Fiul lui Sas-Vodă

Jump to navigation Jump to search
Legende istorice din Bucovina de Simion Florea Marian
Fiul lui Sas-Vodă


În partea despre răsărit a orașului Sireti se află un deal, numit Ruina, din pricină că înainte cu vr-o câteva sute de ani se afla pe culmea lui o cetate măreață, din care, în timpul de față, nu se văd de cât numai niște rămășițe.

În cetatea aceasta zice că a locuit fiul lui Sas-vodă, care a domnit preste poporul român. Iară fiul lui Sas-vodă zice că era un domnitor foarte evlavios și iubitor de pace. Dar cu toate că avea însușiri atît de alese și bune, avea el și mari dușmani.

Trei frați adică, care se trăgeau dintr-o seminție venetică, s-au fost sfătuit ca să-l ucidă, să se împărțească cu avuțiile lui, și-apoi să domnească ei preste Moldova.

Însă cărpănoșii și răutăcioșii frați cu puterea nu putură nicidecum ajunge scopul dorit, căci tînărul domnitor, prinzând de veste despre ceea ce au ei de gînd să facă cu dînsul, era foarte luător de samă. Ori încotro se-ntorcea și mergea era totdeauna încunjurat de prietenii săi, precum și de alți oameni de încredere, care îl păzeau și-l fereau astfel că nime nu putea să se atingă de dînsul și să-i facă vre un rău trupesc.

Văzînd de la un timp neîmpăcații săi dușmani că cu puterea nu se poate să iasă la capăt, căutară să-și împlinească dorința prin viclenie. Începură adică a săpa în taină un șanț pe sub pămînt pînă la cetate, anume ca prin ajutorul șanțului acela să-și ajungă mai lesne și mai degrabă ținta dorită. Și după mai multe luni de muncă, ajunseră cu săpatul tocmai unde doreau, adică pînă dedesuiptul odăii în care dormea de obicei domnitorul.

Sfîrșind șanțul de săpat, așteptau acuma un prilej bun ca să poată străbate în odaie, să pună mîna pe domnitor și să-i curme viața. Iar prilejul cel mai bun, după părerea lor, era noaptea ajunului de Crăciun, cînd îmbla colindătorii cu colinda, cugetînd că-n această noapte nime nu le va mai purta grija. Se puseră deci în cale ca în această noapte să între pe neașteptate în odaia de dormit a domnitorului și-acolo să-l ucidă. Dar zădarnic le-a fost toată munca și osteneala, căci bine-a zis cine-a zis, că : nu e cum vrea omul, ci cum vrea domnul !… Domnitorul, înștiințat fiind la vreme, scăpă și de astă dată cu viață.

Însă în noaptea aceasta domnitorul n-avu mai mult liniștea și odihna de mai nainte. De aceea părăsi el cetatea în care locuise pînă atunci, și se strămută dimpreună cu toți curtenii în vale, unde se află astăzi vatra orașului Sireti. În valea aceasta apoi, care pe timpul acela era acoperită cu tot feliul de copaci groși și umbroși și foarte mlăștinoasă, simțindu-se cu mult mai sigur și mai bine scutit, de cît în cetatea cea măreață de pe vîrful dealului, își făcu el altă cetate nouă.

Scurt timp după strămutarea domnitorului se strămutară și ceealalți locuitori de pe deal în vale și așa se întemeie orașul de astăzi […]