Dumnezeu (Isanos)

Sari la navigare Sari la căutare
Peste câmpiile viitoare Dumnezeu
de Magda Isanos
Moartea prorociței
Cântarea munților, prefață de Mihai Beniuc, București, 1945


Oamenii bogați au făcut icoane,
 catapitezme-aurite și strane,
 însă Dumnezeu n-a venit
 în locul astfel îngrădit.

Bogații stăteau groși, împovărați
și se uitau la sfinții frumos îmbrăcați.

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
 făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,
 cerându-le mămăligă și ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se făcea mic
și s-ascundea în floarea de finic,
 ori s-apuca să crească-n păpușoaie,
 s-ajute furnicile la mușuroaie,
 să dea pământului mana și ploaie.

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
și oamenii îl plictiseau mereu,
 cerând unul pentru altul rău.
 Îi auzea strigând: “Pământul meu…”
Îi vedea punând semn de hotar,
 ciopârțind, împărțind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtuna.
 Cu secetă și ploaie-nghețată lovind într-una, se făcea mare
și-nfricoșat,
 ca muntele cu păduri îmbrăcat.
 Până venea o pasăre la el.
 Codobatura, sau un porumbel,
și spunea: “Doamne, mi-a căzut puiul jos.
 Zi să se facă iară frumos,
 să răsară soarele și să-l găsesc…”

“Facă-se voia ta, sol păsăresc…”
Și Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
 și s-apuca alte lucruri să facă.