Furt... fără efracție

Jump to navigation Jump to search
Sfânta Filofteia
de Anton Bacalbașa


Este, oare, nevoie să mai spunem ce credem noi despre dotațiunea făcută de Camera burghezească prințului moștenitor?

Între multele jafuri autorizate de stat, cum sînt birul personal, dările indirecte. Întreținerea armatei, a clerului etc., se mai adaugă acum un articol nou: luxul de a avea un moștenitor al tronului! Băiatul României se însoară. „Trebuie să-l înzestrăm!” a zis domnul Take Ionescu. Iar Camera conservatoare și liberală – afară de cei cîțiva nedisciplinați – s-a grăbit să sublinieze cu bani peșin din vistieria statului aceste elocvente cuvinte ale copilului de pripas al conservatorilor.

Așa e. Băiatul se însoară. Dar cîți băieți nu s-or fi însurînd în aceeași zi, băieți săraci, băieți muncitori, harnici, a căror viață întreagă a fost jertfită muncii, ridicării producției naționale! Și, cu toate astea, cine se gîndește să-i înzestreze, măcar că părinții lor sînt tot atît de săraci ca și dînșii?

Însurățelul ce se însoară la Londra are, slavă Domnului, de cine să fie înzestrat. El a fost luat de suflet de un om bogat. Îmbogățit din spinarea țării, și de pe urma căruia nu va rămîne nici o pisică… De ce dar augustul unchi nu-și înzestrează singur nepotul? De unde dreptul acesta să-l înzestrăm noi, să-l înzestreze muncitorimea sărăcită, țăranul ajuns în sapă de lemn?

Băiatul României burgheze se însoară – să-l înzestreze burghezia, căci al ei este băiatul, pe dînsa o reprezintă, pe dînsa o apără, din ea este născut. În ea trăiește și în ea va muri. Ce caută la noi, ce caută la banul săracilor milogul acesta de carnaval, care stă pe saci cu aur și strigă că i-e foame?

Pesemne nu degeaba cîntă Biblia lor; talantul să se dea aceluia care are mai mulți!

Obrazul subțire se ține cu cheltuială.

Burghezia românească a vroit să-și plătească luxul regalității și al unei dinastii ereditare – apanagii, liste civile și dotațiuni sînt azi fatale.

Numai un lucru: noi, care nu ținem de loc la acest lux burghezesc, noi, care ne putem dispensa și de vodă și de moștenitor, n-am putea fi, oare, scutiți de această nouă contribuție? Tînărul care se înzestrează cu japca ar face bine să se adreseze la aceia care l-au născocit, nu la biata țară, care nu-i întru nimic vinovată de apariția junelui la picioarele tronului

Într-o bună dimineață, lui vodă i-o veni pofta să adăposteze o droaie întreagă de dălhăuci – nu cumva țara asta trebuie să-i înzestreze pe toți? Cel puțm dacă vodă i-ar face, l-am premia în baza legii pentru îmbunătățirea rasei; dar așa, cine nu știe să adopte? Și cînd adoptezi, trebuie să porți singur cheltuielile. Altfel, generozitate cu banii altuia, cine nu știe?

Nu ne mirăm de loc de noul bir ce ni se impune și nu ne miră nici fraza Constituționalului că „suma ce se oferă ca dotație e încă prea mică pentru prestigiul cu care o țară ca a noastră trebuie să înconjoare pe acel ce va purta coroana României”.

Sînt cheltuieli, sînt risipe de acestea care nu se pot despărți de organizația socială actuală. Burghezimea monarhistă trebuie să-și plătească acest lux, altfel, regalitatea se deoache.

Noi socotim dotațiunea aceasta ca o răpire a banului public, și ne facem datoria de a protesta împotriva ei.

Nu putem pierde însă prilejul de a spune că acești 300.000 lei sînt o sumă neînsemnată pe lîngă furtul ce se săvîrșește zilnic de către clasa stăpînitoare. în fiecare zi această clasă își face singură o dotațiune mult mai mare decît cei 300.000 lei ce se dau lui Ferdinand de Hohenzollern. Această dotațiune, care a ajuns o hoție normală, apărată de legile economiei politice burgheze, ne revoltă mai mult decît violarea celor 300.000 lei.

Cînd vom fi făcut să înceteze sistemul acesta al dotațiunilor silite, dotația lui Fried’l va înceta de la sine.