Găina și Cucoșul

Jump to navigation Jump to search
Legende istorice din Bucovina de Simion Florea Marian
Găina și Cucoșul



Pe țărmul drept al rîului Moldova, și anume în nemijlocita apropiere de obîrșia acesteia, se află doi munții învecinați, dintre care unul se numește Găina iar celălalt Cucoșul.

Găina se întinde pînă la Lucina, cea mai mare și mai frumoasă șestină din munții Bucovinei. În partea despre răsărit, adică despre coturnii Moldova sau Sulița, e mai înaltă și împănată cu mai multe stînci ascuțite, numite Ouăle Găinei, care din depărtare ți se par că sunt niște ruine uriașe ale unei cetăți străvechi. În partea despre apus, adică despre Lucina, e mai rotundă și ceva mai tupilată. În această parte se află mai puține stînci pe dînsa, însă pentru aceea mai multe poiene, dintre care unele se cosesc iar altele se pasc. Aripele sale, și mai ales cele ce se întind dealungul părăului Lucina de Jos, numită de huțani Lucava de Jos, care o despărțește de muntele Știrbul sunt acoperite cu pădure deasă de molizi amestecați, ici colea, cîte c-un pin.

Cucoșul, care se află în partea despre amiaz de la Găina, e în privința întinderii sale ceva mai mic, iar în privința înfățoșării mai oblu, mai subțietic și mai mult înalt de cît Găina. El se mărginește, în partea despre amiaz, de părăul Tătarca, care izvorăște de sub muntele Opcioara și se revarsă în Moldova, iar în partea despre apus de părăuașul Cucoșel, care se revarsă în Tătarca, și de muntele Dîrmocsa.

Printre stîncile de pe culmea acestor doi munți zice că locuia înainte de vr-o cîteva sute de ani un săhastru, (…) Și fiindcă săhastrul acela iubea foarte tare galițele, de aceea se ocupa el, în singurătatea sa, foarte mult cu înmulțirea și creșterea acestora, bunăoară, cum se ocupă în ziua de astăzi muntenii cu înmulțirea hergheliilor de cai, turmelor de oi și a cirezilor de vite.

Însă pe timpul acela țările, în care locuiau creștinii, erau foarte bîntuite, prădate și pustiite de păgîni, care năvăleau asupra lor ca niște fiare sălbatice. În fiecare minută puteau să vie păgînii și să aducă pînă chiar și pe cel mai avut și mai cuprins om la sapă de lemn.

Și precum pățeau toți ceialalți creștini, așa era să pățească într-o zi și săhastrul nostru. Năvăliră adică tătarii în Bucovina și intrând în munții acesteia, ajunseră într-o bună dimineață, o ceată de dînșii, tocmai în apropierea stîncilor unde locuia săhastrul.

Săhastru, care locuia într-o peșteră încunjurată din toate părțile de stînci, își făcuse cu puțin mai nainte de sosirea tătarilor, foc într-o poieniță, ce se întindea înaintea locuinței sale, anume ca să-și fiarbă ceva de mîncare pentru ziua aceea.

Tătarii, cum zăriră focul, se duseră țintă într-acolo ca să vadă cine-i și ce face ? Iară după ce ajunseră la starea locului și văzură că e un săhastru bătrîn îi deteră pace și se porni mai departe încotro erau îndreptați.

Iată însă că după ce se scoborîră de pe munte și ajunseră în vale, aud deodată un cocoș cîntînd. Auzind ei cîntecul cocoșului stătură locului să vadă din care parte vine cîntecul acela. Și-ncredințîndu-se că vine tocmai de lîngă peștera săhastrului, ce le plesnește prin minte?… să se întoarcă înapoi și să iee toate găinele, cîte le vor afla… Deci, întorcîndu-se îndărăpt spre săhastru, începură a se acățăra și-a sui pe stînci la deal ca și niște capre sălbatece.

Săhastrul, văzînd că tătarii se-ntorc înapoi, și gîcind care e scopul repedei lor întoarceri, prinse degrabă toate găinele. cîte le avea, le vîră într-un sac, aruncă sacul în spate, și să te cam mai duci pe altă parte la vale !… Și cînd ajunseră tătarii lîngă peșteră și se bucurau că vor putea pune mîna pe găini și vor face o friptură bună dintr-însele… pune mîna dacă ai pe ce !… Săhastrul era de mult cu găinele sale în vale !…

Ce fac însă tătarii !… prin a scoborî iarăși la vale în urma săhastrului !… Însă săhastrul, prefăcut, văzîndu-i că se iau după dînsul, se sui pe de altă parte îndărăpt de unde s-a scoborît !… Și așa, cînd tătarii erau sus pe stînci, săhastrul era în vale… iar cînd ajungeau tătarii în vale, săhastrul era pe stînci !…

Astfel ținu jocul acesta de demineață pîn în sară !

După ce a însărat acuma cum se cade, săhastru, ne mai puțind alerga cu găinele în spate cînd la deal, cînd la vale, se hotărî să le vie tătarilor de hac ca să se sature odată pentru totdeauna de-a mai îmbla după muncă străină. Deci, cunoscînd toate plaiurile și poticele, toate fundoaele și prăpăstiile de prin împrejurime, se scoborî într-o prăpastie adîncă din apropiere, adună degrabă mai multe vreascuri și crengi uscate, făcu foc mare dintr-însele, și după aceea se retrase și se ascunse pintre niște crăpături de stînci, unde să-l fi căutat ziua mare cu lumina aprinsă și tot nu l-ai fi aflat.

Tătarii zărind focul, de la a cărui lumină se vedea pînă cine știe unde, bucuria lor !… se porniră tot într-o fugă într-acolo, cugetînd că vor pune mîna pe săhastru, și-apoi… nu numai că i-or lua găinele, ci i-or trage pe deasupra încă și-o sfîntă de bătaie, care s-o ție minte cît va fi și-a trăi, dacă a fi să mai trăiască.

Însă amar se înșelară, căci necunoscînd locurile, unde se aflau, cum se apropiară de prăpastia, în care ardea focul, căzură cu toții claie peste grămadă într-însa și-și frînseră capurile.

Sculîndu-se a doua zi disdedimineață săhastrul și mergînd la prăpastie că să vadă ce s-a întîmplat, dete peste trupurile tătarilor, dintre care unele erau așa de stîlcite și de schimonosite, că-ți era mai mare groaza să te uiți la dînsele, iară altele erau arse pe jumătate de para focului.

Văzînd aceasta săhastrul, (….), întorcîndu-se iarăși la locul său de pe vîrful munților, numi pre unul dintre acești munți Găina, iară pre celălalt Cocoșul, întru cinstirea galiților sale. Și de atunci tot așa s-au numit și se numesc acești doi munți și-n ziua de astăzi nu numai de români, ci chiar de străini !