Elegie

Jump to navigation Jump to search
Elegie
de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel


În cursul vieții mele-atât de triste
Am scris atâtea cronice rimate,
Ce dorm acum pierdute prin reviste —
Și tot nu-s încă o celebritate.

Am scris la „Convorbirile” Junimii
Cu Petre Carp și Maiorescu Tit—
Dar m-au uitat așa curând sublimii
Și nici la jubileu nu m-au poftit.

Contemporan mi-era-n „Contemporanul”
V. Gh. Mortzun cu-a lui poeme-n proză,-
El e ministru azi, iar eu, sărmanul,
Aștept zădarnic o metamorfoză.

Am scris apoi la „Viața” lui Vlăhuță...
Dar „Viața” a murit, că n-avea zile
Și am rămas și-acolo de căruță —
Nu-nvie „Viața”, e-n zadar, copile!

Am publicat în „Pagini literare”
Cu-Artur Stavri, Gorun și alți eroi —
Dar unde-s azi?... O vremuri funerare!
Stavri e deputat de Dorohoi!

Azi scriu c-o mână la „Sămănătorul",
Cu alta la „Viața Românească" —
Dar orișice-mi rezervă viitorul,
Oricum aceste două să trăiască!

La „Convorbirile” lui Mișu însă
De-ar fi s-ajung cândva, ori la „Arhiva”,
Să știți atunci că steaua mea e stinsă:
Puteți, o critici, să-mi mâncați coliva!