Dumnezeu (Isanos)

←Peste câmpiile viitoare

Dumnezeu de Magda Isanos

Moartea prorociței→

Cântarea munților, prefață de Mihai Beniuc, București, 1945

Oamenii bogați au făcut icoane,
 catapitezme-aurite și strane,
 însă Dumnezeu n-a venit
 în locul astfel îngrădit.

Bogații stăteau groși, împovărați
și se uitau la sfinții frumos îmbrăcați.

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
 făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,
 cerându-le mămăligă și ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se făcea mic
și s-ascundea în floarea de finic,
 ori s-apuca să crească-n păpușoaie,
 s-ajute furnicile la mușuroaie,
 să dea pământului mana și ploaie.

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
și oamenii îl plictiseau mereu,
 cerând unul pentru altul rău.
 Îi auzea strigând: “Pământul meu…”
Îi vedea punând semn de hotar,
 ciopârțind, împărțind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtuna.
 Cu secetă și ploaie-nghețată lovind într-una, se făcea mare
și-nfricoșat,
 ca muntele cu păduri îmbrăcat.
 Până venea o pasăre la el.
 Codobatura, sau un porumbel,
și spunea: “Doamne, mi-a căzut puiul jos.
 Zi să se facă iară frumos,
 să răsară soarele și să-l găsesc…”

“Facă-se voia ta, sol păsăresc…”
Și Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
 și s-apuca alte lucruri să facă.