Fântână Romană (Rainer Maria Rilke)

 

O cupă peste alta așezată
Pe-o buză veche de marmor rotund,
Din apa de sus abia aplecată,
Pe ape ce jos așteptând se-ascund.

Tăcând acelei ce ’n murmur șoptește
Și ’n taină, la fel ca ’n palmă ținut,
Chemându-i, sub umbra ce înfrunzește,
Un cer cu obrazul necunoscut;

Pe sine senin în scoica de haruri
Lărgindu-se lin cu al valului crug,
Lăsându-se ’n vis, picând rare daruri

Pe mușchi, din oglindă ’n oglindă,
Și cupa din urmă făcând o prelung
Să râdă ușor cu ce se perindă.