Flamma mundi

 

Furtună care dormi în haos,
Dospindu-te subt vremea multă.
Și frângi al anilor repaos
Odată-n fiecare sută:

Măreață, veșnică arsură
Ce-n valuri roșii de văpaie,
Și-n lacrimi fără de măsură
Fierbi ale lumii măruntaie...

Tu – care aprinzi pe culme focuri
Și semeni moartea pe răzoare,
Tu schimbătoare de norocuri
Și de hotare schimbătoare;

Furtună sfântă și grozavă,
Îți simt suflarea la fereastră
Și-și cer oștirile de lavă
Să treacă pe la casa noastră...

Le cer să-mi spulbere amarul
Înfricoșatelor blestemate,
Cu cari mi-am luminat altarul
Întunecat atâta vreme...

Ca-n ziua când senin pământul
Cu trupul nepătat de ură,
Și-a primeni din nou veștmântul,
Curat de-a patimilor zgură;

Să pot și eu la sărbătoare
Șă-nalț o rugăciune nouă,
Rostind cu sufletul spre soare
Cuvântul tainic:
Pace vouă!