Exces de zel

Jump to navigation Jump to search
Exces de zel
de Ion Luca Caragiale


Credeam că rândurile mele Exces de onoare, publicate alaltăieri sub aceasta rubrică, cu privire la nepotrivirea locului cu numele meu într-o notiță din prefața Discursurilor parlamentare ale onor. d. Maiorescu aveau să rămînă cu totul lipsite de răsunet pină la o a doua ediție a acelor Discursuri, ediție în care speram că ilustrul orator îmi va șterge numele din coada celor de mai tîrziu veniți în „Junimea literară”. M-am înșelat însă. Un domn Agop, aùcat[1] desigur, printr-un exces de zel profesional, „se simte dator a interveni în chestie personală” prin Era nouă din Iași a d-lui P. Missir, foaie la care colaborează. D. Agop interpretează cu multă bunăvoință sensul străveziu al raidurilor mele în cîteva ale d-sale, pe cari le intitulează Exces de ironie. Un bun avocat știe provoca procese nu numai înăsprind diferenduri materiale, ci și iritînd slăbiciuni morale.

Deocamdată însă, stimate domnule Agop, o să vă spun numai cîteva cuvinte. În afară de orice necazuri ale mele ori ale dv., libere de orice disciplină, există o regulă literară strictă: o enumerare rațională de persoane, cari au colaborat la o lucrare ce a durat mai multă vreme, nu se poate face decît în trei feluri ori în ordine alfabetică, ori după clasificare de merite, ori după ordine cronologică. În lista „Junimii literare”, dată de d. Maiorescu, numele nu sunt trecute în ordine alfabetică, și însuși d-sa spune că nu sunt trecute nici după merit, ci după vechime — iată:

„ceva mai tîrziu vin Eminescu, Slavici, Tassu, G. Panu, Lambrior, B. Conta, T. Nica, P. Missir etc... etc...”

Care va să zică, stimate domnule Agop, fiindcă aceștia veniți mai tîrziu n-au venit toți grămadă deodată (ca să pot crede că, din grămadă sunt numărați după merit, și, firește, în cazul acela, să n-am nimic de zis, căci nu poți pretinde niminui să-ți acorde mai mult decât crede el de cuviință), ci au venit unul cîte unul, ar însemna, după notița onor d, Maiorescu, că eu am venit cel din urmă. Ei! asta nu e adevărat. Și dv., stimate domnule Agop, puteți întreba pe d. Petru Missir, colegul dv., ca să vedeți că ce vă spun e drept.

Despre aceasta dar, cu tot excesul dv. de zel profesional să nu mai vorbim amîndoi. Dacă vreți însă cu orice preț să stați nu ca avocat, ci personal, de vorbă cu mine, ori în ce pricină dintre noi amîndoi, dacă gindiți că e vreuna, sunt gata să o fac oricînd cu mare plăcere — cu o condiție numai: precum eu spun cum mă cheamă pe de-ntregul, așa să spuneți și dv. Dacă - ce știu! — pe dv. v-o fi chemînd Bedros, iar nu Agop, și spuneți curat că sunteți Bedros, pentru ca schimbul nostru să nu fie vreodată lovit de nulitate. Dv. sunteți avocat, știți ce va să zică asta. N-aș vrea să mă pomenesc că m-apucă Bedros după ce am plătit lui Agop, și că sunt silit să intru în forme și cu Agop și cu Bedros: nu sunt amator de așa ceva; refuz categoric — mie nu-mi place ce vă place dv., stimate domnule Agop.

Note[modifică]

  1. Avocat.