Figuri contimporane: Caragiale

 

Ce ar fi ajuns Caragiale, dacă o soartă miloasă l-ar fi îndreptat spre alte îndeletniciri decât cele literare?

Întrebare, pe care îmi place să mi-o pun despre orice om care are regretabila imprudență, în buna noastră mediocrație, să se ridice tocmai cu o înălțime de cap deasupra celor dimprejur.

Caragiale ar fi ajuns poate general. Și era să fie mulțumită toată lumea.

El, că ar fi fost ferit de multe amărăciuni și griji. Onorabilul Farfuride și stimabilul Cațavencu, că și-ar fi păstrat intact „prestigiul” și ar fi rămas personagii de mâna întâiu. Criticii literari, că n-ar fi trebuit să-și bată capul sub ce rubrică să-l înregistreze și prin ce adjective să-l caracterizeze. Autorii dramatici și nuveliștii, că n-ar mai fi cine să-i eclipseze.

Cap de militar. De militar de câmp, care cu cât gustă mai cu nesaț viața, cu atât mai dispus este s-o risce oricând.

Ce amestec de asprime și de bonomie în ochii aceștia și poruncitori și sfătoși, și scormonitori și placizi, și brutal de curioși și blajini!

Este înfățișarea tuturor luptătorilor mari, cari au purtat grele războaie cu fățărnicia proastă și cu ignoranța obraznică.

Vă dau un sfat caritabil: să nu-l plictisiți! Leul dormitează, dar se poate deșteptă din clipă în clipă, și atunci...