Fata de birău
Sari la navigare
Sari la căutare
Fata de birău
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- „Fată de birău!
- Fă pe dorul meu."
- „Ba, bădiță, ba,
- Nu te-oi asculta,
- Că mă-i înșela
- Și nu mă-i lua."
- „Jur pe mândrul soare
- Ce sfârșit nu are!
- Că eu vreau să-mi fii
- Mamă la copii."
- Fata-l asculta
- Și mi-l săruta;
- Iar a doua zi,
- Când ea se trezi,
- Prinsă-a lăcrima
- Ș-a se blestema.
- Ea se tot bocea,
- El îi tot zicea:
- „Fată la birău
- Și de țăran rău!
- Ce plângi la pârău?
- Rogi pe Dumnezeu
- Ca să te iau eu?
- Nu mai plânge, fa,
- Că eu te-oi lua
- De soția mea
- Când se va vedea
- Ursul cu cercei
- Umblând după miei,
- Lupul cu cimpoi
- Umblând după oi,
- Vulpea cu mărgele
- Culegând surcele,
- Ș-un iepure schiop
- Într-un vârf de plop."
[1] Birău: cioplitor de sare la ocnă. Tot acest subiect este cântat în Ardeal cu versurile următoare:
- Pe cea zare de colnic
- Merge-un tânăr de voinic.
- Pe cea vale înflorită
- Merge-o fată-mbobocită.
- Când au fost de către seară
- Ei în drum s-împreunară;
- Când au fost de către zi,
- Unul ș-altul se trezi.
- El se scula șuierând,
- Clop de rouă scuturând;
- Mândra se scula plângând,
- Tot plângând și blestemând.
- etc., etc.