Fata din dafin (Bolintineanu)
| Fata din dafin de Dimitrie Bolintineanu |
I[modifică]
„Deschide-te, dafin! eu voi a mă duce
Spre rîul senin,
Căci stelele d-aur se leagănă dulce
Pe valul cel lin.”
Așa se complînge fecioara frumoasă
Ca viața din rai,
Închisă-ntr-un dafin p-o vale pletoasă,
Cu plete de mai;
Iar fata coboară voioasă din laur,
Aleargă prin flori,
Și luna ce pare, ca bulgăre d-aur,
Lucește prin nori.
Aleargă prin valuri de flori virginale
Cu vîntul ușor;
Și boarea o-mbată; privirile
O turbur d-amor.
II[modifică]
„Cosițele tale ce cad bălăioare,
Îi zise-un drumaș,
Lumină pe sînu-ți ca focul de soare
P-un crin drăgălaș!
Dar fie rău zisă cereasca-ți mîndrețe,
O vis fericit!
Căci inimă, viață și dulce junețe,
Acum mi-a răpit!”
Atunci rumeneala plăcutei fecioare,
Pe față-i luci
Ca sîngele mierlei, ce alba ninsoare
Voios ar stropi.
El zice și-aleargă spre fata sfioasă
Cu chip purpurat;
Dar dalba copilă se duce voioasă
Pe plaiul cel lat;
Aleargă prin iarbă și cînd e departe
De domnul frumos,
Își ostoie[1] pasul și șade-ntr-o parte
Cîntînd amoros.
III[modifică]
„Regina bălaie cu dulcele stele
Adoarme pe nor!
Adormi, o mireasă, pe brațele mele
Uitînd al tău dor!”
Iar vergura[2] doarme pe brațele sale
Șoptind amoros:
„O Doamne din ceruri! fă să nu mă-nșele
Străinul frumos!”
Adoarme fecioara; dar cînd se trezește
În darn l-a chemat!
Buchet de flori dalbe sub capu-și găsește;
Dar el a plecat.
IV[modifică]
„Deschide-te, dafin, acum pentru mine
Să m-adăpostesc,
Căci noaptea purcede și soarele vine
Și-o să mă topesc!
– Te du, copiliță cu coam-aurită,
Cu chipul plăcut,
Căci dup' a ta frunte cununa-nflorită
Acum a căzut!”