
- „Turcilor, spahiilor,
- Nu dați vânt săbiilor
- Pân-a nu mă plăti eu
- De Ghemiș, fratele meu,
- Cu o palmă ce mi-a dat
- Când bărbatul m-a luat."
- Bună palmă-atunci îi da
- Cât Ghemiș se deștepta
- Și pe turci cât îi zărea
- În picioare drept sărea,
- Și pistoalele-ntindea,
- Dar nici unul s-aprindea!
- Dacă vedea și vedea,
- Iataganul apuca,
- Printre turci se arunca,
- Printre turci cale-și făcea
- Și la grajd el se ducea,
- Chiuind și nechezând
- Iataganul învârtind,
- Armăsaru-l auzea,
- Armăsarul necheza,
- La Ghemiș zburând venea
- Și-n genunchi el se punea.
- Ghemiș iute-ncăleca
- Și spre Dunăre pleca,
- Apa-n două despica
- Și sălta din val în val
- Pân' sosea la cela mal!
- ↑ În poveștile poporale există o ființă fantastică ce se numește Statul-Palmă-Barbă-Cot, adică cu statul nalt de o palmă și cu barba lungă de un cot. El trăiește sub pământ și umblă călare pe un iepure șchiop. Ghemiș, mare cât un ghem, o fi negreșit rudă cu el.
- ↑ Adică are formă de ogar, făcută pe alergare.
- ↑ Pedeapsa barbară a falangăi s-a aplicat în țară în timpul domniei fanarioților. Nenorocitul osândit la această pedeapsă primea lovituri de bici sau de vergi pe tălpile picioarelor, în vreme ce picioarele lui erau strâns legate de un drug, numit falangă, și ridicate în sus.
- ↑ În țările noastre e foarte rar de a găsi un cerșetor român, căci cerșetoria e considerată ca o meserie rușinoasă. A ajunge pe la ușile străinilor este cea mai mare nenorocire pentru un om, prin urmare e o foarte crudă ocară cuvântul de calic. ... Cu toate acestea, până la domnia lui Ioan Sturza calicimea din țară era oarecum privilegiată prin hrisov domnesc, și poseda în Iași un foburg numit mahalaua Calicimii. Ea avea dreptul de a lua parte la cortegiul înmormântărilor. Breasla calicilor era reprezentată la aceste triste ceremonii prin oameni aleși din sânul ei, și care purtau toiaguri groase de ceară zugrăvită cu flori și poleită. Toiagurile însă erau atât de groase că de-abia doi oameni puteau să ducă câte unul pe umerii lor.
- ↑ Oraș mic aproape de malul drept al Dunării, în Turcia.
- ↑ Legea lui Mohamed oprește băutura vinului și rachiului.
- ↑ Miralai însemnează la turci rangul de colonel.
- ↑ Datina ospeției e una din cele mai vechi și mai sfânt păzite la români. Când sosește un străin pe pragul casei unui om, el zice până a nu intra: bucuroși de oaspeți? și-i răspunde totdeauna: Bucuroși!
- ↑ Aferim, turcește, sinonim de bravo.
- ↑ Cuvânt turcesc care însemnează fabricant de arme.
- ↑ Adică dă năvală în casă cu grămada. Buluc e un cuvânt turcesc care s-a pripășit în țară de când cu năvălirile turcilor, dar începe a se pierde din limba noastră ca multe alte cuvinte slavone și grecești lăsate în urma lor de ocupările rusești și de fatala domnire a fanarioților.