Sari la conținut

Elegie (Ilarie Voronca)

Elegie
de Ilarie Voronca
poezie publicată în Sburătorul Literar, revistă literară săptămânală nr. 52 din 22 decembrie 1922 și dedicată lui Camil Baltazar, care publică tot o „Elegie” în acest număr.

lui Camil Baltazar
Eră o ploaie, al cărei țipăt ne pătrundea, dureros
ca miorlăitul pisicilor noaptea pe-acoperiș.
Fiecare picătură fărâma, departe un luminiș
și sufletul ne rămânea: zid de toamnă aplecat și roz.

Simțeam sfârșindu-se în noi o tinerețe chinuită;
Amintiri din copilăria tristă veneau, ca niște țipete adânci și grave.
Vedeam viața; o fereastră întunecată și cernită
și glasul tău: privirea unei pășărici bolnave.

Apoi, nedeslușite mâhniri s-au prăbușit
ca niște punți șubrede în noi.
Buzele tale zdrobeau, cu picăturile de ploaie, luminișuri
și deznădejdea a izbucnit în pieptul nostru: apăsător puroi.

Așa — ca două tristeți — am mers prin parcul ud.
Pomii plângeau șl ei viața rătăcită și amară...
Și-acum, încă, departe de tine, poete, aud
elegia, pe care sufletele noastre și-au spus-o,
acolo în liniște, în ploaie și în sară.