Fata de birău

Jump to navigation Jump to search
Fata de birău

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


„Fată de birău!
Fă pe dorul meu."
„Ba, bădiță, ba,
Nu te-oi asculta,
Că mă-i înșela
Și nu mă-i lua."
„Jur pe mândrul soare
Ce sfârșit nu are!
Că eu vreau să-mi fii
Mamă la copii."
Fata-l asculta
Și mi-l săruta;
Iar a doua zi,
Când ea se trezi,
Prinsă-a lăcrima
Ș-a se blestema.
Ea se tot bocea,
El îi tot zicea:
„Fată la birău
Și de țăran rău!
Ce plângi la pârău?
Rogi pe Dumnezeu
Ca să te iau eu?
Nu mai plânge, fa,
Că eu te-oi lua
De soția mea
Când se va vedea
Ursul cu cercei
Umblând după miei,
Lupul cu cimpoi
Umblând după oi,
Vulpea cu mărgele
Culegând surcele,
Ș-un iepure schiop
Într-un vârf de plop."

[1] Birău: cioplitor de sare la ocnă. Tot acest subiect este cântat în Ardeal cu versurile următoare:

Pe cea zare de colnic
Merge-un tânăr de voinic.
Pe cea vale înflorită
Merge-o fată-mbobocită.
Când au fost de către seară
Ei în drum s-împreunară;
Când au fost de către zi,
Unul ș-altul se trezi.
El se scula șuierând,
Clop de rouă scuturând;
Mândra se scula plângând,
Tot plângând și blestemând.
etc., etc.