Dunărea

 

Baladă, după Mörike

Pe Dunăre ușor plutea
O barcă, doi copii în ea,
El — de o parte, ea — de alta.

Ea zice: — Dragă, spune dar,
Ce lucru vrei să-ți dau în dar?

Ea mînica și-o sufleca
Și peste apă se pleca.

Băiatul rîse și, la fel
Pe apă s-aplecă și el.

— Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună,
Tu, care ești așa de bună !

O mîndră spadă scoase ea,
De mult băiatul o dorea.

Băiatul însă-n mîni ce are?
O salbă de mărgăritare !

I-o așeză în negru-i păr,
Părea-o prințesă-n adevăr !

— Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună.
Tu care ești așa de bună !

Copila mai încercă iară
Și scoate-un scut de-oțel afară.

Băiatul rîde aiurit,
Și-i scoate-un piepten aurit.

A treia oară ea încearcă,
Dar ah ! alunecă din barcă.

El sare după ea s-o scape,
Dar Duna-i fură între ape.

Îi pare rău de comoara ei
Și se răzbună acum pe ei.

Pustie barca se scufundă
Și soarele stă să s-ascundă,

Iar luna cînd ieși pe deal,
Iubiții morți pluteau spre mal,
El — de o parte, ea — de alta.