Eroică hotărîre

 

Am doi prieteni, doi ștrengari,
Pereche n-au în țara toată.
Cînd ne-ntîlnim, la zile mari,
Toți trei, apoi, o facem lată.
La crîșmă-n colț — e loc știut —
Ne-am întîlnit deunăzi iarăși,
Și-am chefuit și-am petrecut,
Ca niște vechi și buni tovarăși.

Dar între dînșii s-a iscat
O mică ceartă — literară,
Și nu știu cum s-a întîmplat
Că se făcură foc și pară.
De altfel, e un obicei
Al lor, de cîte ori se-mbată...
Dar azi erau ștrengarii mei
Mai îndîrjiți ca niciodată.

Eu știu să beau și să petrec
Și cred că-i cea mai bună artă ;
Aștept, și ceasurile trec...
Ei nu mai contenesc din ceartă.
Deci, chipurile, să-i împac
M-amestec nechemat în sfadă,
Dar pîn' să prind de veste, zac
Întins pe trotuar în stradă.
Mă scol și, spre rușinea mea,
Mărturisesc, pornesc spre casă.
Ei spargă-și capul dac-or vrea,
De-acuma prea puțin îmi pasă !

Dar cînd, în urmă, am aflat
Că vechii, bunii mei tovarăși
În lipsa mea s-au împăcat
Și au intrat în crîșmă iarăși,
Atuncea mi-am jurat în gînd
Că toată viața, pîn' la moarte,
N-am să mai beau cu ei nicicînd,
Decît — cu fiecare-n parte...