Făptura uneia

Jump to navigation Jump to search
Făptura uneia
de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
1768


În marginea hotarului,
Ține mijlocul satului,
De ea m-am dat bănatului,
Că nu capăt loc sfatului.

Uitându-mă la făptură,
Ca și boarea de căldură,
Inima mi se străcură.
Lacrimile-mi stau și nu cură.

Îi în loc greu depărtată,
Îi cu gânduri încărcată,
Îi cu barte, nu-i cepsată,
Fie-i gura sărutată.

Ani puțini a numărat,
N-a iernat mult, nici n-a vărat,
Cât e ziuat, cât a înserat,
Dară useri/?/ n-a mai cărat.

Nu-i prea naltă, nici prea mică,
Oablă-n trup și subțirică,
Cu jocuri se cam mai strică,
De vântu ei nu-i e frică.
Îi fată și nu-i nevastă,
Mult cu ochii ei mă creastă,
Luci i-s ochii, ca fereastă,
Fi-i-aș silă și năpastă.

În trup mândră și grăsuță,
Ca ghiocu îi albuță,
Cu degete cam lunguțe
Și cu șele rotunduțe.

Cu păr în zbiciu împletită,
Pe la frunte ne/te/zită,
În două scorzi îi sucită,
S lung în spate slobozită.

Vai, o țară că plătește,
Pe norocul meu trăește,
Trupu-mi mi se mai topește,
Când de mine se lipește.

În traiul ei, ce păcate,
A făcut, fie-i iertate.
Fie toate deslegate
Și la județ nejudecate