Epigramo-morbus
Sunt multe meserii pe lumea asta și niciodată alegerea unei cariere n-a fost mai lesnicioasă ca acum. Poci de exemplu să te faci: văcsuitor de ghete, giamgiu, cioclu, contrabandist, ghicitor în palmă, călugăr, îmblânzitor de lei, fotograf, chelner, hornar, șofer, măiestru de gimnastică, bragagiu, stenograf, fochist, ocnaș la saline, masser la baia comunală, sergent de noapte, paracliser, tutungiu plăcintar, luptător la circ, pălmaș cu ziua, cerșetor la pod sau in fine, scapeț cu birjă pe piață.
Sunt atâtea și-atâtea meserii.
Din nefericire însă nu tot omul se duce pe calea pe care i-o lăsat-o D-zeu. Cucoanele se fac ingineri, bragagiii deputați, frizerii cântăreți la operă și, cine chiar n-are loc nicăieri, apoi acela se face de obicei epigramist...
O epigramă e ceva foarte ușor de făcut: te legi de unul și faci să-ți rimeze înjurătura ta, pe cât posibil cu alt cuvânt de de-asupra.
De exemplu, epigrama următoare:
Izmă creață,
Ești un bou
Este bună spre diferență de astălantă :
Hai sictir, idiotule...”
care nu-i bună fiindcă n-are rimă...
Peste gazetele locale s-a abătut de vre-o câteva zile o ploaie torențială de epigrame. Toate reușite, pentru că se potriveau vorbele la coadă. Cuprins subit de furie epigramatică am comis și eu una, dar nu-i așa de bună, pentru că am impresia că nu se prea potrivește pe la sfârșit în rimă. În orice caz eu o dau aici și-o dedic directorului „Cuvintelor literare” mult apreciat ziarist, critic de artă și cronicar muzical M. Sâveneanu. Epigrama sună:
Foaie verde trei cârnați
Săveneanule, ești genial...