Fire pierdută

Fire pierdută de Maria Cunțan

apărută în Sburătorul, anul I, p. 431

Din zarea melodiilor divine
Și din vârtejul crudului noroc
Pătrund la mine cântece de joc...
Ascult ce spune picurarea lini.

Dar nu pătrund în lumea lor de vis,
Căci nu mai am dorinți înaripate
De un dor ce slab în suflet se mai sbate,
M’a despărțit al vremilor abis...

Strofe scrise pe cărți și pe caiete,
Miresme din pustiul unui gând
Înfiorați-mi sufletul pe rând
Cu amintirea — care n’o să'ncete !

Și-mi arătați o vatră pentru care
Nu s’au găsit stăpâni ’ntre femei,
Un leagăn gol, care la umbra ei
Pustie-i legănat devre-o cântare.

Nu judec râsul nici vârtejul vieții
Cu patimile lui... Am priceput
Că sufletul în lupte nare scut
Mai trainic ca avântul tinereții.

De-un caval al meu din zile bune
De un cântec înțeles mă prinde dor,
Ce mi-a rămas din sfântă lumea lor,
O lacrămă ce pică grea pe strune.