Excelsior! (Iosif-Anghel)

 

Cunosc atâți netrebnici care zic:
„Să nu pui preț pe anii care zboară!”
Ei nu pricep că viața-i o comoară
Și nu prevăd în moarte-un inamic.

Lor li se pare natural să moară,
Că după moarte nu mai e nimic:
Nu știu că firea e un alambic,
În care tot renaște-a doua oară.

Sub care formă viața-o să te cheme
Ca s-o trăiești din nou în altă vreme,
Tu nici nu poți măcar să bănuiești...

De-aceea mergi și luptă înainte,
Ca dincolo, de-ți vei aduce-aminte
De viața ta de-acum, să nu roșești.