Eneida (Pandelea)/Războiul Troiei
Troia era cetatea cea mai bogată și mai puternică din toată Asia: ea era zidită pe țărmul de apus al Asiei Mici, în vârful unui deal care străjuia valea Scamandrului. Zidurile îi fusese durate de zeii Neptun și Apolon.
Regele Troiei, Priam, avea cincizeci de fii; cel mai viteaz era Hector, cel mai frumos Paris. Câtva timp înainte de nașterea lui Paris, i se prooroci lui Priam că acest fiu are să fie pierzarea lui. El îl lepădă deci într’o pustietate, pe muntele Ida. Copilul însă, ocrotit de zei, scăpă cu viață și se făcu cioban.
Anii trecură. Paris fu adus din nou în casa părintească. Luă parte la nunta zeiței Tetis cu Peleu, nuntă, unde își atrase ura Iunonei, fiindcă dădu zeiței Venus mărul aruncat pe masă de Discordie și pe care erau scrise cuvintele: «celei mai frumoase».
Peste câțiva ani, Menelau, fiul lui Atreu, regele Spartei, chemă la cununia lui cu Elena, sora lui Castor și Polux, pe toți prinții de prin prejur. Paris se duse și el la Sparta. Folosindu-se însă de un moment, când regele lipsia din oraș, fugi în Troia cu Elena, luând împreună cu dânșii și comorile regelui.
Răpirea Elenei fu pricina războiului troian.
Fratele lui Menelau, Agamemnon, regele Micenei, cel mai puternic dintre toți domnitorii din Grecia, se hotărî s’aducă cu deasila înapoi pe Elena din Troia. Trimese deci după ajutoare pela ceilalți regi din Grecia. Iunona, dușmanca de moarte a lui Paris, alergă și ea din oraș în oraș și astfel, cu rugămințile lui Agamemnon, cu îndemnurile Iunonei, se strânse o flotă de aproape 1.200 de corăbii și-o oștire de peste 100.000 de războinici, veniți din toate unghiurile Greciei. Căpeteniile acestor războinici erau cei mai vestiți eroi ai Eladei: cei doi Atrizi, Agamemnon, «regele regilor» și Menelau, fratele său; prea înțeleptul Nestor, care trăise trei vacuri de om; Aiax, fiul lui Telamon, strașnic în lupte și care purta un scut din șapte piei de bou; Palamede, cel isteț, care se zice că născocise alfabetul și jocul de șah; Diomede, fiul lui Tideu; Machaon, care știa taina tămăduirei tuturor boalelor. Cei mai vestiți însă erau Ulise, regele Itacei, cel mai șiret și mai meșter la vorbă și Achile, regele Mirmidonilor, cel mai viteaz și mai sprinten dintre toți Grecii.
Oștirea se adună în portul Aulis din Beoția. Vânturile însă erau protivnice. Augurul Calchas declară că zeii se puneau împotrivă; pentru a-i îmbuna, Agamemnon trebui să-și jertfiască propria lui fiică, Ifigenia.
Grecii pogorâră însfârșit pe țărmul Asiei, traseră corăbiile pe mal și-și înconjurară tabăra c’un țarc. Troienii aveau însă ca aliați pe toate popoarele megieșe, iar în fruntea lor se afla viteazul Hector, unul din cei 50 de fii ai lui Priam. Impresurarea Troiei ținu zece ani. Cele două oștiri se războiau în câmpia din fața orașului. Zeii înșiși se împărțiseră în două tabere: Iupiter, Venus și cu Marte sprijiniau pe Troieni; Iunona și Minerva ajutau pe Greci.
Achile avea o roabă, pe frumoasa Brizeis, la care ținea foarte mult. Agamemnon i-o luă. Atunci Achile, desnădăjduit, se retrase în cortul lui și declară că el nu va mai lupta în oastea grecească. In lipsa lui, Troienii eșiră biruitori: Hector luă pe Greci la fugă, apoi, după un măcel crunt, răzbi în tabăra Grecilor și se pregătia să le dea foc corăbiilor. Niciun erou grec nu-i poate ține piept, iar cei mai viteji fură răniți în luptă. Patrocle, prietenul lui Achile, vine de roagă pe acest erou nebiruit să-și apere tovarășii. Achile refuză; se învoiește însă să împrumute lui Patrocle armele sale. Patrocle respinge pe Troieni și scapă tabăra de primejdie, însă e omorât de Hector. Atunci Achile, înfuriat, își pune armele lui divine, se aruncă asupra Troienilor, îi măcelărește și i pune pe fugă. Hector încearcă să-l opriască; Achile însă îl omoară, îi leagă leșul înapoia carului și-l târâie în jurul zidurilor Troiei.
In ajutorul Troienilor veni și regina Amazoanelor, Pentesilea, fiica zeului Marte, cu oștirea ei de femei, după aceea Memnon, fiul Aurorei, cu războinicii lui negri aduși din Etiopia. Achile îi omorî pe amândoi. Paris însă azvârli o săgeată, care, îndreptată de mâna meșteră a lui Apolon, lovi pe Achile și-l ucise.
Ca să omoare pe Paris, Grecii aveau nevoie de Filoctet, care avea în stăpânire arcul lui Hercule și săgețile lui otrăvite. Filoctet plecase spre Troia, împreună cu ceilalți; pe drum însă se rănise la picior într’una din aceste săgeți otrăvite, iar rana lui răspândia o așa duhoare, încât tovarășii lui îl părăsiseră în Lemnos, o insulă pustie, unde boli zece ani. Ulise se duse după dânsul și-l aduse în tabără, unde meșterul Machaon îl tămădui. Cu una din aceste săgeți înveninate, Filoctet omori însfârșit pe Paris.In cetățuia Troiei era însă un idol, dăruit de Iupiter, Paladiul; atât cât acest idol va fi dăinuit în oraș, cetatea era nebiruită. Atunci Ulise se preschimbă în cerșetor, răzbi in oraș împreună cu Diomede și fură Paladiul.
Insfârșit, după sfatul zeiței Minerva, dușmana Troienilor, Grecii întruchipară un cal uriaș de lemn, găunos la mijloc, în care se închiseră o sută dintre eroii cei mai viteji, împreună cu Ulise, Menelau și Neoptolem, fiul lui Achile. După aceea dădură foc corturilor, se suiră în corăbii, întinseră pânzele și plecară, ca și cum ar fi râdicat împresurarea. Troienii dădură jos o poală din zidurile cetății, ca să aducă în oraș calul de lemn, pe care îl priviau ca pe un trofeu al izbânzii lor. Noaptea următoare însă, în timp ce Troienii își serbau prin ospețe mântuirea lor, Grecii eșiră din calul de lemn, iar oastea, care stătea ascunsă după insula Tenedos, se reîntoarse, pătrunse în oraș prin știrbitura zidului și puse foc Troiei. Bărbații fură măcelăriți, iar femeile fură luate ca roabe: Casandra, fata lui Priam care proorocise dărâmarea Troiei, ajunse roaba lui Agamemnon; alta, Polixene, hărăzită lui Achile, fu înjunghiată pe mormântul lui; Ulise căpătă pe Hecuba, văduva lui Priam; Neoptolem pe Andromaca, văduva lui Hector. Cât despre Astianax, fiul lui Hector, acesta fu azvârlit în prăpastie, de sus de pe zidurile cetății.
Dacă învinșii au trebuit să sufere o soartă atât de crudă, învingătorii încă au plătit scump biruința lor. Cei trei zei cari sprijiniseră Troia, căutară să-și răzbune pe Greci și-i prigoniră cu înverșunare, făcându-i să îndure un noian de crâncene suferinți, înainte de-a se întoarce fiecare în patrie.
Astfel Menelau își perdu aproape toate corăbiile; Neptun, zeul mării, îl împinse tocmai în Egipt, de unde nu se întoarse în țară decât după șapte ani.
Aiax, fiul lui Oileu, fu zvârlit de furtună pe-o stâncă, corabia lui fu sfărâmată, iar el însuși, deși reușise să easă la țărm, fu prăvălit de Neptun în fundul mărei.
Nestor, Filoctet, Idomeneu Cretanul și Diomede se rătăciră pe mare, iar vânturile îi mânară tocmai spre țărmurile Italiei, unde întemeiară mai multe orașe.
Cât privește pe Ulise, cel mai vestit dintre ei, acesta rătăci douăzeci de ani pe mările dintre Asia și Europa, până să ajungă în patria lui, Itaca.