Gelozie (Negruzzi)

Sari la navigare Sari la căutare
Gelozie
de Constantin Negruzzi


Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc?
Știi pentru ce ades când mai mult te privesc,
Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez,
Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez?
Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări
De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări?
Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun.
Destul e de când chin în sufletu-mi adun!
În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos,
Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos!
Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu
Fu-n stare a crea un suflet ca al tău,
Când știu că n-a mai fost nici poate a mai fi
Ca tine pe pământ să poată a iubi,
Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc
Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc!
Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat,
Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat?
Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit
La altul careva ce iarăși te-a iubit?
Când luna strălucind săltează pintre nori,
Ș-un grier răgușat cântă ascuns prin flori,
Nu-ți lași capul ades plecat pe mâna ta,
Ș-aminte nu-ți aduci atunci de cineva?
Vrun ideal prin somn, spune-mi, nu ai visat,
Și după acel vis cumva n-ai suspinat?
Tu-mi zici că mă iubești c-un dulce blând surâs,
Dar oare-acest cuvânt la altul nu l-ai zis?
Știu că nu pot trăi fără al tău amor,
Dar sunt gelos, gelos! și simt că o să mor!

1839, mai.