Erculean

Jump to navigation Jump to search
Erculea

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


Plecat-au în zori
Trei surori la flori.
Sora cea mai mare
S-a dus înspre mare,
Sora cea mezină
Pe mal, în grădină,
Sora cea mai mică
Și mai sălbățică
S-a dus, mări, dus
Pe Cerna în sus [2]
Iar în urma lor
Mulți voinici cu dor
S-au luat cântând
Ș-au venit plângând.
Iată-un căpitan
Căpitan râmlean, [3]
Că mi se ivește,
Pe mal se oprește,
Cu Cerna grăiește:
„Neră limpezie,
Stai de-mi spune mie
Despre trei surori
Plecate din zori."
„Sora cea mai mare
S-a dus către mare
Pe Dunăre-n jos
La un plai frumos.
Sora cea mezină
S-a dus din grădină
Peste nouă munți,
În codri cărunți.
Sora cea mai mică
Și mai sălbățică
Plânge colo-n stâncă
La umbră adâncă".
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Își repede calul
De răsună malul,
Ș-ajunge-ntr-un zbor
La stânca cu dor.
„Ieși, fată, din piatră
Să te văd odată!"
„Cum să ies din piatră,
Că sunt goală toată
Și mă tem de soare...
Nu m-a soarbe oare?"
„Să n-ai nici o frică,
Fată sălbățică,
Că te-oi lua-n brață,
Să mai prind la viață,
Și te-oi coperi
Și mi te-oi feri
De vânt și de soare,
De-a lor sărutare."
„Bădiță, bădiță,
De-ți sunt drăguliță,
Soție de vrei,
De vrei să mă iei,
Mă scoate din stâncă,
Din umbră adâncă,
Să-ți ies la lumină
Cu inima plină."
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Calcă peste piatră
Și iată că-ndată
Lumii se arată
O dalbă de fată
Albă, goală toată,
Vie și frumoasă,
Dulce, răcoroasă
Cu păr aurit,
Pe umeri leit.
Cât o și zărește
Soarele s-oprește,
Și fața-i s-aprinde
Și raza-i se-ntinde,
Ca un sărutat
Lung și înfocat.
Iar cel Erculean,
Căpitan râmlean,
Mi-o apucă-n brață
De prinde la viață,
Mi-o strânge la piept
Ș-o leagănă-ncet;
Și-i face-n răcoare
Departe de soare
Cuib de floricele
Ivite la stele.

[1] Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae. Chiar acum încă unul din acele izvoare minerale se cheamă izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare.

Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele soarelui, și cuibul său de floricele așezat la răcoare, înfățișează imaginea unui pârâu de munte ce curge la umbra pădurilor.

[2] Cerna este numele pârâului de munte ce curge prin Mihadia și merge de se aruncă în Dunăre. Acest cuvânt însemnează în limba slavonă un lucru negru: prin urmare, se înțelege pentru ce Ercul Erculean zice pârâului: Neră limpezie.

[3] În letopisețele noastre cele vechi se vede numele de râmlean dat locuitorilor din Roma.