Găina și porumbița

Găina și porumbița
de Petre Ispirescu


Fiind vecini p-aproape o dalbă Porumbiță
Ș-o Găinușe ciușe,
Rîvnea cum Porumbelul soția își iubește,
Și cum o cuibărește,
Sprijinitor fiindu-i, ca un arac la viță.
„Așa mi-ar fi Cocoșul, viclean, zise găina,
Mai des de mi-l voi duce prin cuib pe la vecina.”
Și ambele perechi o strînsă legătură
De prietenii făcură.
De cinci ori sîntul soare blînd vede trandafirul
De cinci ori cruda iarnă usucă însuși pirul;
D-atîtea se găsiră și-n cuibu-le vecinii
Zi, noapte, unii l-alții, margînd în sfaturi bune
Cînd ce si vezi? Găinii
De hai, hui, poftă-i vine; și ce în gînd își pune
Aceea și îmi face.
Cînd la cumătră Rață, cînd pe la Bibilica,
Cînd l-alde verișoare, de soiuri galinace
Mereu cocoșu-și duce, cît este ziulica.
Porumbeii stau ticniți
De cuib nedespărțiți.
Iar dup-o scurtă vreme, acești soți credincioși
Aflară că Găina
Păți rușinea mare. Ș-acum își rabdă vina
Ducînd ponos în lume de soți prea vițioși.