Eresuri

Eresuri de Gheorghe Brăescu

publicat în revista Sburătorul literar, nr. 28 din 25 martie 1922

După masă, după cafeaua făcută la spirt de coana mare, plecată să se culce mai de vreme, tinerii căsătoriți, ea într’un matineu de moleton, el într’un veston de casă, se strânseră la gura sobei.

— „Nu arde, dragă, de ce nu arde ?”

— „Pentru că s’a stins... Anico!... Anico! Mai adă vre-o două lemne.”

— „Jăratec mai trebue?” întrebă servitoarea, ivindu-se cu un făraș plin de cărbuni însuflețiți.

— „Trebue, trebue...”

— „Nu, nu, nu, nu... fugi cu cărbunii.”

— „Las’ să-i pună, dragă, nu strică...”

— (sentențioasă) „Nu se pune foc peste foc.”

— (mirat) „De ce?”

— (fatalistă) „Așa!”

— „Ei cum așa?”

— „Uite așa!”

— „Nu se poate, dragă, trebue să aibă o rațiune.”

— „Zice că nu e bine.”

— „Mofturi! Pune-i, Anico, pe răspunderea mea... să vedem ce o să fie.”

— „O s’avem ceartă în casă.”

— „Taaci!”

— „O să vezi tu.”

— „Așa, cândva, o să ne certăm firește, că n'a văzut nimeni bărbat care să nu se certe cu femeia lui...”

— „Zice că până nu s’aprind luminile.”

— „Fugi, frate!”

— „Nu crezi?”

— „Eresuri. Și drept să-ți spun nu m’așteptam de la tine femeie în toată firea...”

— „Grozav mai ești!”

— „În orice caz n’am eresuri. Asta e prostie curată.”

— „Prost ești tu!”

— „Eu nu sunt superstițios, mamă-ta...”

— „Te rog să nu te legi de mama.”

— „Nu mă leg, da văd că ți-a băgat în cap obiceiuri care numai la mahala...”

— „Frumos îți șade! Nu trebuia să mă iei dacă știai că sunt mahalagiaoică.”

— „Dragă, m’ai înțeles rău.”

— (fugind cu scaunul) „Te rog, te rog... mai departe de mine. Acum am văzut cine ești... Mă miram eu de ce nu-ți mai place nimic d-tale.”

— „Ai băgat dc seamă!”

— „Nu glumi, ipocritule, nu’s tocmai așa proastă... te’nșeli amarnic.”

— „Da bine, dragă...”

— „Orice fac nu e bine, orice spun te plictisește.”

— „Ascultă, Lelico, nu fii copilă.”

— „Lasă-mă... să nu te apropii, că țip... (indignată) m’ai făcut femeie în toată firea... Numai când vine Nadi ești vesel, cauți să faci spirit și, dacă vrei să știi, vorbești numai prostii. Așa.”

— „Dragă, da îți jur pe onoarea mea!”

— „Nu jura. Am să te las.”

— „Dar asta e nebunie curată.”

— (suspinând) „Mă fa-faci și ne-nebunâ... Mamă, ce-am ajuns eu!“

— „Ascultă, Lelico, potolește-te, că-mi iau pălăria și plec.”

— „Du-te, hai pleacă... ce mai stai... că atâta aștepți să te scapi de mine (plină de lacrămi) o să vezi mai târziu pe cine ai lăsat, cine are să te iubească ca mine...”

— (mângâind-o) „Hai, Lelico, fii cuminte, fată. Tu știi bine cât te iubesc, cât am umblat după tine.”

— (suspinând) „Să mă faci proastă... n'aș fi crezut nici odată.”

— (consternat) „Mai întâi nu te-am făcut proastă, dar chiar dacă s’ar fi întâmplat, e un cuvânt dojenitor adresat unui copil drăguț, pe care l-am alintat din cale afară.”

— (suspinând fericită) „Să mă faci mahalagioaică...”

— (revoltat) „Asta nu, nu e adevărat. Te rog până aci cu toate că...”

— (țintă la el) cu toate că?...

— (sincer)... cu toate că te port în ochi plină de soare, în șorț de pension, în poarta casei din Popa-Nan. Doamne, cât erai de frumușică!”

— (vicleană) „Mă mir că-ți mai aduci aminte!”

— „De ce să te miri?”

— „E așa de mult de atunci!”

— „Abia un an!”

— „Caută bine. Trebue să fie mai mulți. (cu parapon) N'am ajuns într’un an femeie în toată firea.”

— (luând-o în brațe) „Copilă mai ești! Știi bine cât îmi ești de dragă. Credeam că n’o să te fac niciodată să plângi.”

— „La ce m’ai făcut bătrână?”

— „Nu m’am gândit să te fac bătrână, ar fi o absurditate.”

— „Îți pare rău?”

— „Sigur că-mi pare rău.”

— „Cere pardon.”

— (sărutându-i mâinile) „Pardon!”

— (învingătoare) „Nu așa, zi: piti, piti, pardon.”

— (amețit) Piti, piti, pardon.

— (cuprinzându-l de gât) Și eu pardon (luminată subit), vezi ți-am spus eu, nu mă credeai.”

— „Ce ?”

— „Că nu se pune foc peste foc.”

— (râzând) „Așa e, frate. Acum văd și eu c’ai avut dreptate (strângând o mai tare) Hai să facem nani...”

— (serioasă) „Cu o condiție. Să fii cuminte...”

— (nenorocit) „O, Lelico!”

— „Mâine e duminecă.”

— „Ei și?”

— „E păcat.”

— (triumfător) „N’ai nici-o grijă. Am fost un an la seminar. Cunosc canoanele.”

— (cochetă) „Asta e canon?”

— (aprins) „Voiam să zic că nu e sâmbătă obișnuită.”

— „Da cum e ?”

— „Proasto, nu e Sf-tul Niculae? Păcat era ieri.”

— (rușinată) „Vai, și noi...”

— „Stai nici ieri n’a fost păcat.”

— „Da, mă amăgești.”

— „Uitucă mai ești, (sărutând-o după fiecare întrebare). Unde am fost asară?”

— „La Operă,”

— „Și după operă ?”

— „La dancing.”

— „Câte erau când ne-am culcat?”

— „Patru.”

— „Atunci?”

— (nedumerită) „Nu ’nțeleg.”

— „Intrasem în sărbătoare, proastă mică...”

— (șovăind) „Crezi?”

— (ridicând-o) „Ascultă-mă pe mine, sunt doar fecior de popă.”

— (cu ochii închiși) „O, atunci...”