Gesturi aproximative

 

<poem>

Poeme aproximative

gândul aproape de știre

vorbindu-mă mă vorbesc vorbindu-vă vouă vorbirea și cu fiecare clipă mă preling în știre ca-ntr-o oglindă în care aproape încap !

gestul alcătuirii repetate sunt ochiul pietrei

sunt steaua ce se-aprinde în cădere urcînd în timpul unei alte stele

sunt țipătul fecioarelor în noapte cînd de femeie noaptea le desparte

sunt strigătul zăpezilor în iarnă cînd primăvara-i urs ce hibernează

sunt bocetul vădanelor în sat atunci cînd moare tînăr un bărbat

sunt mînzul zilei fără șa și frîu sunt ochiul pietrei lăcrimînd în rîu !

un cîntecel în plină lună nouă sau ziua ca o lume de zăpadă

cu ulița-am ieșit direct în lume de-atîta așteptare risipit în brazdele cîmpiilor virgine un număr calculat la infinit amară dulce mîndră alinare o geometrie a numerelor visul de-atunci m-a urmărit fără-ncetare și m-a vrăjit mereu și m-a iubit în vămile erorilor timpul de punct și val prin spațiul răvășit catarg de dor pe osia mirării brazdă sămînței celui care sunt mînat de dorul stelei răzvrătite la margine de cîmp desferecat din nou un taur alb m-a-npuns aseară și ochii-n coarne doamne mi i-a luat prin văile și dealuri adumbrite de dincolo de lege și păcat ce înserare-n trupul meu coboară ce lume de zăpadă s-a crăpat vezi mamă desori cînd eram mic spuneai că atuncia cînd se face noapte să nu-ntîrzi pe undeva prea mult să nu m-alunge ziua prea departe dar ieri un taur alb m-a prins spre casă cînd poarta veche a curții am deschis el m-a izbit cu sete drept în față și ochii-n coarne m a m ă mi i-a prins ce noapte albă vai ce noapte albă cu-n pas în drum și celălalt în curte aș vrea să strig o lume de zăpadă dar-mi-se topesc doi bulgări albi sub frunte !..

gestul unei amintiri străine sau linia stelei căzută-n fîntîni

ana-maria și credeam că pre tine n-am să te mai uit coborîseră lucrurile în mine precum lumina stelei căzută în fîntîni

dar azi mă latră amintirile ca pe un om dintr-un alt sat cîinii

antinaivă sau uneori ca o tristă presimțire

cînd m-am născut un gălbenuș de ou creștea uimit într-ale mele pleoape numai albușul dens juca în jurul său ca un copil în jurul unui tată întors după mult timp de undeva de atunci tot merg ce echilibru absurd pe muchia căii lactee respirația stelei o simt din ce în ce mai grea

uneori ca o tristă presimțire mi-ntorc capul în urmele pașilor mei umbra unui străin !

naivă și antinaivă sau ... poate că iarba

vedeți poate că iarba nu e iarbă pentru că este iarbă ci poate numai ochiul nostru înverzește cînd mieilor albi le-nsîngerează gura !

starea stărilor sau tata puțin cam trist

în fața casei înjugați doi boi albi păscuseră iarba cînd am ieșit în prag oamenii își luaseră căciulele din cap în rest totul a fost bine numai tata cînd a plecat puțin cam trist mi-a pus în mînă doi bănuți de argint !

naiva naivelor sau încercare de a reface întregul

cu ioana într-o noapte am scos luna dintr-un lac

doamne cît de mult a secat lacul !

<|poem>