După Mărășești

Jump to navigation Jump to search
După Mărășești
de Duiliu Zamfirescu


Se apropie Paștele. În curînd fiecare bun român își va zice: „Christos a-nviat“.

Cu inima strînsă de durere, dar cu sufletul plin de speranță, el va merge la preotul moldovean să aprindă făclia de Paște. Bietul om și-a lăsat cula pe malurile poetice ale Amaradiei sau via la Drăgășani, și, pornit în pribegie, a ajuns într-un spital, fără să știe cum.

Ceea ce el știe cu siguranță este că și-a făcut datoria cu vîrf și îndesat, s-a bătut, a suferit, s-a îngropat sub pămîntul obuzelor, iar acum a înviat a treia zi după Mărășești.

Preotul care ii va da lumina și care s-a bătut și el în lunca Siretului de la Cozmești va spune olteanului de pe Amaradie și piteșteanului de pe Argeș și gorjanului de pe Jiu, să-și ridice fruntea sus, <….>.[1]

Cît farmec e în vorba asta „acasă”.

Ea pune în mintea soldatului taina cîmpului întins, brazda plugului, cîntecul ciocîrliii; codrii întunecați de umbra suroră a ramurilor; coarda mănoasă a viei. Și, în sărăcia lui, românul se vede primenit, îmbrăcat în straie curate, mergînd la înviere, cuminte, așa cum l-a lăsat în pămîntul Daciei divinul nostru împărat.

Că doar ceea ce este admirabil în acest popor al nostru e tocmai fericita îmbinare a tuturor temperamentelor — vesel la greu, liniștit la bucurie, îndurător la durere — s-ar putea zice despre dînsul că s-a născut cu secreta intuiție a esteticei de a trăi.

Și cei ce l-au chemat să se bată au avut dreptate să creadă în priceperea și în brațul lui. Că, deși nu știe carte, bietul om a înțeles că viața strămoșilor lui a fost bătută de vînturi, băjenari, pribegi, împinși de turci, siluiți de ruși, trădați de unguri; a înțeles toate, din glasul codrului și din puterea doinei. <… >

Era gata să sufere orice, dar să învingă.

În înțelepciunea lui rusticană, el a priceput că atunci cînd strămoșii lui fugeau în pribegie, veneau năvălitorii peste el, iar el n-avea putere să se lupte; dar cînd domnii lui pămînteni se sculau din scaunul lor și-l chemau la arme, atunci dușmanii își lăsau oasele la Călugăreni sau la Valea-Albă <… >

* * *

Dar de ce n-au avut unelte și de ce s-au retras rușii?

El nu cunoaște pe d. Const. Diamandy nici pe generalul Iliescu și poate nici pe d. Ion Brătianu. El a auzit vorbindu-se de aliații noștri și i-a văzut sub forma palpabilă a ofițerilor francezi, a medicilor francezi cari au murit de tifos exantematic, (a tunurilor franceze cu care a cîștigat bătălia de la Mărășești, și e încredințat că aliații l-au ajutat. Dar atunci de ce n-au avut unelte și de ce s-au retras rușii? Rușii nu erau aliați? <….> — cum să spunem țăranului, că n-a avut tunuri, și puști, și muniții, și îmbrăcăminte, din incapacitatea generalului IIIescu? Bunul lui simț ne va întreba: „pentru ce n-a fost destituit generalul acesta incapabil?”.

Ce să răspund eu, alegătorilor mei de mîine, despre fuga rusească?

Ei au să mă întrebe care sunt cuvintele pentru care văditul incapabil ministru de la Petrograd a fost ținut pînă în ultimul moment în postul cel mai primejdios al diplomației noastre, unde nu a înțeles nimic, nici din politica țarului, nici din politica lui Kerenski, nici din enorma și spăimîntătoarea revoluție rusească? Actele secrete, publicate de guvernul maximalist, printre care, în primul rînd, raportul generalului Polivanov, ministru de Război, dovedesc absoluta incapacitate a acestui agent.

Care sunt cuvintele pentru care d-l Al. Em. Lahovary, vinovat de a fi împins la război, cît și d-l Diamandy, a fost ridicat de la Paris, unde era persona gratissima și unde cunoștea lumea și lucrurile, spre a fi dus la Roma, unde nu mai cunoștea pe nimeni? Un domn Victor Antonescu, care se pare că ar fi fost cîndva ministru de Finanțe, s-a născut rudă cu d. Brătianu și, ca atare, zînele i-au pus în scăldătoare regretabila floare a norocului.

Care sunt cuvintele pentru care d. dr. Angelescu (doctor în medicină, spre deosebire de dr. Creangă6, doctor în agronomie și în compatibilitate) a fost numit ministru la Washington…. Nimic nu-l indica pentru acest post. D. Angelescu fusese ministru al Lucrărilor Publice, ceea ce poate tot ar avea oarecare legătură cu medicina, pe laturea dezinfecțiunei trenurilor cu formol: Dar ministru la Washington!… Nici măcar englezește nu știa nevinovatul bărbat.

Mai e nevoie să vorbim despre absurda ambasadă a d-lui N. Xenopol la Tokio și de a d-lui Victor Ionescu la Lisabona? Cel dintîi mergea să studieze altoirea crizantemelor în calapăr, iar cel de-al doilea constituția republicană a coborîtorilor lui Vasco de Gama; căci nimic nu seamănă mai mult cu un portughez decît un tachist, ambele aceste variante de popoare neolatine fiind de o precoce veselie.

Care sunt cuvintele pentru care inteligentul ministru de la Roma, Dem. Ghica, a fost lăsat pe din afară?

Ce pot răspunde la aceste întrebări, decît că mizerabila organizare a partidelor noastre cheamă la locurile de căpitenie ale statului oameni inferiori. Cîți miniștri nuli nu am văzut în Externe, timp de 33 de ani; cîți maniaci, cîți ignoranți, cîți secretari ridicoli, în stilul răposaților Esarcu, Stoicescu și alții (spre a nu vorbi decît de cei morți); cîți dintre cei vii nu și-au bătut joc de legi, de carieră, de merite; cîți nu au tripotat în fondurile secrete în mod scandalos, tîrguind asupra cheltuielilor de drum ale unui biet interpret de la Ianina și dînd sute de mii de franci favoritului de la Berlin sau din altă parte.

* * *

Ce să spui soldatului și alegătorului?

Ochii tuturor, osteniți de a căuta oameni politici curați și necompromiși se întorc către front, străbat liniile și ajung pînă la generalul Averescu. Către el se îndreaptă astăzi privirile unui popor întreg, rănit în tot ce avea el mai scump. în aspirațiile, în pămîntul, în gloria lui. Pe acesta îl cunoaște frontul, adică tot românul care s-a bătut; pe acesta țăranul îl socotește ca părintele lui și l-ar alege în toate colegiele, <….> pe acesta vor să-l abată intrigile celorlalte partide, ca pe un stejar, copiii cu oile <…>.


Note[modifică]

  1. Cele trei puncte încadrate în paranteze unghiulare indică inter- venția cenzorilor timpului în care au apărut articolele respective.