Fusul

Fusul de Ștefan Octavian Iosif

E liniște-n chilia bătrînei, și-nserează...
Sub vatră țîrîește un greier nestatornic.
Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic,
Se-ntunecă chilia și iar se luminează,
     Și-aleargă fusul spornic...

Topită de veghere, bunica toarce, toarce,
Cu mințile p-aiurea, cătînd la foc pierdută...
Și, ca purtat în umbră de-o mînă nevăzută,
Tot fuge-n cercuri fusul și tot mai iute stoarce
     Din caier lîna mută...

Mîhnită stă Preasfînta sub candela de pază,
Se irosește-n aer cuceernic busuiocul ;
Pe vatră luptă-n umbră mocnit și vînăt focul,
Înstreinatul greier sub vatră aiurează,
     Schimbînd într-una locul.
Și, ca-ntr-o vrajă, fusul se-nvîrte și suspină...

Amurgu-ncet își cerne cenușa obosită...
Bunica-ngîndurată zărește ca prin sită
Trecînd pe dinainte-i o viață în ruină
     Și-o lume părăsită...