Epilog la o colecție de fabule

 

Contenesc aice cursul
Ce-mpreună am făcut
Cu furnica și cu ursul,
Pe drum încă nebătut.
Dar cum voiajerii fac,
Neputând nici eu să tac,
Dintre cât-am auzit
La apus și răsărit,
Am scris mică
Cărticică,
Îns-acii ce o critică,
Între cele ce-or să zică,
Cugetez că-m vor s-împute,
Cum că fiarăle sunt mute,
Și prin cele,
Care ele
Cugetează, spun și dreg
Eu pre oameni înțăleg,
Ș-or căta ca să dezbine
Publicul tot de la mine.
Deci am zis cătr-a me carte:
Ca să scapi d-atâte sfezi,
Cărticico, acasă șezi!
Că-n Moldova nu ai parte,
Nici salonul e deschis
La cii ce nu-s din Paris.
Că la Ghiță-n librărie
Pulberat-a să rămâie
Pănă vreun literat,
Ce-n Hârlău s-au doctorat,
Va lua-o
Și-ndesară,
Cu țigară,
Criticând, va afuma-o.
Au din Țara cea de Gios
Boierul gras și gros,
Ca s-aducă nou ceva
În a sa politioară,
Zisă au scris-istorioară,
După ce s-a neguța,
Cartea ia în datorie,
Și în loc d-Alexandrie,
Cu cafe și cu zahar,
O va duce acasă-n dar.
Acolo o va ceti
Cuconița, dac-a ști,
Va da fiiei cei plăcute,
La istețul cuconaș,
Ista are s-o-mprumute
La vecinului nănaș,
De la văr la verișoară
Cărticica văd cum zboară,
Mastih, vitrig ș-un cumnat
Fabula ș-au prumutat.
Pe la socrul și bunica
Vor să-nșire cărticica,
Colendând la neamul tot,
De la moș păn la nepot.
Trecând pintre degeți mii,
Va să-ncape la copii,
Carii în puține zile
Unde-s stampe or rumpe file
Iar apoi
La ciocoi
Cartea a fi de silabat,
De râs și de disputat.
După ce vor destrama-o
Și de său vor sătura-o,
Un guzgan politicos,
Ca să-ncheie a ei soartă,
O va trage-n a lui bortă!