Dumitru Cornilescu/Biblia 1921/Vechiul Testament/Cartea întâi a lui Samuel
| ←Rut | Biblia 1921 de Dumitru Cornilescu 2 Samuel |
Cartea a doua a lui Samuel→ |
1 1 După moartea lui Saul, David, după ce bătuse pe amaleciți, auzit se întorsese de două zile la Țiclag. 2 A treia zi, a venit un om[1] din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate[2] și cu capul presărat cu țărână. Când a ajuns în fața lui David, s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat. 3 David i-a zis: „De unde vii?” Și el i-a răspuns: „Am scăpat din tabăra lui Israel.” 4 David i-a zis: „Spune-mi ce s-a întâmplat?” Și el a răspuns: „Poporul a fugit de pe câmpul de bătaie și un mare număr de oameni au căzut și au pierit; chiar și Saul și fiul său Ionatan au murit.” 5 David a zis tânărului care-i aducea aceste vești: „De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?” 6 Și tânărul care-i aducea aceste vești a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa[3] și Saul[4] stătea rezemat în sulița lui, și carele și călăreții erau aproape să-l ajungă. 7 Întorcându-se, m-a văzut și m-a chemat. Eu am zis: ‘Iată-mă!’ 8 Și el mi-a zis: ‘Cine ești?’ I-am răspuns: ‘Eu sunt amalecit’. 9 Și a zis: ‘Apropie-te dar și omoară-mă, căci m-a apucat amețeala, măcar că sunt încă plin de viață’. 10 M-am apropiat de el și l-am omorât[5], știind bine că n-avea să mai rămână cu viață în urma înfrângerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui și brățara pe care o avea la braț și le-am adus aici, domnului meu.” 11 David și-a apucat hainele și le-a sfâșiat[6] și toți oamenii care erau lângă el au făcut același lucru. 12 Au jelit, au plâns și au postit până seara de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiați cu sabia. 13 David a zis tânărului care-i adusese aceste vești: „De unde ești?” Și el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, al unui amalecit.” 14 David i-a zis: „Cum[7] nu ți-a fost frică[8] să pui mâna[9] pe unsul Domnului și să-l omori?” 15 Și David[10] a chemat pe unul din oamenii lui și a zis: „Apropie-te și omoară-l!” Omul acela a lovit pe amalecit, care a murit. 16 Și David i-a zis: „Sângele[11] tău să cadă asupra capului tău, căci gura[12] ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: ‘Am omorât pe unsul Domnului!’ ”
17 Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul și fiul său Ionatan
18 și pe care a poruncit s-o învețe copiii lui Iuda. Este numită Cântarea Arcului și se află scrisă în Cartea[13] Dreptului.
\v 19
„Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale!
Cum[14] au căzut vitejii!
20 Nu[15] spuneți lucrul acesta în Gat, nu răspândiți vestea aceasta în ulițele Ascalonului,
ca să nu se bucure fetele[16] filistenilor,
ca să nu se laude fetelor celor netăiați[17] împrejur.
21 Munți[18] din Ghilboa! Nici rouă[19], nici ploaie să nu cadă pe voi!
Să nu fie pe voi nici câmpii care să dea pârgă pentru darurile de mâncare!
Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor,
scutul lui Saul, ca și când n-ar fi fost uns[20] cu untdelemn.
22 De la sângele celor răniți,
de la grăsimea celor mai voinici,
arcul[21] lui Ionatan nu da înapoi niciodată
și sabia lui Saul nu se învârtea niciodată în vânt.
23 Saul și Ionatan, care s-au plăcut și s-au iubit în timpul vieții lor,
n-au fost despărțiți nici la moarte;
erau mai ușori decât vulturii,
mai tari[22] decât leii.
24 Fiicele lui Israel, plângeți pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu și alte podoabe,
care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!
25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!
Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!
26 Mă doare după tine, frate Ionatane!
Tu erai plăcerea mea;
dragostea ta pentru mine era minunată,
mai presus de dragostea[23] femeiască.
27 Cum[24] au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!”
2 1 După aceea, David a întrebat[25] pe Domnul: „Să mă sui în vreuna din cetățile lui Iuda?” Domnul i-a răspuns: „Suie-te”. David a zis: „Unde să mă sui?” Și Domnul a răspuns: „La[26] Hebron”. 2 David s-a suit acolo cu cele două neveste[27] ale sale: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal. 3 David a luat cu el și pe oamenii[28] care erau la el, pe fiecare cu casa lui, și au locuit în cetățile Hebronului. 4 Bărbații lui Iuda au[29] venit și au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de știre lui David că oamenii[30] din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul. 5 David a trimis niște soli oamenilor din Iabesul Galaadului să le spună: „Binecuvântați[31] să fiți de Domnul, fiindcă ați arătat astfel bunăvoință față de Saul, stăpânul vostru, și l-ați îngropat! 6 Și acum, Domnul[32] să vă arate bunătate și credincioșie! Vă voi face și eu bine, pentru că v-ați purtat astfel. 7 Să vi se întărească mâinile și fiți viteji, căci stăpânul vostru Saul a murit, și pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea”.
8 Însă Abner[33], fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Saul, a luat pe Iș-Boșet, fiul lui Saul, și l-a trecut la Mahanaim. 9 L-a pus împărat peste Galaad, peste gheșuriți, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul. 10 Iș-Boșet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani când s-a făcut împărat al lui Israel și a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David. 11 Timpul[34] cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de șapte ani și șase luni.
12 Abner, fiul lui Ner, și oamenii lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, au ieșit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului[35]. 13 Ioab, fiul Țeruiei, și oamenii lui David au pornit și ei. S-au întâlnit la iazul[36] din Gabaon și s-au oprit unii dincoace de iaz și ceilalți dincolo. 14 Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceștia și să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!” 15 S-au sculat și au înaintat în același număr: doisprezece din Beniamin pentru Iș-Boșet, fiul lui Saul, și doisprezece inși ai lui David. 16 Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă și au căzut toți deodată. Și locul acela de lângă Gabaon s-a numit Helcat-Hațurim (Locul Săbiilor). 17 În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner și bărbații lui Israel au fost bătuți de oamenii lui David. 18 Acolo se aflau cei[37] trei fii ai Țeruiei: Ioab, Abișai și Asael. Asael era iute[38] de picioare, ca[39] o căprioară de câmp. 19 El a urmărit pe Abner fără să se abată la dreapta sau la stânga. 20 Abner s-a uitat înapoi și a zis: „Tu ești, Asael?” Și el a răspuns: „Eu”. 21 Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, pune mâna pe unul din tinerii aceștia și ia-i armele.” Dar Asael n-a vrut să se abată dindărătul lui. 22 Abner a zis iarăși lui Asael: „Abate-te dinapoia mea. Pentru ce să te lovesc și să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi fața înaintea fratelui tău Ioab?” 23 Și Asael n-a vrut să se abată. Atunci, Abner l-a lovit în pântece[40] cu capătul de jos al suliței și sulița a ieșit pe dinapoi. A căzut și a murit pe loc. Toți cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort se opreau. 24 Ioab și Abișai au urmărit pe Abner. Și, la asfințitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustia Gabaonului. 25 Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată și s-au oprit pe vârful unui deal. 26 Abner a chemat pe Ioab și a zis: „Oare mereu are să sfâșie sabia? Nu știi că la sfârșit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe frații lui?” 27 Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu că, dacă n-ai[41] fi vorbit, poporul n-ar fi încetat până mâine dimineață să urmărească pe frații lui.” 28 Și Ioab a sunat din trâmbiță și tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel și nici nu s-au mai bătut. 29 Abner și oamenii lui au mers toată noaptea în câmpie; au trecut Iordanul, au străbătut în întregime Bitronul și au ajuns la Mahanaim. 30 Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner și a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inși din oamenii lui David și Asael. 31 Dar oamenii lui David omorâseră trei sute șaizeci de inși din bărbații lui Beniamin și ai lui Abner. 32 Au luat pe Asael și l-au îngropat în mormântul tatălui său, la Betleem. Ioab și oamenii lui au mers toată noaptea și li s-au revărsat zorile în Hebron.
3 1 Războiul a ținut mult între casa lui Saul și casa lui David. David era tot mai tare, și casa lui Saul mergea slăbind. 2 Lui David[42] i s-au născut fii la Hebron. Întâiul lui născut a fost Amnon, din Ahinoam[43] din Izreel; 3 al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheșurului[44]; 4 al patrulea, Adonia[45], fiul Haghitei; al cincilea, Șefatia, fiul Abitalei, 5 și al șaselea, Itream, din Egla, nevasta lui David. Aceștia i s-au născut lui David la Hebron.
6 În timpul războiului dintre casa lui Saul și casa lui David, Abner a ținut cu tărie la casa lui Saul. 7 Dar Saul avusese o țiitoare, numită Rițpa[46], fata lui Aiia. Și Iș-Boșet a zis lui Abner: „Pentru ce ai intrat la țiitoarea[47] tatălui meu?” 8 Abner s-a mâniat foarte rău de cuvintele lui Iș-Boșet și a răspuns: „Oare[48] cap de câine sunt eu și țin cu Iuda? Eu dau astăzi dovadă de bunăvoință față de casa tatălui tău Saul, față de frații și prietenii lui, nu te-am dat în mâinile lui David, și astăzi îmi bagi vină pentru un păcat făcut cu femeia aceasta? 9 Dumnezeu să pedepsească[49] cu toată asprimea pe Abner, dacă nu voi face cum a jurat[50] Domnul lui David, 10 când i-a spus că împărăția va fi luată de la casa lui Saul și că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel și peste Iuda, de la Dan[51] până la Beer-Șeba”. 11 Iș-Boșet n-a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentru că se temea de el. 12 Abner a trimis soli la David să-i spună din partea lui: „A cui este țara? Fă legământ cu mine, și mâna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul”. 13 El a răspuns: „Bine, voi face legământ cu tine, dar îți cer un lucru: să nu-mi vezi fața[52] decât dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical[53], fata lui Saul, când vei veni la mine”. 14 Și David a trimis soli lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevastă-mea Mical, cu care m-am logodit pentru[54] o sută de prepuțuri de la filisteni”. 15 Iș-Boșet a trimis s-o ia de la bărbatul ei, Paltiel[55], fiul lui Laiș. 16 Și bărbatul ei a mers după ea plângând până la Bahurim[56]. Atunci, Abner i-a zis: „Pleacă și întoarce-te!” Și el s-a întors. 17 Abner a stat de vorbă cu bătrânii lui Israel și le-a zis: „Odinioară voi doreați să aveți împărat pe David; 18 puneți-l acum, căci Domnul[57] a zis despre el: ‘Prin robul Meu David voi izbăvi pe poporul Meu Israel din mâna filistenilor și din mâna tuturor vrăjmașilor lui’.” 19 Abner a vorbit și lui Beniamin și s-a dus să spună în auzul lui David la Hebron ce hotărâse Israel și toată casa lui[58] Beniamin. 20 A ajuns la David în Hebron, însoțit de douăzeci de oameni, și David a dat un ospăț în cinstea lui Abner și a celor care erau cu el. 21 Abner a zis lui David: „Mă voi scula și voi pleca să[59] strâng tot Israelul la domnul meu, împăratul, ca să facă legământ cu tine și să domnești[60] în totul după dorința ta”. David a dat drumul lui Abner, care a plecat în pace.
22 Ioab și oamenii lui David s-au întors de la urmărirea unei cete și au adus cu ei o mare pradă. Abner nu mai era la David, în Hebron, căci David îi dăduse drumul și plecase în pace. 23 Când a venit Ioab cu toată ceata lui, i s-a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat, care i-a dat drumul și s-a dus în pace”. 24 Ioab s-a dus la împărat și a zis: „Ce ai făcut? Abner a venit la tine. Pentru ce i-ai dat drumul și l-ai lăsat să plece? 25 Tu cunoști pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înșele, ca să-ți pândească pașii[61] și să știe tot ce faci.” 26 Și Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner niște soli care l-au adus înapoi de la fântâna fără apă Sira: David nu știa nimic. 27 Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte[62] în mijlocul porții ca să-i vorbească în taină și l-a lovit acolo în pântece[63] și l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael[64].
28 David a aflat apoi și a zis: „Nevinovat sunt eu și împărăția mea pe vecie înaintea Domnului de sângele lui Abner, fiul lui Ner.
29 Sângele acesta să cadă[65] asupra lui Ioab și asupra întregii case a tatălui său! Totdeauna să fie în casa lui Ioab cineva atins de o scurgere[66] de sămânță sau de lepră, sau care să se rezeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!”
30 Astfel, Ioab și fratele său Abișai au omorât pe Abner pentru că omorâse pe fratele lor Asael[67] în lupta de la Gabaon.
31 David a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Rupeți-vă[68] hainele, încingeți-vă[69] cu saci și bociți-vă înaintea lui Abner!” Și împăratul David mergea în urma sicriului.
32 Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner, și tot poporul plângea.
33 Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner și a zis:
„Să moară Abner cum moare[70] un mișel?
34 N-aveai nici mâinile legate,
Nici picioarele puse în lanțuri
Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!” Și tot poporul a plâns și mai mult după Abner.
35 Tot poporul s-a apropiat de David ca[71] să-l facă să mănânce ceva cât era încă ziuă, dar David a jurat zicând: „Să mă pedepsească[72] Dumnezeu cu toată asprimea dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de[73] apusul soarelui!”
36 Lucrul acesta a fost cunoscut și plăcut la tot poporul; toți au găsit că era bine ce făcuse împăratul.
37 Tot poporul și tot Israelul au înțeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului.
38 Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu știți că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel?
39 Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească, și oamenii aceștia, fiii Țeruiei, sunt[74] prea puternici pentru mine. Domnul[75] să răsplătească după răutatea celui ce a făcut răul!”
4 1 Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără[76] putere și tot Israelul s-a[77] înspăimântat. 2 Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul, Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. Căci Beerot[78] era privit ca făcând parte din Beniamin, 3 și beerotiții fugiseră la Ghitaim[79], unde au locuit până în ziua de azi. 4 Ionatan[80], fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare și în vârstă de cinci ani când a venit din Izreel[81] vestea morții lui Saul și a lui Ionatan; doica lui l-a luat și a fugit și, fiindcă se grăbea să fugă, a căzut și a rămas olog; numele lui era Mefiboșet. 5 Și fiii lui Rimon din Beerot, Recab și Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iș-Boșet, care își făcea somnul de amiază. 6 Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, și l-au lovit în pântece[82]; apoi Recab și Baana, fratele său, au scăpat. 7 Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat, în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât și i-au tăiat capul. I-au luat capul și au mers toată noaptea prin câmpie. 8 Au adus capul lui Iș-Boșet la David, în Hebron, și au zis împăratului: „Iată capul lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, vrăjmașul tău, care voia să-ți ia[83] viața; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul și împotriva neamului lui.” 9 David a răspuns lui Recab și lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul[84], care m-a izbăvit din orice primejdie, 10 că pe cel ce a venit să-mi spună[85]: ‘Iată, Saul a murit’ și care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins și l-am omorât la Țiclag, ca să-l răsplătesc pentru știrea lui, 11 și, când niște răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui și în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere[86] sângele din mâinile voastre și vă voi nimici de pe pământ.” 12 Și David a poruncit[87] oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile și picioarele și i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iș-Boșet și l-au îngropat în mormântul[88] lui Abner, la Hebron.
5 1 Toate semințiile lui Israel au venit[89] la David, în Hebron, și au zis: „Iată că noi suntem os[90] din oasele tale și carne din carnea ta. 2 Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu[91] povățuiai și strângeai pe Israel. Domnul ți-a zis: ‘Tu vei paște[92] pe poporul Meu Israel și vei fi căpetenia lui Israel’.” 3 Astfel, toți bătrânii lui Israel au[93] venit la împărat, în Hebron, și împăratul[94] David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea[95] Domnului. Și au uns pe David împărat peste Israel. 4 David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat și a domnit[96] patruzeci de ani. 5 La Hebron, a domnit peste Iuda șapte[97] ani și șase luni și, la Ierusalim, a domnit treizeci și trei de ani peste tot Israelul și Iuda.
6 Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului[98] împotriva iebusiților[99], locuitorii țării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci și orbii, și ologii ți se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici. 7 Dar David a pus mâna pe cetățuia Sionului: aceasta[100] este cetatea lui David. 8 David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiți să arunce în canal pe șchiopii și pe orbii aceia care sunt vrăjmașii lui David[101]”. De aceea se zice: „Orbul și șchiopul să nu intre în Casa Domnului.” 9 David s-a așezat în cetățuie, pe care a numit-o cetatea[102] lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară și înăuntrul lui Milo (Cetățuie). 10 David ajungea tot mai mare și Domnul, Dumnezeul oștirilor, era cu el.
11 Hiram[103], împăratul Tirului, a trimis soli lui David și lemn de cedru, și tâmplari, și cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David. 12 David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel și că-i ridica împărăția din pricina poporului Său, Israel. 13 David[104] și-a mai luat țiitoare și neveste din Ierusalim după ce a venit din Hebron și i s-au născut iarăși fii și fiice. 14 Iată[105] numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon, 15 Ibhar, Elișua, Nefeg, Iafia, 16 Elișama, Eliada și Elifelet.
17 Filistenii au aflat[106] că David fusese uns împărat peste Israel și s-au suit toți să-l caute. David, căruia i s-a dat de știre, s-a pogorât[107] în cetățuie. 18 Filistenii au venit și s-au răspândit în valea[108] Refaim. 19 David a[109] întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Și Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.” 20 David a venit la Baal-Perațim[110], unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmașii mei dinaintea mea, ca niște ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Perațim (Șesul rupturii). 21 Ei și-au lăsat idolii acolo și David și oamenii lui i-au luat[111]. 22 Filistenii[112] s-au suit din nou și s-au răspândit în valea Refaim. 23 David a întrebat[113] pe Domnul. Și Domnul a zis: „Să nu te sui, ci ia-i pe la spate și mergi asupra lor în dreptul duzilor. 24 Când vei auzi un vuiet[114] de pași în vârfurile duzilor, atunci să te grăbești, căci Domnul[115] merge înaintea ta, ca să bată oștirea filistenilor.” 25 David a făcut cum îi poruncise Domnul și a bătut pe filisteni de la Gheba[116] până la Ghezer[117].
6 1 David a strâns iarăși pe toți aleșii lui Israel în număr de treizeci de mii de oameni. 2 Și David[118], cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oștirilor, care[119] stă între heruvimi, deasupra chivotului. 3 Au pus chivotul lui Dumnezeu[120] într-un car nou și l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza și Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou. 4 L-au luat dar din[121] casa lui Abinadab, de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu și Ahio mergea înaintea chivotului. 5 David și toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harpe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere și cu țimbale. 6 Când au ajuns la aria lui Nacon[122], Uza a întins[123] mâna spre chivotul lui Dumnezeu și l-a apucat, pentru că erau să-l răstoarne boii. 7 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza și Dumnezeu[124] l-a lovit pe loc pentru păcatul lui și a murit acolo, lângă chivotul lui Dumnezeu. 8 David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Și locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereț-Uza (Ruperea lui Uza). 9 David[125] s-a temut de Domnul în ziua aceea și a zis: „Cum să intre chivotul Domnului la mine?” 10 N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el, în cetatea lui David, și l-a dus în casa lui Obed-Edom din[126] Gat. 11 Chivotul[127] Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat și Domnul a binecuvântat[128] pe Obed-Edom și toată casa lui.
12 Au venit și au spus împăratului David: „Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom și tot ce avea din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci[129], David a pornit și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei. 13 Când cei ce duceau[130] chivotul Domnului au făcut șase pași, au jertfit un bou[131] și un vițel gras. 14 David juca[132] din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul[133] de in subțire. 15 Astfel[134] au suit David și toată casa lui Israel chivotul Domnului în strigăte de bucurie și în sunet de trâmbițe. 16 Pe când[135] chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră și, văzând pe împăratul David sărind și jucând înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei. 17 După ce au adus[136] chivotul Domnului, l-au pus la locul[137] lui, în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot, și David a adus[138] înaintea Domnului arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. 18 Când a isprăvit David de adus arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, a binecuvântat[139] poporul în Numele Domnului oștirilor. 19 Apoi a împărțit[140] la tot poporul, la toată mulțimea lui Israel, bărbați și femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne și o turtă de stafide. Și tot poporul a plecat, fiecare la casa lui. 20 David[141] s-a întors să-și binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieșit înainte și a zis: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se[142] înaintea slujnicelor supușilor lui, cum s-ar descoperi un om[143] de nimic!” 21 David a răspuns Micalei: „Înaintea Domnului, care[144] m-a ales mai presus de tatăl tău și de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. 22 Vreau să mă arăt și mai de nimic decât de data asta și să mă înjosesc în ochii mei, totuși voi fi în cinste la slujnicele de care vorbești.” 23 Și Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei.
7 1 Când[145] a locuit împăratul în casa lui și când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toți vrăjmașii care-l înconjurau, 2 a zis prorocului Natan: „Iată! Eu locuiesc într-o casă[146] de cedru, și[147] chivotul lui Dumnezeu locuiește într-un[148] cort.” 3 Natan a răspuns împăratului: „Du-te și fă tot ce ai în inimă[149], căci Domnul este cu tine.” 4 În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: 5 „Du-te și spune robului meu David: ‘Așa vorbește Domnul: «Oare tu Îmi vei[150] zidi o casă ca să locuiesc în ea? 6 Dar Eu n-am locuit într-o casă din[151] ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am călătorit într-un cort[152] drept locuință. 7 Pretutindeni pe unde am mers[153] cu toți copiii lui Israel, am spus Eu oare vreo vorbă vreuneia din semințiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască[154] pe poporul Meu, Israel, zicând: Pentru ce nu-Mi zidiți o casă de cedru?»’ 8 Acum să spui robului Meu David: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor: «Te-am luat[155] de la pășune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel; 9 am fost[156] cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toți vrăjmașii[157] tăi dinaintea ta și ți-am făcut numele mare[158], ca numele celor mari de pe pământ; 10 am dat un loc poporului Meu, lui Israel, și l-am sădit[159] ca să locuiască în el și să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi[160] ca mai înainte 11 și ca pe vremea când[161] pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Ți-am dat odihnă[162] izbăvindu-te de toți vrăjmașii tăi. Și Domnul îți vestește că-ți[163] va zidi o casă. 12 Când[164] ți se vor împlini zilele și vei fi culcat[165] cu părinții tăi, Eu îți voi ridica[166] un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. 13 El[167] va zidi Numelui Meu o casă și voi[168] întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui. 14 Eu[169] îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul[170], îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești; 15 dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum[171] l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. 16 Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui[172] veșnic înaintea Mea și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie».’ ”
17 Natan a spus lui David toate aceste cuvinte și toată vedenia aceasta. 18 Și împăratul David s-a dus și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Cine[173] sunt eu, Doamne, Dumnezeule, și ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt? 19 Și încă atât este puțin înaintea Ta, Doamne, Dumnezeule! Tu vorbești despre[174] casa robului Tău și în viitor. Și binevoiești să înveți[175] pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne, Dumnezeule! 20 Ce Ți-ar putea spune David mai mult? Tu cunoști[176] pe robul Tău, Doamne, Dumnezeule! 21 După cuvântul Tău și după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău! 22 Ce mare[177] ești Tu, Doamne, Dumnezeule! Căci nimeni[178] nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. 23 Este oare pe pământ un singur neam[179] care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Și facă un Nume și ca să facă pentru el, pentru țara Ta, minuni și semne, izgonind dinaintea poporului[180] Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri și pe dumnezeii lor? 24 Tu ai întărit[181] pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie, și Tu[182], Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. 25 Acum, Doamne, Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui și lucrează după cuvântul Tău. 26 Slăvit să fie Numele Tău pe vecie și să se zică: ‘Domnul oștirilor este Dumnezeul lui Israel. Și casa robului Tău David să rămână înaintea Ta!’ 27 Căci Tu Însuți, Doamne al oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău zicând: ‘Eu îți voi întemeia o casă!’ De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ți facă această rugăciune. 28 Acum, Doamne, Dumnezeule, Tu ești Dumnezeu și cuvintele[183] Tale sunt adevăr și Tu ai vestit harul acesta robului Tău. 29 Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne, Dumnezeule, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe[184] vecie”.
8 1 După[185] aceea, David a bătut pe filisteni și i-a smerit și a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor. 2 A bătut[186] pe moabiți și i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare și o frânghie plină ca să-i lase vii. Și moabiții[187] au fost supuși lui David și i-au plătit[188] un bir. 3 David a bătut pe Hadadezer[189], fiul lui Rehob, împăratul din Țoba[190], când s-a dus să-și așeze iarăși stăpânirea[191] peste râul Eufrat. 4 David i-a luat o mie șapte sute de călăreți și douăzeci de mii de pedeștri; a tăiat[192] vinele cailor de trăsură și n-a păstrat cai decât pentru o sută de care. 5 Sirienii[193] din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Țoba, și David a ucis douăzeci și două de mii de sirieni. 6 David a pus strajă în Siria Damascului. Și sirienii au fost[194] supuși lui David și i-au plătit un bir. Domnul ocrotea[195] pe David oriunde se ducea. 7 Și David a luat[196] scuturile de aur pe care le aveau slujitorii lui Hadadezer și le-a adus la Ierusalim. 8 Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah și din Berotai, cetățile lui Hadadezer. 9 Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oștirea lui Hadadezer 10 și a trimis pe fiul său Ioram[197] la împăratul David, ca să-i ureze de bine și să-l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer și că l-a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur și vase de aramă. 11 Împăratul David le-a închinat[198] Domnului, cum închinase și argintul și aurul luate de la toate neamurile pe care le biruise, 12 din Siria, din Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni, de la Amalec și din prada de la Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Țoba. 13 La întoarcerea de la biruința lui asupra sirienilor, David și-a făcut iarăși un nume bătând în Valea Sării[199] optsprezece[200] mii de edomiți. 14 A pus străji în Edom, a pus străji în tot[201] Edomul. Și tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea[202] pe David pretutindeni pe unde mergea.
15 David a împărățit peste Israel și făcea judecată și dreptate la tot poporul lui. 16 Ioab[203], fiul Țeruiei, era mai-mare peste oștire; Iosafat[204], fiul lui Ahilud, era mai-mare peste scriitori; 17 Țadoc[205], fiul lui Ahitub, și Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoți; Seraia era logofăt; 18 Benaia[206], fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiților[207] și a peletiților; și fiii lui David erau mari dregători.
9 1 David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine[208] din pricina lui Ionatan?” 2 Era un slujitor din casa lui Saul, numit Țiba[209], pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu ești Țiba?” Și el a răspuns: „Robul tău, da!” 3 Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea[210] lui Dumnezeu?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog[211] de picioare”. 4 Împăratul a zis: „Unde este?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir[212], fiul lui Amiel, la Lodebar”. 5 Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar. 6 Și Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu fața la pământ și s-a închinat. David a zis: „Mefiboșet!” Și el a răspuns: „Iată robul tău!” 7 David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ți fac bine[213] din pricina tatălui tău Ionatan. Îți voi da înapoi toate pământurile tatălui tău, Saul, și vei mânca totdeauna la masa mea”. 8 El s-a închinat și a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiți la un câine mort[214] ca mine?” 9 Împăratul a chemat pe Țiba, slujbașul lui Saul, și i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce[215] era al lui Saul și tot ce avea toată casa lui. 10 Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi și robii tăi, și să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare, și Mefiboșet, fiul stăpânului tău, va mânca[216] totdeauna la masa mea”. Și Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de robi. 11 El a zis împăratului: „Robul tău va face tot ce poruncește împăratul, domnul meu, robului său”. Și Mefiboșet a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului. 12 Mefiboșet avea un fiu mic, numit[217] Mica, și toți cei ce locuiau în casa lui Țiba erau robii lui Mefiboșet. 13 Mefiboșet locuia la Ierusalim, căci mânca[218] totdeauna la masa împăratului. El era olog[219] de amândouă picioarele.
10 1 După aceea, împăratul[220] fiilor lui Amon a murit, și în locul lui a domnit fiul său Hanun. 2 David a zis: „Voi arăta bunăvoință lui Hanun, fiul lui Nahaș, cum a arătat și tatăl lui față de mine”. Și David a trimis pe slujitorii săi să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în țara fiilor lui Amon, 3 căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpânului lor Hanun: „Crezi că David îți trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască și să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească își trimite el slujitorii la tine?” 4 Atunci, Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate și le-a tăiat hainele pe jumătate până la coapse[221]. Apoi le-a dat drumul. 5 David, înștiințat de lucrul acesta, a trimis niște oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriți, și împăratul a spus să le spună: „Rămâneți la Ierihon până vă va crește barba și pe urmă să vă întoarceți.” 6 Fiii lui Amon, văzând că se făcuseră urâți[222] lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeștri de la sirienii din Bet-Rehob și de la sirienii din Țoba, o mie de oameni de la împăratul din Maaca și douăsprezece mii de oameni de la oamenii din Tob. 7 La auzul acestei vești, David a trimis împotriva lor pe Ioab și toată oștirea, numai[223] oameni viteji. 8 Fiii lui Amon au ieșit și s-au așezat în șiruri de bătaie la intrarea porții; sirienii[224] din Țoba și din Rehob și oamenii din Tob și din Maaca erau deoparte în câmpie. 9 Ioab a văzut că avea să lupte și înainte, și înapoi. A ales atunci din toți aleșii lui Israel o ceată, pe care a așezat-o împotriva sirienilor, 10 și a pus sub porunca fratelui său Abișai ce mai rămăsese din popor, ca să țină piept fiilor lui Amon. 11 El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu și dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut. 12 Fii tare[225] și să ne arătăm plini[226] de bărbăție pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, și Domnul[227] să facă ce va crede!” 13 Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, și ei au luat-o la fugă dinaintea lui. 14 Și când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon și s-a întors la Ierusalim. 15 Sirienii, văzând că fuseseră bătuți de Israel, și-au strâns puterile. 16 Hadadezer a trimis după sirienii care erau de cealaltă parte a Râului și au venit la Helam, în frunte cu Șobac, căpetenia oștirii lui Hadadezer. 17 Au dat de veste lui David, care a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul și a venit la Helam: sirienii s-au pregătit de au ieșit înaintea lui David și au început lupta cu el. 18 Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Și David le-a tăiat șapte sute de cai de trăsură și patruzeci de mii de călăreți[228]; a lovit și pe căpetenia oștirii lor Șobac, care a murit pe loc. 19 Toți împărații supuși lui Hadadezer, văzându-se bătuți de Israel, au făcut pace cu Israel și i s-au supus[229]. Și sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.
11 1 În anul următor, pe vremea când porneau împărații la război, David a trimis[230] pe Ioab, cu slujitorii lui și tot Israelul să pustiască țara lui Amon și să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. 2 Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat și, pe când se plimba[231] pe acoperișul casei împărătești, a zărit[232] de acolo o femeie care se scălda și care era foarte frumoasă la chip. 3 David a întrebat cine este femeia aceasta și i-au spus: „Este Bat-Șeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie[233], Hetitul.” 4 Și David a trimis niște oameni s-o aducă. Ea a venit la el, și el s-a culcat[234] cu ea. După ce s-a curățit[235] de necurăția ei, ea s-a întors acasă. 5 Femeia a rămas însărcinată și a trimis vorbă lui David zicând: „Sunt însărcinată.” 6 Atunci, David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, Hetitul.” Și Ioab a trimis pe Urie la David. 7 Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului și despre mersul războiului. 8 Apoi David a zis lui Urie: „Pogoară-te acasă și spală-ți[236] picioarele.” Urie a ieșit din casa împărătească și a fost urmat de un dar din partea împăratului. 9 Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărătești, cu toți slujitorii stăpânului său, și nu s-a pogorât acasă la el. 10 Au dat de știre lui David despre aceasta și i-au spus: „Urie nu s-a pogorât la el acasă.” Și David a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai pogorât acasă?” 11 Urie a răspuns lui David: „Chivotul[237] și Israel, și Iuda locuiesc în corturi, domnul[238] meu Ioab și slujitorii domnului meu sunt tăbărâți în câmp, și eu să intru în casă să mănânc și să beau și să mă culc cu nevastă-mea?! Viu ești tu și viu este sufletul tău că nu voi face lucrul acesta.” 12 David a zis lui Urie: „Mai rămâi și astăzi aici, și mâine îți voi da drumul.” Și Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea și a doua zi. 13 David l-a poftit să mănânce și să bea cu el și l-a îmbătat[239]; și seara Urie a ieșit și s-a culcat cu slujitorii[240] stăpânului său, dar nu s-a pogorât acasă. 14 A doua zi dimineața, David a scris[241] o scrisoare lui Ioab și a trimis-o prin Urie. 15 În scrisoarea aceasta scria: „Puneți pe Urie în locul cel mai greu al luptei și trageți-vă înapoi de la el, ca să fie lovit[242] și să moară.” 16 Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l știa apărat de ostași viteji. 17 Oamenii din cetate au făcut o ieșire și s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulți din popor, din slujitorii lui David și a fost ucis și Urie, Hetitul. 18 Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă. 19 Și a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei, 20 poate că se va mânia și va zice: ‘Pentru ce v-ați apropiat de cetate să luptați împotriva ei? Nu știați că se aruncă săgeți din vârful zidului? 21 Cine a omorât pe Abimelec[243], fiul lui Ierubeșet[244]? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, și n-a murit el la Tebeț? Pentru ce v-ați apropiat de zid?’ Atunci să-i spui: ‘A murit și robul tău Urie, Hetitul.’ ” 22 Solul a plecat și, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab. 23 Solul a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieșire împotriva noastră în câmp, și i-am dat înapoi, până la intrarea porții, 24 dar arcașii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, și mulți din slujitorii împăratului au fost uciși și a murit și robul tău Urie, Hetitul.” 25 David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: ‘Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul, când pe altul; bate cetatea cu putere, dărâm-o.’ Și tu, îmbărbătează-l!” 26 Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise și a plâns pe bărbatul ei. 27 După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia și a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă[245] și i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului.
12 1 Domnul a trimis pe Natan la David. Și Natan[246] a venit la el și i-a zis[247]: „Într-o cetate erau doi oameni: unul bogat și altul sărac. 2 Bogatul avea foarte multe oi și foarte mulți boi. 3 Săracul n-avea nimic decât o mielușea, pe care o cumpărase; o hrănea și o creștea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din același pahar cu el, dormea la sânul lui și o privea ca pe fata lui. 4 A venit un călător la omul acela bogat. Și bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el, ci a luat oaia săracului și a gătit-o pentru omul care venise la el.” 5 David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia și a zis lui Natan: „Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte! 6 Și să dea înapoi patru miei[248], pentru că a săvârșit fapta aceasta și n-a avut milă.” 7 Și Natan a zis lui David: „Tu ești omul acesta! Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu te-am uns[249] împărat peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul; 8 te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău și ți-am dat casa lui Israel și Iuda. Și dacă ar fi fost puțin atâta, aș mai fi adăugat. 9 Pentru ce[250] dar ai disprețuit[251] tu Cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie[252], Hetitul, ai luat de nevastă pe nevastă-sa și pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon. 10 Acum, niciodată nu se va depărta sabia[253] din casa ta, pentru că M-ai disprețuit și pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, Hetitul.’ 11 Așa vorbește Domnul: ‘Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta și voi lua de sub ochii tăi pe nevestele tale[254] și le voi da altuia, care se va culca cu ele în fața soarelui acestuia. 12 Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă[255] voi face lucrul acesta în fața întregului Israel și în fața soarelui’.” 13 David[256] a zis lui Natan: „Am[257] păcătuit împotriva Domnului!” Și Natan a zis lui David: „Domnul îți iartă păcatul[258], nu vei muri. 14 Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească[259] săvârșind fapta aceasta, fiul care ți s-a născut va muri.”
15 Și Natan a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie și a fost greu bolnav. 16 David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil și a postit și, când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat[260] pe pământ. 17 Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ, dar n-a voit și n-a mâncat nimic cu ei. 18 A șaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit, și nu ne-a ascultat. Cum să îndrăznim să-i spunem: ‘A murit copilul’? Are să se întristeze și mai mult.” 19 David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în șoaptă între ei și a înțeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Și ei au răspuns: „A murit.” 20 Atunci, David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns[261] și și-a schimbat hainele, apoi s-a dus în Casa Domnului și s-a închinat[262]. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce și a mâncat. 21 Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai și plângeai, și acum, când a murit copilul, te scoli și mănânci!” 22 El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam și plângeam, căci[263] ziceam: ‘Cine știe dacă nu Se va îndura Domnul de mine și dacă nu va trăi copilul?’ 23 Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viață? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va[264] întoarce la mine.” 24 David a mângâiat pe nevastă-sa Bat-Șeba și a intrat la ea și s-a culcat cu ea. Ea[265] a născut un fiu, pe care l-a numit[266] Solomon și care a fost iubit de Domnul. 25 El l-a încredințat în mâinile prorocului Natan și Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul Domnului), pentru Domnul.
26 Ioab[267], care împresura Raba[268] fiilor lui Amon, a pus mâna pe cetatea împărătească 27 și a trimis soli lui David să-i spună: „Am început lupta împotriva Rabei și am pus stăpânire pe cetatea apelor; 28 strânge acum cealaltă parte a poporului, tabără împotriva cetății și ia-o, ca să n-o iau eu și să vină asupra mea cinstea.” 29 David a strâns tot poporul și a mers asupra cetății Raba; a bătut-o și a luat-o. 30 A[269] luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur și era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate. 31 A scos pe locuitori și i-a trecut prin fierăstraie, prin grape de fier și securi de fier și i-a pus în cuptoarele de cărămizi; așa a făcut tuturor cetăților fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.
13 1 După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom[270], fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar[271], și Amnon, fiul lui David, a iubit-o. 2 Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după soră-sa Tamar, căci era fecioară și-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. 3 Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Șimea[272], fratele lui David. Și Ionadab era un om foarte șiret. 4 El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.” 5 Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat și fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: ‘Dă voie surorii mele Tamar să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd și s-o iau din mâna ei’.” 6 Amnon s-a culcat și s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, și Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină soră-mea Tamar să facă două[273] turte sub ochii mei și să le mănânc din mâna ei.” 7 David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon și pregătește-i o mâncare.” 8 Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui și le-a copt; 9 luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateți[274] pe toată lumea afară.” Și toată lumea a ieșit de la el. 10 Atunci, Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie și s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le-a dus fratelui său Amnon, în odaie. 11 Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o[275] și i-a zis: „Vino, soro, și culcă-te cu mine.” 12 Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face așa[276] în Israel; nu face mișelia[277] aceasta. 13 Unde mă voi duce eu cu rușinea mea? Și tu vei trece drept un mișel în Israel. Acum, vorbește, te rog, împăratului, și nu[278] se va împotrivi să fiu a ta.” 14 Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o[279] și s-a culcat cu ea. 15 Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Și i-a zis: „Scoală-te și du-te!” 16 Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut izgonindu-mă.” 17 El n-a vrut s-o asculte și, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgonește de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară și încuie ușa după ea!” 18 Ea avea o rochie pestriță[280], căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară și a încuiat ușa după ea. 19 Tamar și-a presărat cenușă[281] pe cap și și-a sfâșiat haina pestriță; a pus mâna[282] în cap și a plecat țipând. 20 Fratele ei Absalom i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Și Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom. 21 Împăratul David a aflat toate aceste lucruri și s-a mâniat foarte tare. 22 Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău[283] cu Amnon, dar a început să-l urască[284], pentru că necinstise pe soră-sa Tamar.
23 După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor[285] la Baal-Hațor, lângă Efraim, a poftit pe toți fiii împăratului. 24 Absalom s-a dus la împărat și a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul și slujitorii lui la robul tău.” 25 Și împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu-ți fie greu.” Absalom a stăruit de el, dar împăratul n-a vrut să se ducă și l-a binecuvântat. 26 Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?” 27 În urma stăruințelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon și toți fiii săi. 28 Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luați seama, când se va veseli[286] inima lui Amnon de vin și când vă voi zice: ‘Loviți pe Amnon!’ atunci să-l omorâți; să nu vă temeți de nimic. Oare nu vă poruncesc eu? Fiți tari și arătați-vă oameni de inimă!” 29 Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Și toți fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit. 30 Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toți fiii împăratului și că n-a mai rămas niciunul din ei. 31 Împăratul s-a sculat, și-a rupt hainele[287] și s-a culcat[288] pe pământ, și toți slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâșiate. 32 Ionadab[289], fiul lui Șimea, fratele lui David, a luat cuvântul și a zis: „Să nu creadă domnul meu că toți tinerii, fiii împăratului, au fost uciși, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom, din ziua când Amnon a necinstit pe soră-sa Tamar. 33 Să nu[290] se mai muncească dar împăratul, domnul meu, cu gândul că toți fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.” 34 Absalom[291] a fugit. Și tânărul pus de strajă a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că o mare ceată venea pe drumul dinapoia lui, dinspre munte. 35 Ionadab a zis împăratului: „Iată că vin fiii împăratului! Astfel se adeverește ce spunea robul tău”. 36 Pe când isprăvea el vorba, iată că fiii împăratului au venit. Au ridicat glasul și au plâns, și împăratul și toți slujitorii lui au plâns mult. 37 Absalom fugise și s-a dus la Talmai[292], fiul lui Amihur, împăratul Gheșurului. Și David jelea în fiecare zi pe fiul său. 38 Absalom a stat trei ani la Gheșur[293], unde se dusese după ce fugise. 39 Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase[294] de moartea lui Amnon.
14 1 Ioab, fiul Țeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după[295] Absalom. 2 A trimis să aducă din Tecoa[296] o femeie iscusită și i-a zis: „Fă-te că plângi și îmbracă-te[297] în haine de jale; nu te unge cu untdelemn și fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort. 3 Să te duci astfel la împărat și să-i vorbești așa și așa.” Și Ioab[298] i-a spus ce trebuia să zică. 4 Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut[299] cu fața la pământ, s-a închinat și a zis: „Împărate, scapă-mă[300]!” 5 Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă[301], bărbatul mi-a murit! 6 Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp și n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt și l-a omorât. 7 Și iată că toată familia[302] s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: ‘Scoate încoace pe ucigașul fratelui său! Vrem să-l omorâm pentru viața fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar și pe moștenitor!’ Ei ar stinge astfel și tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaș viu pe fața pământului.” 8 Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.” 9 Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea[303], împărate, domnul meu, și asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul[304] și scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit”. 10 Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine și nu se va mai atinge de tine.” 11 Ea a zis: „Să-și aducă aminte împăratul de Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui[305] să nu mărească prăpădul și să nu mi se nimicească fiul!” Și el a zis: „Viu este[306] Domnul că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!” 12 Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Și el a zis: „Vorbește!” 13 Femeia a zis: „Pentru ce gândești tu astfel cu privire la poporul[307] lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca și vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a[308] gonit? 14 Trebuie negreșit să murim[309] și vom fi ca niște ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viața, ci dorește[310] ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui. 15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnul meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Și roaba ta a zis: ‘Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.’ 16 Da, împăratul va asculta pe roaba sa ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine și pe fiul meu, din moștenirea lui Dumnezeu. 17 Roaba ta a zis: ‘Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger[311] al lui Dumnezeu, gata să audă binele și răul’. Și Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine.” 18 Împăratul a răspuns și a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Și femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!” 19 Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Și femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putință nicio abatere nici la dreapta, nici la stânga de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit și a pus în[312] gura roabei tale toate aceste cuvinte. 20 Ca să dea o altă înfățișare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înțelept[313] ca și un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”
21 Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar de adu înapoi pe tânărul Absalom.” 22 Ioab a căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaște azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.” 23 Ioab s-a sculat, a plecat în Gheșur[314] și a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim. 24 Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu-mi vadă[315] fața.” Și Absalom s-a dus în casa lui și n-a văzut fața împăratului. 25 Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseții lui; din talpa[316] piciorului până în creștetul capului n-avea niciun cusur. 26 Când își tundea capul – și-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului. 27 Lui Absalom i s-au născut[317] trei fii și o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip. 28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim fără să vadă[318] fața împăratului. 29 Apoi a chemat pe Ioab să-l trimită la împărat, dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară, și Ioab tot n-a vrut să vină. 30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeți, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceți-vă și puneți-i foc.” Și slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului. 31 Ioab s-a sculat și s-a dus la Absalom acasă. Și i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?” 32 Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ți-am trimis vorbă și ți-am zis: ‘Vino aici și te voi trimite la împărat să-i spui: «Pentru ce m-am întors din Gheșur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu și acum acolo». Doresc acum să văd fața împăratului și, dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare’.” 33 Ioab s-a dus la împărat și i-a spus lucrul acesta. Și împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat[319] pe Absalom.
15 1 După[320] aceea, Absalom și-a pregătit care și cai și cincizeci de oameni care[321] alergau înaintea lui. 2 Se scula dis-de-dimineață și stătea la marginea drumului la poartă. Și ori de câte ori avea cineva vreo neînțelegere și se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema și zicea: „Din ce cetate ești?” După ce-i răspundea: „Sunt din cutare seminție a lui Israel”, 3 Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună și dreaptă, dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.” 4 Absalom zicea: „De[322] m-ar pune pe mine judecător în țară! Orice om care ar avea o neînțelegere și o judecată ar veni la mine, și i-aș face dreptate.” 5 Și, când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca și-l săruta. 6 Absalom se purta așa cu toți aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Și Absalom câștiga[323] inima oamenilor lui Israel. 7 După trecere de patruzeci[324] de ani, Absalom a zis împăratului: „Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruință pe care am făcut-o Domnului. 8 Căci robul[325] tău a făcut o juruință[326], când[327] locuiam la Gheșur, în Siria, și am zis: ‘Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.’ ” 9 Împăratul i-a zis: „Du-te în pace.” Absalom s-a sculat și a plecat la Hebron. 10 Absalom a trimis iscoade în toate semințiile lui Israel să spună: „Când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: ‘Absalom s-a făcut împărat la Hebron!’ ” 11 Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiți[328], au însoțit pe Absalom, și l-au însoțit în prostia[329] lor fără să știe nimic. 12 Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel Ghilonitul[330], sfetnicul[331] lui David. Uneltirea căpăta putere și poporul se îndrepta în număr tot mai mare[332] de partea lui Absalom.
13 Cineva a venit și a dat de știre lui David și a zis: „Inima[333] oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom.” 14 Și David a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: „Sculați-vă să fugim[334], căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiți-vă de plecare, altfel, nu va întârzia să ne ajungă și va arunca nenorocirea peste noi și va trece cetatea prin ascuțișul sabiei.” 15 Slujitorii împăratului i-au zis: „Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru, împăratul.” 16 Împăratul[335] a ieșit, și toată casa lui mergea după el, și a lăsat zece[336] țiitoare pentru paza casei. 17 Împăratul a ieșit astfel și tot poporul îl urma. Și s-au oprit la cea din urmă casă. 18 Toți slujitorii lui, toți cheretiții[337] și toți peletiții au trecut alături de el și toți gatiții, în număr de șase sute de oameni, veniți din Gat după el, au trecut înaintea împăratului. 19 Împăratul a zis lui Itai[338] din Gat: „Pentru ce să vii și tu cu noi? Întoarce-te și rămâi cu împăratul, căci ești străin și ai fost luat chiar din țara ta. 20 De ieri ai venit, și azi să te fac să rătăcești cu noi încoace și încolo, când nici eu însumi nu știu unde[339] mă duc! Întoarce-te și ia și pe frații tăi cu tine. Domnul să se poarte cu tine cu bunătate și credincioșie!” 21 Itai a răspuns împăratului și a zis: „Viu[340] este Domnul și viu este domnul meu, împăratul, că în locul unde va fi domnul meu, împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi și robul tău.” 22 David a zis atunci lui Itai: „Du-te și treci!” Și Itai din Gat a trecut înainte, cu toți oamenii lui și toți copiii care erau cu el. 23 Tot ținutul plângea și scotea țipete mari la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi și el pârâul Chedron și tot poporul a apucat pe drumul care duce în[341] pustie. 24 Țadoc era și el acolo și, cu el, toți leviții, ducând[342] chivotul legământului lui Dumnezeu, și au așezat jos chivotul lui Dumnezeu, și Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieșit din cetate. 25 Împăratul a zis lui Țadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi[343] și mă va face să văd chivotul și locașul lui. 26 Dar dacă va zice: ‘Nu-mi place[344] de tine’, iată-mă, să facă ce va crede cu[345] mine.” 27 Împăratul a mai zis preotului Țadoc: „Înțelegi? Întoarce-te[346] în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaț și cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii[347] ai voștri. 28 Vedeți, voi aștepta[348] în câmpiile pustiei până ce-mi vor veni vești din partea voastră.” 29 Astfel, Țadoc și Abiatar au dus înapoi chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim și au rămas acolo. 30 David a suit dealul măslinilor. Suia plângând și cu capul[349] acoperit și mergea cu picioarele goale[350], și toți cei ce erau cu el și-au acoperit[351] și ei capul și suiau plângând[352]. 31 Au venit și au spus lui David: „Ahitofel[353] este împreună cu Absalom printre uneltitori.” Și David a zis: „Doamne, nimicește[354] sfaturile lui Ahitofel!” 32 Când a ajuns David pe vârf, unde s-a închinat înaintea lui Dumnezeu, iată că Hușai, Architul, a venit înaintea lui, cu haina sfâșiată[355] și capul acoperit cu țărână. 33 David i-a zis: „Dacă vei veni cu mine, îmi vei fi o[356] povară. 34 Dimpotrivă, vei nimici pentru mine sfaturile lui Ahitofel dacă te vei întoarce în cetate și vei zice lui Absalom: ‘Împărate, eu voi fi robul[357] tău; odinioară am fost robul tatălui tău, dar acum sunt robul tău.’ 35 Preoții Țadoc și Abiatar nu vor fi acolo cu tine? Tot ce vei afla din casa împăratului spune[358] preoților Țadoc și Abiatar. 36 Și fiindcă ei au acolo la[359] ei pe cei doi fii ai lor, pe Ahimaaț, fiul lui Țadoc, și pe Ionatan, fiul lui Abiatar, prin ei îmi veți trimite tot ce veți afla.” 37 Hușai, prietenul[360] lui David, s-a întors dar în cetate. Și Absalom[361] a intrat în Ierusalim.
16 1 Când[362] trecuse David puțin de vârf, iată că Țiba[363], slujitorul lui Mefiboșet, a venit înaintea lui cu doi măgari înșeuați, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de roade de vară și un burduf cu vin. 2 Împăratul a zis lui Țiba: „Ce vrei să faci cu acestea?” Și Țiba a răspuns: „Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie, pâinile și roadele de vară sunt pentru hrana tinerilor și vinul, pentru potolirea setei celor[364] ce vor fi obosiți în pustie.” 3 Împăratul a zis: „Unde este fiul stăpânului tău?” Și[365] Țiba a răspuns împăratului: „Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis: ‘Astăzi, casa lui Israel îmi va da înapoi împărăția tatălui meu’.” 4 Împăratul[366] a zis lui Țiba: „Tot ce este al lui Mefiboșet este al tău.” Și Țiba a zis: „Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!”
5 David ajunsese până la Bahurim. Și de acolo a ieșit un om din familia și din casa lui Saul, numit Șimei[367], fiul lui Ghera. El înainta blestemând 6 și a aruncat cu pietre după David și după toți slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul și toți vitejii stăteau la dreapta și la stânga împăratului. 7 Șimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om[368] al sângelui, om rău! 8 Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa[369] pentru tot sângele[370] casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, și Domnul a dat împărăția în mâinile fiului tău Absalom, și iată-te nenorocit, căci ești un om al sângelui!” 9 Atunci, Abișai, fiul Țeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă[371] acest câine[372] mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” 10 Dar împăratul a zis: „Ce[373] aveți voi cu mine, fiii Țeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul[374] i-a zis: ‘Blestemă pe David!’ Cine-i[375] va zice dar: ‘Pentru ce faci așa?’?” 11 Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu[376], care[377] a ieșit din trupul meu, vrea să-mi ia viața, cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. 12 Poate că Domnul se va uita la necazul meu și-mi va[378] face bine în locul blestemelor de azi.” 13 David și oamenii lui și-au văzut de drum. Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, și, mergând, blestema, arunca cu pietre împotriva lui și vântura praf. 14 Împăratul și tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim și acolo s-au odihnit.
15 Absalom[379] și tot poporul, bărbații lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era și el cu Absalom. 16 Când a ajuns Hușai, Architul, prietenul[380] lui David, la Absalom, i-a zis: „Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!” 17 Și Absalom a zis lui Hușai: „Iată cât de mult ții tu la prietenul tău! Pentru ce nu[381] te-ai dus cu prietenul tău?” 18 Hușai a răspuns lui Absalom: „Pentru că vreau să fiu al aceluia pe care l-a ales Domnul și tot poporul acesta și toți bărbații lui Israel și cu el vreau să rămân. 19 De altfel, cui[382] îi voi sluji? Nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, așa îți voi sluji și ție.”
20 Absalom a zis lui Ahitofel: „Sfătuiți-vă împreună. Ce avem de făcut?” 21 Și Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la țiitoarele[383] pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel tot Israelul va ști că te-ai făcut urât[384] tatălui tău și mâinile tuturor[385] celor ce sunt cu tine se vor întări.” 22 Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiș, și Absalom a intrat la țiitoarele tatălui său, în fața întregului[386] Israel. 23 Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca și când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot așa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru[387] David, fie pentru Absalom.
17 1 Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula și voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta. 2 Îl voi lua pe neașteptate, când va fi obosit[388] și va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta și tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat[389] 3 și voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care-l urmărești va face ca toți să se întoarcă și tot poporul va fi în pace.” 4 Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom și tuturor bătrânilor lui Israel. 5 Dar Absalom a zis: „Chemați și pe Hușai, Architul, și să auzim și ce va zice el.” 6 Hușai a venit la Absalom, și Absalom i-a zis: „Iată cum a vorbit Ahitofel. Trebuie să facem ce a zis el sau nu? Spune tu!” 7 Hușai a răspuns lui Absalom: „De data aceasta, sfatul pe care ți l-a dat Ahitofel nu este bun.” 8 Și Hușai a zis: „Tu cunoști vitejia tatălui tău și a oamenilor lui; sunt înfuriați ca o ursoaică[390] de pe câmp căreia i s-au răpit puii. Tatăl tău este un om de război și nu va petrece noaptea cu poporul; 9 iată, acum stă ascuns în vreo groapă sau în vreun alt loc. Și dacă, de la început, vor cădea unii sub loviturile lor, se va auzi îndată și se va zice: ‘Poporul care urma pe Absalom a fost înfrânt!’ 10 Atunci, cel mai viteaz, chiar dacă ar fi avut o inimă de leu, se va înspăimânta[391], căci tot Israelul știe că tatăl tău este un viteaz și că are niște viteji cu el. 11 Sfatul meu este dar ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan[392] până la Beer-Șeba, o mulțime ca nisipul[393] de pe marginea mării. Și tu însuți să mergi la luptă. 12 Dacă vom ajunge la el în vreun loc unde l-am găsi, vom cădea peste el cum cade roua pe pământ, și nu va scăpa niciunul, nici el, nici vreunul din oamenii care sunt cu el. 13 Dacă va fugi într-o cetate, tot Israelul va duce funii la cetatea aceea și o vom trage în pârâu până când nu va mai rămâne nicio piatră în ea.” 14 Absalom și toți oamenii lui Israel au zis: „Sfatul lui Hușai, Architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul[394] hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom.
15 Hușai[395] a zis preoților Țadoc și Abiatar: „Ahitofel a dat cutare și cutare sfat lui Absalom și bătrânilor lui Israel, și eu i-am sfătuit cutare și cutare lucru. 16 Acum trimiteți îndată știre lui David și spuneți-i: ‘Nu sta noaptea în câmpiile[396] pustiei, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul și tot poporul care este cu el să fie în primejdie să piară.’ ” 17 Ionatan[397] și Ahimaaț stăteau lângă fântâna Roguel[398]. Slujnica venea și le aducea știri, iar ei se duceau să dea de veste împăratului David, căci nu îndrăzneau să se arate și să intre în cetate. 18 Dar odată i-a zărit un tânăr și a spus lui Absalom. Ei au plecat amândoi în grabă și au ajuns la Bahurim[399], la casa unui om care avea o fântână în curte, și s-au pogorât în ea. 19 Femeia[400] a luat o învelitoare, a întins-o peste gura fântânii și a împrăștiat urluială pe ea, ca să nu dea nimic de bănuit. 20 Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia acesta și au zis: „Unde sunt Ahimaaț și Ionatan?” Femeia[401] le-a răspuns: „Au trecut pârâul.” Au căutat și, negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim. 21 După plecarea lor, Ahimaaț și Ionatan au ieșit din fântână și s-au dus să dea de știre împăratului David. Au zis lui David: „Sculați-vă[402] și grăbiți-vă de treceți apa, căci Ahitofel a plănuit cutare și cutare lucru împotriva voastră.” 22 David și tot poporul care era cu el s-au sculat și au trecut Iordanul; când se lumina de ziuă, nu rămăsese niciunul care să nu fi trecut Iordanul. 23 Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus șaua pe măgar și a plecat acasă, în cetatea[403] lui. Și-a pus casa în rânduială și s-a spânzurat[404]. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său.
24 David ajunsese la Mahanaim[405] când a trecut Absalom Iordanul, însoțit de toți bărbații lui Israel. 25 Absalom a pus pe Amasa în fruntea oștirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, Israelitul, care intrase la Abigal[406], fata lui Nahaș și sora Țeruiei, mama lui Ioab. 26 Israel și Absalom au tăbărât în țara Galaadului. 27 Când a ajuns David la Mahanaim, Șobi[407], fiul lui Nahaș, din Raba fiilor lui Amon, Machir[408], fiul lui Amiel, din Lodebar, și Barzilai[409], Galaaditul, din Roghelim, 28 au adus paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături, 29 miere, unt, oi și brânză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David și poporului care era cu el, ca să mănânce, căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală și de sete, în pustie[410].”
18 1 David a numărat poporul care era cu el și a pus peste ei căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. 2 A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime[411] sub Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o treime sub Itai din Gat. Și împăratul a zis poporului: „Vreau să ies și eu împreună cu voi.” 3 Dar poporul[412] a zis: „Să nu ieși! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră și, când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi, dar tu ești ca zece mii dintre noi, și acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.” 4 Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeți că este mai bine.” Și împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile. 5 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveți față de mine, purtați-vă blând cu tânărul Absalom!” Și tot poporul[413] a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom. 6 Poporul a ieșit în câmp înaintea lui Israel și bătălia a avut loc în pădurea[414] lui Efraim. 7 Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni. 8 Lupta s-a întins pe tot ținutul și pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia. 9 Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era sub el a trecut înainte. 10 Un om, văzând lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.” 11 Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ți-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.” 12 Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului, căci noi am auzit[415] următoarea poruncă pe care ți-a dat-o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: ‘Luați seama fiecare la tânărul Absalom!’ 13 Și, dacă l-aș fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului și tu însuți ai fi fost împotriva mea.” 14 Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeți în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viață în mijlocul stejarului. 15 Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât. 16 Ioab a sunat din trâmbiță, și poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab. 17 Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii și au pus[416] peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. 18 Pe când trăia, Absalom își ridicase un stâlp de aducere-aminte în valea împăratului[417]. Căci zicea: „N-am[418] fii prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Și a pus numele său stâlpului, care și astăzi se numește Stâlpul lui Absalom.
19 Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga și să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmașilor săi.” 20 Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veștile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.” 21 Și Ioab a zis lui Cuși: „Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.” Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab și a dat fuga. 22 Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis iarăși lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuși.” Și Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ți va fi de folos.” 23 „Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaț. Și Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaț a alergat pe drumul care duce în câmpie și a luat-o înaintea lui Cuși. 24 David ședea între cele două porți. Caraula[419] s-a dus pe acoperișul porții spre zid; a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om alerga singur singurel. 25 Caraula a strigat și a dat de știre împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce vești.” Și omul acela se apropia din ce în ce mai mult. 26 Caraula a văzut un alt om alergând și a strigat la portar: „Iată, un om aleargă singur singurel.” Împăratul a zis: „Și el aduce vești.” 27 Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc.” Și împăratul a zis: „Este un om de bine și aduce vești bune.” 28 Ahimaaț a strigat și a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu fața până la pământ și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.” 29 Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaț a răspuns: „Am văzut o mare învălmășeală când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău, dar nu știu ce era.” 30 Și împăratul a zis: „Stai colea la o parte.” Și Ahimaaț a stat deoparte. 31 Îndată a sosit Cuși. Și a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi, Domnul ți-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.” 32 Împăratul a zis lui Cuși: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuși a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toți cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ți facă rău!” 33 Atunci, împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porții și a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul[420] meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”
19 1 Au venit și au spus lui Ioab: „Iată că împăratul plânge și se jelește din pricina lui Absalom.” 2 Și, în ziua aceea, biruința s-a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicându-se: „Împăratul este mâhnit din pricina fiului său.” 3 În aceeași zi, poporul a intrat în cetate[421] pe furiș, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. 4 Împăratul își acoperise[422] fața și striga în gura mare: „Fiul[423] meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!” 5 Ioab a intrat în odaia unde era împăratul și a zis: „Tu acoperi azi de rușine fața tuturor slujitorilor tăi, care au scăpat azi viața ta, a fiilor tăi și a fetelor tale, a nevestelor tale și a țiitoarelor tale. 6 Tu iubești pe cei ce te urăsc și urăști pe cei ce te iubesc, căci arăți azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii, nici slujitori, și văd acum că, dacă ar trăi Absalom și noi toți am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ți-ar fi plăcut. 7 Scoală-te dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va rămâne un om cu tine în noaptea aceasta, și aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe până acum.”
8 Atunci, împăratul s-a sculat și a șezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.” Și tot poporul a venit înaintea împăratului.
Însă Israel fugise fiecare în cortul lui.
9 Și în toate semințiile lui Israel, tot poporul se certa zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmașilor noștri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor, și acum a trebuit să fugă[424] din țară dinaintea lui Absalom.
10 Și Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie. De ce nu puneți o vorbă pentru întoarcerea împăratului?”
11 La rândul său, împăratul David a trimis să spună preoților Țadoc și Abiatar: „Vorbiți bătrânilor lui Iuda și spuneți-le: ‘Pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui? (Căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese până la împărat.)
12 Voi sunteți frații mei, sunteți os[425] din oasele mele și carne din carnea mea. Pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?’
13 Și lui Amasa[426] spuneți-i așa: ‘Nu ești tu oare os din oasele mele și carne din carnea mea? Să mă pedepsească[427] Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oștirii în locul lui Ioab!’ ”
14 David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur[428] om, și au trimis să spună împăratului: „Întoarce-te, tu și toți slujitorii tăi.”
15 Împăratul s-a întors și a ajuns până la Iordan. Și Iuda s-a dus la Ghilgal[429], ca să iasă înaintea împăratului și să-l facă să treacă Iordanul.
16 Șimei[430], fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David. 17 Avea cu el o mie de oameni din Beniamin și pe Țiba[431], mai-marele casei lui Saul, și pe cei cincisprezece fii și pe cei douăzeci de robi ai lui Țiba. Au trecut Iordanul în fața împăratului. 18 Luntrea, pusă la îndemâna împăratului, tocmai pornise ca să-i treacă și casa dincolo, și în clipa când era să treacă împăratul Iordanul, Șimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui. 19 Și a zis împăratului: „Să nu țină seamă[432] domnul meu de nelegiuirea mea[433], să uite că robul tău l-a ocărât în ziua când împăratul, domnul meu, ieșea din Ierusalim și să nu țină seamă[434] împăratul de lucrul acesta! 20 Căci robul tău mărturisește că a păcătuit. Și iată, vin astăzi, cel dintâi din toată casa lui Iosif[435], înaintea împăratului, domnul meu.” 21 Atunci, Abișai, fiul Țeruiei, a luat cuvântul și a zis: „Nu trebuie oare să moară Șimei pentru că a blestemat[436] pe unsul Domnului?” 22 Dar David a zis: „Ce[437] am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentru ce vă arătați astăzi potrivnicii mei? Astăzi să se omoare[438] oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?” 23 Și împăratul[439] a zis lui Șimei: „Nu vei muri!” Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.
24 Mefiboșet[440], fiul lui Saul, s-a pogorât și el înaintea împăratului. Nu-și îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-și spălase hainele din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace. 25 Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentru ce n-ai venit[441] cu mine, Mefiboșet?” 26 Și el a răspuns: „Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înșelat, căci robul tău, care este olog, zisese: ‘Voi pune șaua pe măgar, voi încăleca pe el și voi merge cu împăratul.’ 27 Și el a[442] înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu[443], împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede. 28 Căci toți cei din casa tatălui meu au fost niște oameni vrednici de moarte înaintea împăratului, domnul meu, și totuși[444] tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu și ce am să cer eu împăratului?” 29 Împăratul i-a zis: „Ce mai vorbești atâta? Am spus: ‘Tu și Țiba veți împărți pământurile’.” 30 Și Mefiboșet a zis împăratului: „Să ia chiar totul, căci împăratul, domnul meu, se întoarce în pace acasă.”
31 Barzilai[445], Galaaditul, s-a pogorât din Roghelim și a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă până dincolo de Iordan. 32 Barzilai era foarte bătrân, în vârstă de optzeci de ani. El îngrijise[446] de împărat în timpul șederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat. 33 Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine, și te voi hrăni la mine în Ierusalim.” 34 Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim? 35 Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani[447]. Pot eu să mai cunosc ce este bun și ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă și bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreților și cântărețelor? Și pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul? 36 Robul tău va merge puțin dincolo de Iordan cu împăratul. De altfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere? 37 Să se întoarcă robul tău și să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu și al mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham[448] va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.” 38 Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine și voi face pentru el ce vei vrea; tot ce vei dori de la mine, îți voi da!” 39 După ce tot poporul a trecut Iordanul și după ce l-a trecut și împăratul, împăratul a sărutat[449] pe Barzilai și l-a binecuvântat. Și Barzilai s-a întors acasă. 40 Împăratul s-a îndreptat spre Ghilgal, însoțit de Chimham. Tot poporul lui Iuda și jumătate din poporul lui Israel petrecuseră pe împărat dincolo de Iordan. 41 Dar toți bărbații lui Israel au venit la împărat și i-au zis: „Pentru ce te-au furat frații noștri, bărbații lui Iuda, și au trecut[450] pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui și cu toți oamenii lui David?” 42 Toți bărbații lui Iuda au răspuns bărbaților lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este[451] rudă. Și ce ați găsit aici, ca să vă mâniați? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?” 43 Și bărbații lui Israel au răspuns bărbaților lui Iuda: „Împăratul este de zece ori mai mult al nostru și chiar la David avem mai mult drept decât voi. Pentru ce ne-ați nesocotit? N-am fost noi cei dintâi care am spus să se întoarcă împăratul nostru?” Și bărbații lui Iuda au vorbit[452] cu mai multă asprime decât bărbații lui Israel.
20 1 Acolo era un om de nimic, numit Șeba, fiul lui Bicri, Beniamitul. El a sunat din trâmbiță și a zis: „Noi[453] n-avem nicio parte cu David, nicio moștenire cu fiul lui Isai! Fiecare[454] la cortul său, Israele!” 2 Și toți bărbații lui Israel s-au depărtat de David și au urmat pe Șeba, fiul lui Bicri. Dar bărbații lui Iuda au rămas credincioși împăratului lor și l-au însoțit de la Iordan până la Ierusalim. 3 David a intrat iarăși în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece țiitoare[455] pe care le lăsase pentru paza casei și le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Și au fost închise până în ziua morții lor, trăind în văduvie. 4 Împăratul a zis lui Amasa: „Cheamă-mi[456] peste trei zile pe bărbații lui Iuda, și tu să fii de față aici.” 5 Amasa a plecat să cheme pe Iuda, dar a zăbovit peste vremea pe care i-o hotărâse împăratul. 6 David a zis atunci lui Abișai: „Șeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuți pe slujitorii[457] stăpânului tău și urmărește-l, ca nu cumva să găsească cetăți întărite și să se ascundă dinaintea noastră.” 7 Și Abișai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de cheretiți[458] și de peletiți, și de toți vitejii; au ieșit din Ierusalim ca să urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri. 8 Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă și stătea în teacă și, când a înaintat Ioab, sabia a alunecat. 9 Ioab a zis lui Amasa: „Ești sănătos, frate?” Și, cu mâna dreaptă, a apucat[459] pe Amasa de barbă să-l sărute. 10 Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab, și Ioab l-a lovit[460] cu ea în[461] pântece și i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Și Amasa a murit. Ioab și fratele său Abișai au urmărit pe Șeba, fiul lui Bicri. 11 Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa și zicea: „Cine vrea pe Ioab și cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!” 12 Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului, și omul acela, văzând că tot poporul se oprește, a tras pe Amasa din drum, pe un câmp, și a aruncat o haină pe el când a văzut că toți cei ce ajungeau lângă el se opreau. 13 După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri.
14 Ioab a străbătut toate semințiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca[462] și toți bărbații de seamă s-au strâns și l-au urmat. 15 Au venit și au împresurat pe Șeba în Abel-Bet-Maaca și au ridicat[463] împotriva cetății un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă. 16 Atunci, o femeie înțeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultați, ascultați! Spuneți, vă rog, lui Ioab: ‘Apropie-te până aici, căci vreau să-ți vorbesc!’ ” 17 El s-a apropiat de ea, și femeia a zis: „Tu ești Ioab?” El a răspuns: „Eu sunt.” Și ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El i-a răspuns: „Ascult.” 18 Și ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: ‘Să întrebăm în Abel!’ Și totul se isprăvea astfel. 19 Eu sunt una din cetățile liniștite și credincioase din Israel, și tu cauți să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moștenirea[464] Domnului?” 20 Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm! 21 Nu este așa! Dar un om din muntele Efraim, numit Șeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; dați-l încoace numai pe el, și mă voi depărta de cetate.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îți va fi aruncat peste zid.” 22 Și femeia s-a dus și a înduplecat pe tot poporul cu înțelepciunea[465] ei; au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiță; s-au împrăștiat de lângă cetate și fiecare s-a dus în cortul lui. Și Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.
23 Ioab[466] era mai-mare peste toată oștirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiților și a peletiților; 24 Adoram era mai-mare[467] peste dări; Iosafat[468], fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar); 25 Șeia era logofăt; Țadoc[469] și Abiatar erau preoți 26 și Ira[470] din Iair era slujbaș de stat al lui David.
21 1 Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ținut trei ani. David a întrebat pe Domnul, și Domnul a zis: „Din pricina lui Saul și a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniți este foametea aceasta.” 2 Împăratul a chemat pe gabaoniți să le vorbească. (Gabaoniții nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămășiță[471] a amoriților; copiii lui Israel se legaseră față de ei cu un jurământ, și totuși Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel și Iuda.) 3 David a zis gabaoniților: „Ce pot face eu pentru voi și cu se să fac ispășire, ca să binecuvântați moștenirea[472] Domnului?” 4 Gabaoniții i-au răspuns: „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul și de la casa lui și nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Și împăratul a zis: „Ce voiți dar să vă fac?” 5 Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit și își pusese de gând să ne nimicească, pentru ca să ne facă să pierim din tot ținutul lui Israel, 6 să ni se dea șapte bărbați din fiii lui și-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibea[473] lui Saul, alesul[474] Domnului.” Și împăratul a zis: „Vi-i voi da.” 7 Împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul[475] pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David și Ionatan, fiul lui Saul. 8 Dar împăratul a luat pe cei doi fii pe care-i născuse lui Saul Rițpa[476], fata lui Aiia, și anume: Armoni și Mefiboșet, și pe cei cinci fii pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai; 9 i-a dat în mâinile gabaoniților, care i-au spânzurat pe munte, înaintea[477] Domnului. Toți cei șapte au pierit împreună; au fost omorâți în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzurilor. 10 Rițpa[478], fata lui Aiia, a luat un sac și l-a întins sub ea, peste stâncă, de la începutul[479] seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer, și a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei și fiarele câmpului, în timpul nopții. 11 Au înștiințat pe David despre ce făcuse Rițpa, fata lui Aiia, țiitoarea lui Saul. 12 Și David s-a dus și a luat oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului[480], care le luaseră din piața Bet-Șan, unde îi spânzuraseră filistenii[481] când au bătut pe Saul la Ghilboa. 13 A luat de acolo oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan și s-au strâns și oasele celor ce fuseseră spânzurați. 14 Au îngropat oasele lui Saul și ale fiului său Ionatan în țara lui Beniamin, la Țela[482], în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Și au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu[483] a fost potolit față de țară.
15 Filistenii au pornit iarăși cu război împotriva lui Israel. David s-a pogorât cu slujitorii lui și a luptat împotriva filistenilor. David era obosit. 16 Și Ișbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliță în greutate de trei sute de sicli de aramă și era încins cu o sabie nouă. 17 Abișai, fiul Țeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean și l-a omorât. Atunci, oamenii lui David i-au jurat zicând: „Să[484] nu mai ieși cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina[485] lui Israel”. 18 După aceea, a mai fost[486] o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci, Sibecai[487], Hușatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa. 19 A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Și Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim din Betleem, a omorât pe Goliat[488] din Gat, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul de țesut. 20 A mai fost o bătălie la Gat[489]. Acolo era un om de statură înaltă, care avea șase degete la fiecare mână și la fiecare picior, în total douăzeci și patru, și care se trăgea tot din Rafa. 21 El a batjocorit pe Israel, și Ionatan, fiul lui Șimea[490], fratele lui David, l-a omorât. 22 Acești patru[491] oameni erau copiii lui Rafa născuți la Gat. Au pierit uciși de mâna lui David și de mâna slujitorilor lui.
22
1 David a îndreptat către Domnul cuvintele[492] acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit[493] din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul.
\v 2
El a zis:
„Domnul[494] este stânca mea, cetățuia mea, Izbăvitorul meu.
3 Dumnezeu este stânca mea
la care[495] găsesc un adăpost,
scutul[496] meu și puterea[497] care mă mântuiește,
turnul[498] meu cel înalt și scăparea[499] mea.
Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!
4 Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.
5 Căci valurile morții mă înconjuraseră,
șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,
6 legăturile[500] mormântului mă înconjuraseră,
lațurile morții mă prinseseră.
7 În strâmtorarea mea, am chemat[501] pe Domnul,
am chemat pe Dumnezeul meu;
din locașul Lui, El mi-a auzit[502] glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
8 Atunci, pământul s-a cutremurat[503] și s-a clătinat,
temeliile[504] cerului s-au mișcat
și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
9 Fum se ridica din nările Lui
și un foc[505] mistuitor ieșea din gura Lui:
cărbuni aprinși țâșneau din ea.
10 A plecat[506] cerurile și S-a pogorât:
un nor gros[507] era sub picioarele Lui.
11 Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile[508] vântului;
12 era înconjurat cu întunericul[509] ca și cu un cort,
era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși.
13 Din strălucirea care era înaintea Lui
scânteiau cărbuni[510] de foc.
14 Domnul a tunat[511] din ceruri,
Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;
15 a aruncat săgeți[512] și a risipit pe vrăjmașii mei,
a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă.
16 Fundul mării s-a văzut,
temeliile lumii au fost descoperite
de mustrarea[513] Domnului,
de vuietul suflării nărilor Lui.
17 El[514] Și-a întins mâna de sus din înălțime, m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari;
18 m-a izbăvit[515] de potrivnicul meu cel puternic,
de vrăjmașii mei
care erau mai tari decât mine.
19 Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele,
dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
20 El m-a scos la loc[516] larg.
El m-a mântuit, pentru că mă[517] iubește.
21 Domnul mi-a[518] răsplătit după nevinovăția mea,
mi-a făcut după curăția[519] mâinilor mele;
22 căci am păzit[520] căile Domnului,
nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.
23 Toate poruncile[521] Lui au fost[522] înaintea mea
și nu m-am depărtat de la legile Lui.
24 Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
25 De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăția[523] mea
după curăția mea înaintea Lui.
26 Cu cel bun[524] Tu ești bun,
cu omul drept Te porți după dreptate,
27 cu cel curat ești curat,
cu cel îndărătnic[525] Te porți după îndărătnicia lui.
28 Tu mântuiești pe poporul[526] care se smerește,
și cu privirea Ta
cobori pe cei mândri[527].
29 Da, Tu ești lumina mea, Doamne!
Domnul luminează întunericul meu.
30 Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate,
cu Dumnezeul meu sar peste zid.
31 Căile lui Dumnezeu sunt[528] desăvârșite,
Cuvântul Domnului este[529] curățit;
El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.
32 Căci cine[530] este Dumnezeu, afară de Domnul?
Și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
33 Dumnezeu este cetățuia mea[531] cea tare
și El mă călăuzește pe[532] calea cea dreaptă[533].
34 El îmi face picioarele ca[534] ale cerboaicelor
și El mă așază pe locurile mele cele înalte[535].
35 Îmi[536] deprinde mâinile la luptă
și brațele mele întind arcul de aramă.
36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale
și ajung mare prin bunătatea Ta.
37 Lărgești[537] drumul sub pașii mei
și picioarele mele nu se clatină.
38 Urmăresc pe vrăjmașii mei și-i nimicesc,
nu mă întorc până nu-i nimicesc.
39 Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală;
cad[538] sub picioarele mele.
40 Tu mă încingi[539] cu putere pentru luptă,
răpui sub mine pe potrivnicii[540] mei.
41 Faci pe vrăjmașii mei să dea dosul[541] înaintea mea
și nimicesc pe cei ce mă urăsc.
42 Se uită în jurul lor și nu-i cine să-i scape.
Strigă către Domnul[542], dar nu le răspunde!
43 Îi pisez ca[543] pulberea pământului,
îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul[544] de pe ulițe.
44 Mă scapi[545] din neînțelegerile poporului meu;
mă păstrezi drept căpetenie[546] a neamurilor;
un popor[547] pe care nu-l cunoșteam îmi este supus.
45 Fiii străinului mă lingușesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.
46 Fiii străinului leșină de la inimă,
tremură când ies din[548] cetățuie.
47 Trăiască Domnul
și binecuvântată să fie Stânca mea!
Înălțat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii[549] mele,
48 Dumnezeu, care este răzbunătorul meu,
care-mi supune[550] popoarele
49 și care mă face să scap de vrăjmașii mei!
Tu mă înalți mai presus de potrivnicii mei,
mă izbăvești de omul[551] asupritor.
50 De aceea Te voi lăuda printre[552] neamuri, Doamne,
și voi cânta spre slava Numelui Tău!
51 El dă[553] mari izbăviri împăratului Său
și arată milă unsului[554] Său:
lui David și seminței[555] lui pentru totdeauna.”
23
\v 1
Iată cele din urmă cuvinte ale lui David.
Cuvântul lui David, fiul lui Isai,
cuvântul omului[556] care a fost înălțat sus de tot,
cuvântul unsului[557] Dumnezeului lui Iacov,
cuvântul cântărețului plăcut al lui Israel:
2 „Duhul[558] Domnului vorbește prin mine
și cuvântul Lui este pe limba mea.
3 Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca[559] lui Israel mi-a zis:
‘Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, cel ce împărățește[560] în frică de Dumnezeu,
4 este[561] ca lumina dimineții, când răsare soarele
în dimineața fără nori;
ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața.’
5 Măcar că nu este așa casa mea înaintea lui Dumnezeu,
totuși El a[562] făcut cu mine un legământ veșnic,
bine întărit în toate privințele și tare.
Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea și bucuria mea?
6 Dar cei răi sunt toți ca niște spini pe care-i arunci,
și nu-i iei cu mâna;
7 cine se atinge de ei
se înarmează cu un fier sau cu mânerul unei sulițe
și-i arde în foc pe loc.”
8 Iată numele vitejilor care erau în slujba lui David: Ioșeb-Basșebet, Tahchemonitul, unul din fruntașii căpeteniilor. El și-a învârtit sulița peste opt sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-odată. 9 După el, Eleazar[563], fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul din cei trei războinici care au ținut piept împreună cu David împotriva filistenilor strânși pentru luptă, când bărbații lui Israel se dădeau înapoi pe înălțimi. 10 El s-a sculat și a lovit pe filisteni până ce i-a obosit mâna și a rămas lipită de sabie. Domnul a dat o mare izbăvire în ziua aceea. Poporul s-a întors după Eleazar, numai ca să ia prada. 11 După el, Șama[564], fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii[565] se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ semănată cu linte, și poporul fugea dinaintea filistenilor. 12 Șama s-a așezat în mijlocul ogorului, l-a apărat și a bătut pe filisteni. Și Domnul a dat o mare izbăvire. 13 Trei[566] dintre cei treizeci de căpetenii s-au pogorât pe vremea seceratului și au venit la David, în peștera[567] Adulam, când o ceată de filisteni tăbărâseră în valea[568] Refaim. 14 David era atunci în[569] cetățuie și o strajă a filistenilor era la Betleem. 15 David a avut o dorință și a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?” 16 Atunci, cei trei viteji au trecut prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o și au dat-o lui David, dar el n-a vrut s-o bea și a vărsat-o înaintea Domnului. 17 El a zis: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele[570] oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieții lor?” Și n-a vrut s-o bea. Iată ce au făcut acești trei viteji. 18 Abișai[571], fratele lui Ioab, fiul Țeruiei, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât, și a fost vestit între cei trei. 19 Era cel mai cu vază din cei trei și a fost căpetenia lor, dar n-a fost la înălțimea celor trei dintâi. 20 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel[572], om viteaz și vestit prin faptele lui mari. El[573] a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a pogorât în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu într-o zi când căzuse zăpadă. 21 A omorât pe un egiptean groaznic la înfățișare, care avea o suliță în mână, s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a omorât cu ea. 22 Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și a fost vestit printre cei trei viteji. 23 Era cel mai cu vază din cei treizeci, dar n-a ajuns la înălțimea celor trei dintâi. David l-a primit între sfetnicii lui[574] de aproape. 24 Asael[575], fratele lui Ioab, din numărul celor treizeci, Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem. 25 Șama[576] din Harod. Elica din Harod. 26 Heleț din Pelet. Ira, fiul lui Icheș, din Tecoa. 27 Abiezer din Anatot. Mebunai din Hușa. 28 Țalmon din Ahoah. Maharai din Netofa. 29 Heleb, fiul lui Baana, din Netofa. Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin. 30 Benaia din Piraton. Hidai din Nahale-Gaaș[577]. 31 Abi-Albon din Araba. Azmavet din Barhum. 32 Eliahba din Șaalbon. Bene-Iașen. Ionatan. 33 Șama din Harar. Ahiam, fiul lui Șarar, din Arar. 34 Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul unui Maacatit. Eliam, fiul lui Ahitofel, din Ghilo. 35 Hețrai din Carmel. Paarai din Arab. 36 Igheal, fiul lui Natan, din Țoba. Bani din Gad. 37 Țelec, Amonitul. Naharai din Beerot, care ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei. 38 Ira[578] din Ieter. Gareb din Ieter. 39 Urie[579], Hetitul. De toți: treizeci și șapte.
24 1 Domnul S-a aprins de mânie[580] din nou împotriva lui Israel și a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te[581] și fă numărătoarea lui Israel și a lui Iuda”. 2 Și împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oștirii, care se afla lângă el: „Străbate toate semințiile lui Israel, de la Dan[582] până la Beer-Șeba; să se facă numărătoarea poporului și să știu[583] la cât se ridică numărul lor.” 3 Ioab a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să facă poporul de o sută de ori mai mare, și împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?” 4 Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab și căpeteniilor oștirii, și Ioab și căpeteniile oștirii au plecat de la împărat ca să facă numărătoarea poporului Israel. 5 Au trecut Iordanul și au tăbărât la Aroer[584], la dreapta cetății care este în mijlocul văii Gad și lângă Iaezer[585]. 6 Au venit până la Galaad și în țara lui Tahtim-Hodși. S-au dus până la Dan-Iaan[586] și în împrejurimile Sidonului[587]. 7 Au venit până la cetățuia Tir și în toate cetățile heviților și ale canaaniților. Au ieșit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Șeba. 8 Au străbătut astfel toată țara și au ajuns la Ierusalim după nouă luni și douăzeci de zile. 9 Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau[588] în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia și în Iuda cinci sute de mii de oameni.
10 David a simțit cum îi bătea[589] inima după ce făcuse numărătoarea poporului. Și a zis Domnului: „Am săvârșit un mare[590] păcat făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoiește și iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un[591] nebun!” 11 A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad[592], văzătorul[593] lui David: 12 „Du-te și spune lui David: ‘Așa vorbește Domnul: «Îți pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, și te voi lovi cu ea».’ ” 13 Gad s-a dus la David și i-a făcut cunoscut lucrul acesta zicând: „Vrei șapte ani de foamete[594] în țara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmașilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în țară? Acum alege și vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.” 14 David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Oh, mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările[595] Lui sunt nemărginite, dar să nu[596] cad în mâinile oamenilor!” 15 Domnul[597] a trimis ciuma în Israel de dimineață până la vremea hotărâtă. Și, din Dan până la Beer-Șeba, au murit șaptezeci de mii de oameni din popor. 16 Pe[598] când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit[599] de răul acela și a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ți mâna acum.” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna[600], Iebusitul. 17 David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am[601] păcătuit! Eu sunt vinovat. Dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte dar împotriva mea și împotriva casei tatălui meu!” 18 În ziua aceea, Gad a venit la David și i-a zis: „Suie-te[602] și înalță un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.” 19 David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul. 20 Aravna s-a uitat și a văzut pe împărat și pe slujitorii lui îndreptându-se spre el și Aravna a ieșit și s-a închinat înaintea împăratului, cu fața la pământ. 21 Aravna a zis: „Pentru ce vine domnul meu împăratul la slujitorul lui?” Și David[603] a răspuns: „Ca să cumpăr de la tine aria și să zidesc în ea un altar Domnului, pentru ca să înceteze urgia[604] aceasta de peste popor.” 22 Aravna a zis lui David: „Să ia domnul meu împăratul aria și să aducă în ea jertfele care-i vor plăcea; vezi[605], boii vor fi pentru arderea-de-tot și carele cu uneltele lor vor ține loc de lemne.” 23 Aravna a dat împăratului totul. Și Aravna a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să te[606] primească!” 24 Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preț de argint și nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi-de-tot care să nu mă coste nimic.” Și David a cumpărat[607] aria și boii cu cincizeci de sicli de argint. 25 David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Atunci, Domnul[608] a fost potolit față de țară și a încetat urgia[609] deasupra lui Israel.
- ↑ 2 Sam 4.10
- ↑ 1 Sam 4.12
- ↑ 1 Sam 31.1
- ↑ 1 Sam 31.2 3 4
- ↑ Iuda 9.54
- ↑ 2 Sam 3.31; 13.31
- ↑ Num 12.8
- ↑ 1 Sam 31.4
- ↑ 1 Sam 24.6; 26.9; Ps 105.15
- ↑ 2 Sam 4.10 12
- ↑ 1 Sam 26.9; 1 Împ 2.32 33 37
- ↑ 2 Sam 1.10; Luca 19.22
- ↑ Ios 10.13
- ↑ 2 Sam 1.27
- ↑ 1 Sam 31.9; Mica 1.10; Iuda 16.23
- ↑ Exod 15.20; Iuda 11.34; 1 Sam 18.6
- ↑ 1 Sam 31.4
- ↑ 1 Sam 31.1
- ↑ Iuda 5.23; Iov 3.3 4; Ier 20.14
- ↑ 1 Sam 10.1
- ↑ 1 Sam 18.4
- ↑ Iuda 14.18
- ↑ 1 Sam 18.1 3; 19.2; 20.17 41; 23.16
- ↑ 2 Sam 1.19
- ↑ Iuda 1.1; 1 Sam 23.2 4 9; 30.7 8
- ↑ 1 Sam 30.31; 2 Sam 2.11; 2 Sam 5.1 3; 1 Împ 2.11
- ↑ 1 Sam 30.5
- ↑ 1 Sam 27.2 3; 30.1; 1 Cron 12.1
- ↑ 2 Sam 2.11; 2 Sam 5.5
- ↑ 1 Sam 31.11 13
- ↑ Rut 2.20; 3.10; Ps 115.15
- ↑ 2 Tim 1.16 18
- ↑ 1 Sam 14.50
- ↑ 2 Sam 5.5; 1 Împ 2.11
- ↑ Ios 18.25
- ↑ Ier 41.12
- ↑ 1 Cron 2.16
- ↑ 1 Cron 12.8
- ↑ Ps 18.33; Cânt 2.17; 8.14
- ↑ 2 Sam 3.27; 4.6; 20.10
- ↑ 2 Sam 2.14; Prov 17.14
- ↑ 1 Cron 3.1-4
- ↑ 1 Sam 25.43
- ↑ 1 Sam 27.8; 2 Sam 13.37
- ↑ 1 Împ 1.5
- ↑ 2 Sam 21.8 10
- ↑ 2 Sam 16.21
- ↑ Deut 23.18; 1 Sam 24.14; 2 Sam 9.8; 16.9
- ↑ Rut 1.17; 1 Împ 19.2
- ↑ 1 Sam 15.28; 16.1 12; 28.17; 1 Cron 12.23
- ↑ Iuda 20.1; 2 Sam 17.11; 1 Împ 4.25
- ↑ Gen 43.3
- ↑ 1 Sam 18.20
- ↑ 1 Sam 18.25 27
- ↑ 1 Sam 25.44
- ↑ 2 Sam 19.16
- ↑ 2 Sam 3.9
- ↑ 1 Cron 12.29
- ↑ 2 Sam 3.10 12
- ↑ 1 Împ 11.37
- ↑ 1 Sam 29.6; Isa 37.28
- ↑ 1 Împ 2.5; 2 Sam 20.9 10
- ↑ 2 Sam 4.6
- ↑ 2 Sam 2.26
- ↑ 1 Împ 2.32 33
- ↑ Lev 15.2
- ↑ 2 Sam 2.23
- ↑ Ios 7.6; 2 Sam 1.2 11
- ↑ Gen 37.34
- ↑ 2 Sam 13.12 13
- ↑ 2 Sam 12.17; Ier 16.7
- ↑ Rut 1.17
- ↑ 2 Sam 1.12
- ↑ 2 Sam 19.7
- ↑ 2 Sam 19.13; 1 Împ 2.5 6 33 34; Ps 28.4; 62.12; 2 Tim 4.14
- ↑ Ezra 4.4; Isa 13.7
- ↑ Mat 2.3
- ↑ Ios 18.25
- ↑ Neem 11.33
- ↑ 2 Sam 9.3
- ↑ 1 Sam 29.1 11
- ↑ 2 Sam 2.23
- ↑ 1 Sam 19.2 10 11; 23.15; 25.29
- ↑ Gen 48.16; 1 Împ 1.29; Ps 31.7
- ↑ 2 Sam 1.2 4 15
- ↑ Gen 9.5 6
- ↑ 2 Sam 1.15
- ↑ 2 Sam 3.32
- ↑ 1 Cron 11.1; 12.23
- ↑ Gen 29.14
- ↑ 1 Sam 18.13
- ↑ 1 Sam 16.1 12; Ps 78.71; 2 Sam 7.7
- ↑ 1 Cron 11.3
- ↑ 2 Împ 11.17
- ↑ Iuda 11.11; 1 Sam 23.17
- ↑ 1 Cron 26.31; 29.27
- ↑ 2 Sam 2.11; 1 Cron 3.4
- ↑ Iuda 1.21
- ↑ Ios 15.63; Iuda 1.8; 19.11 12
- ↑ 2 Sam 5.9; 1 Împ 2.10; 8.1
- ↑ 1 Cron 11.6-9
- ↑ 2 Sam 5.7
- ↑ 1 Împ 5.2; 1 Cron 14.1
- ↑ Deut 17.17; 1 Cron 3.9; 14.3
- ↑ 1 Cron 3.5; 14.4
- ↑ 1 Cron 11.16; 14.8
- ↑ 2 Sam 23.14
- ↑ Ios 15.8; 18.16; Isa 17.5
- ↑ 2 Sam 2.1; 1 Sam 23.2 4; 30.8
- ↑ Isa 28.21
- ↑ Deut 7.5 25; 1 Cron 14.12
- ↑ 1 Cron 14.13
- ↑ 2 Sam 5.19
- ↑ 2 Împ 7.6
- ↑ Iuda 4.14
- ↑ 1 Cron 14.16
- ↑ Ios 16.10
- ↑ 1 Cron 13.5 6
- ↑ 1 Sam 4.4; Ps 80.1
- ↑ Num 7.9; 1 Sam 6.7
- ↑ 1 Sam 7.1
- ↑ 1 Cron 13.9
- ↑ Num 4.15
- ↑ 1 Sam 6.19
- ↑ Ps 119.120; Luca 5.8 9
- ↑ 1 Cron 13.13
- ↑ 1 Cron 13.14
- ↑ Gen 30.27; 39.5
- ↑ 1 Cron 15.25
- ↑ Num 4.15; Ios 3.3; 1 Cron 15.2 15
- ↑ 1 Împ 8.5; 1 Cron 15.26
- ↑ Exod 15.20; Ps 30.11
- ↑ 1 Sam 2.18; 1 Cron 15.27
- ↑ 1 Cron 15.28
- ↑ 1 Cron 15.29
- ↑ 1 Cron 16.11
- ↑ 2 Cron 15.1; Ps 132.8
- ↑ 1 Împ 8.5 62 63
- ↑ 1 Împ 8.55; 1 Cron 16.2
- ↑ 1 Cron 16.3
- ↑ Ps 30
- ↑ 2 Sam 6.14 16; 1 Sam 19.24
- ↑ Iuda 9.4
- ↑ 1 Sam 13.14; 15.28
- ↑ 1 Cron 17.1
- ↑ 2 Sam 5.11
- ↑ Fapte 7.46
- ↑ Exod 26.1; 40.21
- ↑ 1 Împ 8.17 18; 1 Cron 22.7; 28.2
- ↑ 1 Împ 5.3; 8.19; 1 Cron 22.8; 28.3
- ↑ 1 Împ 8.16
- ↑ Exod 40.18 19 34
- ↑ Lev 26.11 12; Deut 23.14
- ↑ 2 Sam 5.2; Ps 78.71 72; Mat 2.6; Fapte 20.28
- ↑ 1 Sam 16.11 12; Ps 78.70
- ↑ 1 Sam 18.14; 2 Sam 5.10; 8.6 14
- ↑ 1 Sam 31.6; Ps 89.23
- ↑ Gen 12.2
- ↑ Ps 44.2; 80.8; Ier 24.6; Amos 9.15
- ↑ Ps 89.22
- ↑ Iuda 2.14-16; 1 Sam 12.9 11; Ps 106.42
- ↑ 2 Sam 7.1
- ↑ Exod 1.21; 2 Sam 7.27; 1 Împ 11.38
- ↑ 1 Împ 2.1
- ↑ Deut 31.16; 1 Împ 1.21; Fapte 13.36
- ↑ 1 Împ 8.20; Ps 132.11
- ↑ 1 Împ 5.5; 6.12; 8.19; 1 Cron 22.10; 28.6
- ↑ 2 Sam 7.16; Ps 89.4 29 36 37
- ↑ Ps 89.26 27; Evr 1.5
- ↑ Ps 89.30-33
- ↑ 1 Sam 15.23 28; 16.14; 1 Împ 11.13 34
- ↑ 2 Sam 7.13; Ps 89.36 37; Ioan 12.34
- ↑ Gen 32.10
- ↑ 2 Sam 7.12 13
- ↑ Isa 55.8
- ↑ Gen 18.19; Ps 139.1
- ↑ 1 Cron 16.25; 2 Cron 2.5; Ps 48.1; 86.10; 96.4; 135.5; 145.3; Ier 10.6
- ↑ Deut 3.24; 4.35; 32.39; 1 Sam 2.2; Ps 86.8; 89.6 8; Isa 45.5 18 22
- ↑ Deut 4.7 32 34; 33.29; Ps 147.20
- ↑ Deut 9.26; Neem 1.10
- ↑ Deut 26.18
- ↑ Ps 48.14
- ↑ Ioan 17.17
- ↑ 2 Sam 22.51
- ↑ 1 Cron 18.1
- ↑ Num 24.17
- ↑ 2 Sam 8.6 14
- ↑ Ps 72.10; 1 Sam 10.27
- ↑ Sau: Hadarezer.
- ↑ 2 Sam 10.6; Ps 60
- ↑ Gen 15.18
- ↑ Ios 11.6 9
- ↑ 1 Împ 11.23-25
- ↑ 2 Sam 8.2
- ↑ 2 Sam 8.14; 2 Sam 7.9
- ↑ 1 Împ 10.16
- ↑ 1 Cron 18.10
- ↑ 1 Împ 7.51; 1 Cron 18.11; 26.26
- ↑ 1 Cron 18.12; Ps 60
- ↑ 2 Împ 14.7
- ↑ Gen 27.29 37 40; Num 24.18
- ↑ 2 Sam 8.6
- ↑ 2 Sam 19.13; 20.23; 1 Cron 11.6; 18.15
- ↑ 1 Împ 4.3
- ↑ 1 Cron 24.3
- ↑ 1 Cron 18.17
- ↑ 1 Sam 30.14
- ↑ 1 Sam 18.3; 20.14-17 42; Prov 27.10
- ↑ 2 Sam 16.1; 19.17 29
- ↑ 1 Sam 20.14
- ↑ 2 Sam 4.4
- ↑ 2 Sam 17.27
- ↑ 2 Sam 9.1 3
- ↑ 1 Sam 24.14; 2 Sam 16.9
- ↑ 2 Sam 16.4; 19.29
- ↑ 2 Sam 9.7 11 13; 19.28; 19.17
- ↑ 1 Cron 8.34
- ↑ 2 Sam 9.7 10
- ↑ 2 Sam 9.3
- ↑ 1 Cron 19.1
- ↑ Isa 20.4; 47.2
- ↑ Gen 34.30; Exod 5.21; 1 Sam 13.4; 2 Sam 8.3 5
- ↑ 2 Sam 23.8
- ↑ 2 Sam 10.6
- ↑ Deut 31.6
- ↑ 1 Sam 4.9; 1 Cor 16.13
- ↑ 1 Sam 3.18
- ↑ 1 Cron 19.18
- ↑ 2 Sam 8.6
- ↑ 1 Cron 20.1
- ↑ Deut 22.8
- ↑ Gen 34.2; Iov 31.1; Mat 5.28
- ↑ 2 Sam 23.39
- ↑ Ps 51,titlu Iac 1.14
- ↑ Lev 15.19 28; 18.19
- ↑ Gen 18.4; 19.2
- ↑ 2 Sam 7.2 6
- ↑ 2 Sam 20.6
- ↑ Gen 19.33 35
- ↑ 2 Sam 11.9
- ↑ 1 Împ 21.8 9
- ↑ 2 Sam 12.9
- ↑ Iuda 9.53
- ↑ Iuda 6.32
- ↑ 2 Sam 12.9
- ↑ Ps 51
- ↑ 2 Sam 14.5; 1 Împ 20.35-41; Isa 5.3
- ↑ Exod 22.1; Luca 19.8
- ↑ 1 Sam 16.13
- ↑ 1 Sam 15.19
- ↑ Num 15.31
- ↑ 2 Sam 11.15-17 27
- ↑ Amos 7.9
- ↑ Deut 28.30; 2 Sam 16.22
- ↑ 2 Sam 16.22
- ↑ 1 Sam 15.24
- ↑ 2 Sam 24.10; Iov 7.20; Ps 32.5; 51.4; Prov 28.13
- ↑ 2 Sam 24.10; Iov 7.21; Ps 32.1; Mica 7.18; Zah 3.4
- ↑ Isa 52.5; Ezec 36.20 23; Rom 2.24
- ↑ 2 Sam 13.31
- ↑ Rut 3.3
- ↑ Iov 1.20
- ↑ Isa 38.1 5; Iona 3.9
- ↑ Iov 7.8-10
- ↑ Mat 1.6
- ↑ 1 Cron 22.9
- ↑ 1 Cron 20.1
- ↑ Deut 3.11
- ↑ 1 Cron 20.2
- ↑ 2 Sam 3.2 3
- ↑ 1 Cron 3.9
- ↑ 1 Sam 16.9
- ↑ Gen 18.6
- ↑ Gen 45.1
- ↑ Gen 39.12
- ↑ Lev 18.9 11; 20.17
- ↑ Gen 34.7; Iuda 19.23; 20.6
- ↑ Lev 18.9 11
- ↑ Deut 22.25; 2 Sam 12.11
- ↑ Gen 37.3; Iuda 5.30; Ps 45.14
- ↑ Ios 7.6; 2 Sam 1.2; Iov 2.12
- ↑ Ier 2.37
- ↑ Gen 24.50; 31.24
- ↑ Lev 19.17 18
- ↑ Gen 38.12 13; 1 Sam 25.4 36
- ↑ Iuda 19.6 9 22; Rut 3.7; 1 Sam 25.36; Estera 1.10; Ps 104.15
- ↑ 2 Sam 1.11
- ↑ 2 Sam 12.16
- ↑ 2 Sam 13.3
- ↑ 2 Sam 19.19
- ↑ 2 Sam 13.38
- ↑ 2 Sam 3.3
- ↑ 2 Sam 14.23 32; 15.8
- ↑ Gen 38.12
- ↑ 2 Sam 13.39
- ↑ 2 Cron 11.6
- ↑ Rut 3.3
- ↑ 2 Sam 14.19; Exod 4.15
- ↑ 1 Sam 20.41; 2 Sam 1.2
- ↑ 2 Împ 6.26 28
- ↑ 2 Sam 12.1
- ↑ Num 35.19; Deut 19.12
- ↑ Gen 27.13; 1 Sam 25.24; Mat 27.25
- ↑ 2 Sam 3.28 29; 1 Împ 2.33
- ↑ Num 35.19
- ↑ 1 Sam 14.45; Fapte 27.34
- ↑ Iuda 20.2
- ↑ 2 Sam 13.37 38
- ↑ Iov 34.15; Evr 9.27
- ↑ Num 35.15 25 28
- ↑ 2 Sam 14.20; 19.27
- ↑ 2 Sam 14.3
- ↑ 2 Sam 14.17; 19.27
- ↑ 2 Sam 13.37
- ↑ Gen 43.3; 2 Sam 3.13
- ↑ Isa 1.6
- ↑ 2 Sam 18.18
- ↑ 2 Sam 14.24
- ↑ Gen 33.4; 45.15; Luca 15.20
- ↑ 2 Sam 12.11
- ↑ 1 Împ 1.5
- ↑ Iuda 9.29
- ↑ Rom 16.18
- ↑ Sau: patru.
- ↑ Gen 28.20 21
- ↑ 1 Sam 16.2
- ↑ 2 Sam 13.38
- ↑ 1 Sam 9.13; 16.3 5
- ↑ Gen 20.5
- ↑ Ios 15.51
- ↑ Ps 41.9; 55.12-14
- ↑ Ps 3.1
- ↑ 2 Sam 15.6; Iuda 9.3
- ↑ 2 Sam 19.9; Ps 3
- ↑ Ps 3
- ↑ 2 Sam 16.21 22
- ↑ 2 Sam 8.18
- ↑ 2 Sam 18.2
- ↑ 1 Sam 23.13
- ↑ Rut 1.16 17; Prov 17.17; 18.24
- ↑ 2 Sam 16.2
- ↑ Num 4.15
- ↑ Ps 43.3
- ↑ Num 14.8; 2 Sam 22.20; 1 Împ 10.9; 2 Cron 9.8; Isa 62.4
- ↑ 1 Sam 3.18
- ↑ 1 Sam 9.9
- ↑ 2 Sam 17.17
- ↑ 2 Sam 17.16
- ↑ 2 Sam 9.4; Estera 6.12
- ↑ Isa 20.2 4
- ↑ Ier 14.3 4
- ↑ Ps 126.6
- ↑ Ps 3.1 2; 55.12
- ↑ 2 Sam 16.23; 17.14 23
- ↑ 2 Sam 1.2
- ↑ 2 Sam 19.35
- ↑ 2 Sam 16.19
- ↑ 2 Sam 17.15 16
- ↑ 2 Sam 15.27
- ↑ 2 Sam 16.16; 1 Cron 27.33
- ↑ 2 Sam 16.15
- ↑ 2 Sam 15.30 32
- ↑ 2 Sam 9.2
- ↑ 2 Sam 15.23; 17.29
- ↑ 2 Sam 19.27
- ↑ Prov 18.13
- ↑ 2 Sam 19.16; 1 Împ 2.8 44
- ↑ Deut 13.13
- ↑ Iuda 9.24 56 57; 1 Împ 2.32 33
- ↑ 2 Sam 1.16; 3.28 29; 4.11 12
- ↑ 1 Sam 24.14; 2 Sam 9.8
- ↑ Exod 22.28
- ↑ 2 Sam 19.22; 1 Pet 2.23
- ↑ 2 Împ 18.25; Plâng 3.38
- ↑ Rom 9.20
- ↑ 2 Sam 12.11
- ↑ Gen 15.4
- ↑ Rom 8.28
- ↑ 2 Sam 15.37
- ↑ 2 Sam 15.37
- ↑ 2 Sam 19.25; Prov 17.17
- ↑ 2 Sam 15.34
- ↑ 2 Sam 15.16; 20.3
- ↑ Gen 34.30; 1 Sam 13.4
- ↑ 2 Sam 2.7; Zah 8.13
- ↑ 2 Sam 12.11 12
- ↑ 2 Sam 15.12
- ↑ Deut 25.18; 2 Sam 16.14
- ↑ Zah 13.7
- ↑ Osea 13.8
- ↑ Ios 2.11
- ↑ Iuda 20.1
- ↑ Gen 22.17
- ↑ 2 Sam 15.31 34
- ↑ 2 Sam 15.35
- ↑ 2 Sam 15.28
- ↑ 2 Sam 15.27 36
- ↑ Ios 15.7; 18.16
- ↑ 2 Sam 16.5
- ↑ Ios 2.6
- ↑ Exod 1.19; Ios 2.4 5
- ↑ 2 Sam 17.15 16
- ↑ 2 Sam 15.12
- ↑ Mat 27.5
- ↑ Gen 32.2; Ios 13.26; 2 Sam 2.8
- ↑ 1 Cron 2.17
- ↑ 2 Sam 10.1; 12.29
- ↑ 2 Sam 9.4
- ↑ 2 Sam 19.31 32; 1 Împ 2.7
- ↑ 2 Sam 16.2
- ↑ 2 Sam 15.19
- ↑ 2 Sam 21.17
- ↑ 2 Sam 18.12
- ↑ Ios 17.15 18
- ↑ 2 Sam 18.5
- ↑ Ios 7.26
- ↑ Gen 14.17
- ↑ 2 Sam 14.27
- ↑ 2 Împ 9.17
- ↑ 2 Sam 19.4
- ↑ 2 Sam 19.32
- ↑ 2 Sam 15.30
- ↑ 2 Sam 18.33
- ↑ 2 Sam 15.14
- ↑ 2 Sam 5.1
- ↑ 2 Sam 17.25
- ↑ Rut 1.17
- ↑ Iuda 20.1
- ↑ Ios 5.9
- ↑ 2 Sam 16.5; 1 Împ 2.8
- ↑ 2 Sam 9.2 10; 16.1 2
- ↑ 1 Sam 22.15
- ↑ 2 Sam 16.5
- ↑ 2 Sam 13.33
- ↑ 2 Sam 16.5
- ↑ Exod 22.28
- ↑ 2 Sam 16.10
- ↑ 1 Sam 11.13
- ↑ 1 Împ 2.8 9 37 46
- ↑ 2 Sam 9.6
- ↑ 2 Sam 16.17
- ↑ 2 Sam 16.3
- ↑ 2 Sam 14.17 20
- ↑ 2 Sam 9.7 10 13
- ↑ 1 Împ 2.7
- ↑ 2 Sam 17.27
- ↑ Ps 90.10
- ↑ 1 Împ 2.7; Ier 41.17
- ↑ Gen 31.55
- ↑ 2 Sam 19.15
- ↑ 2 Sam 19.12
- ↑ Iuda 8.1; 12.1
- ↑ 2 Sam 19.43
- ↑ 1 Împ 12.16; 2 Cron 10.16
- ↑ 2 Sam 15.16; 16.21 22
- ↑ 2 Sam 19.13
- ↑ 2 Sam 11.11; 1 Împ 1.33
- ↑ 2 Sam 8.18; 1 Împ 1.38
- ↑ Mat 26.49; Luca 22.47
- ↑ 1 Împ 2.5
- ↑ 2 Sam 2.23
- ↑ 2 Împ 15.29; 2 Cron 16.4
- ↑ 2 Împ 19.32
- ↑ 1 Sam 26.19; 2 Sam 21.3
- ↑ Ecl 9.14 15
- ↑ 2 Sam 8.16 18
- ↑ 1 Împ 4.6
- ↑ 2 Sam 8.16; 1 Împ 4.3
- ↑ 2 Sam 8.17; 1 Împ 4.4
- ↑ 2 Sam 23.38
- ↑ Ios 9.3 5 16 17
- ↑ 2 Sam 20.19
- ↑ 1 Sam 10.26; 11.4
- ↑ 1 Sam 10.24
- ↑ 1 Sam 18.3; 20.8 15 42; 23.18
- ↑ 2 Sam 3.7
- ↑ 2 Sam 6.17
- ↑ 2 Sam 21.8; 3.7
- ↑ Deut 21.23
- ↑ 1 Sam 31.11-13
- ↑ 1 Sam 31.10
- ↑ Ios 18.28
- ↑ Ios 7.26; 2 Sam 24.25
- ↑ 2 Sam 18.3
- ↑ 1 Împ 11.36; 15.4; Ps 132.17
- ↑ 1 Cron 20.4
- ↑ 1 Cron 11.29
- ↑ 1 Cron 20.5
- ↑ 1 Cron 20.6
- ↑ 1 Sam 16.9
- ↑ 1 Cron 20.8
- ↑ Exod 15.1; Iuda 5.1
- ↑ Ps 18 titlu; 34.19
- ↑ Deut 32.4; Ps 18.2; 31.3; 71.3; 91.2; 144.2
- ↑ Evr 2.13
- ↑ Gen 15.1
- ↑ Luca 1.69
- ↑ Prov 18.10
- ↑ Ps 9.9; 14.6; 59.16; 71.7; Ier 16.19
- ↑ Ps 116.3
- ↑ Ps 116.4; 120.1; Iona 2.2
- ↑ Exod 3.7; Ps 34.6 15 17
- ↑ Iuda 5.4; Ps 77.18; 97.4
- ↑ Iov 26.11
- ↑ Ps 97.3; Hab 3.5; Evr 12.29
- ↑ Ps 144.5; Isa 64.1
- ↑ Exod 20.21; 1 Împ 8.12; Ps 97.2
- ↑ Ps 104.3
- ↑ 2 Sam 22.10; Ps 97.2
- ↑ 2 Sam 22.9
- ↑ Iuda 5.20; 1 Sam 2.10; 7.10; Ps 29.3; Isa 30.30
- ↑ Deut 32.23; Ps 7.13; 77.17; 144.6; Hab 3.11
- ↑ Exod 15.8; Ps 106.9; Naum 1.4; Mat 8.26
- ↑ Ps 144.7
- ↑ 2 Sam 22.1
- ↑ Ps 31.8; 118.5
- ↑ 2 Sam 15.26; Ps 22.8
- ↑ 2 Sam 22.25; 1 Sam 26.23; 1 Împ 8.32; Ps 7.8
- ↑ Ps 24.4
- ↑ Gen 18.19; Ps 119.3; 128.1; Prov 8.32
- ↑ Deut 7.12; Ps 119.30 102
- ↑ Gen 6.9; 17.1; Iov 1.1
- ↑ 2 Sam 22.21
- ↑ Mat 5.7
- ↑ Lev 26.23 24 27 28
- ↑ Exod 3.7 8; Ps 72.12 13
- ↑ Iov 40.11 12; Isa 2.11 12 17; 5.15; Dan 4.37
- ↑ Deut 32.4; Dan 4.37; Apoc 15.3
- ↑ Ps 12.6; 119.140; Prov 30.5
- ↑ 1 Sam 2.2; Isa 45.5 6
- ↑ Exod 15.2; Ps 27.1; 28.7 8; 31.4; Isa 12.2
- ↑ Evr 13.21
- ↑ Deut 18.13; Iov 22.3; Ps 101.2 6; 119.1
- ↑ 2 Sam 2.18; Hab 3.19
- ↑ Deut 32.13; Isa 33.16; 58.14
- ↑ Ps 144.1
- ↑ Prov 4.12
- ↑ Mal 4.3
- ↑ Ps 18.32 39
- ↑ Ps 44.5
- ↑ Gen 49.8; Exod 23.27; Ios 10.24
- ↑ Iov 27.9; Prov 1.28; Isa 1.15; Mica 3.4
- ↑ 2 Împ 13.7; Ps 35.5; Dan 2.35
- ↑ Isa 10.6; Mica 7.10; Zah 10.5
- ↑ 2 Sam 3.1; 5.1; 19.9 14; 20.1 2 22
- ↑ Deut 28.13; 2 Sam 8.1-14; Ps 2.8
- ↑ Isa 55.5
- ↑ Mica 7.17
- ↑ Ps 89.26
- ↑ Ps 144.2
- ↑ Ps 140.1
- ↑ Rom 15.9
- ↑ Ps 144.10
- ↑ Ps 89.20
- ↑ 2 Sam 7.12 13; Ps 89.29
- ↑ 2 Sam 7.8 9; Ps 78.70 71; 89.27
- ↑ 1 Sam 16.12 13; Ps 89.20
- ↑ 2 Pet 1.21
- ↑ Deut 32.4 31; 2 Sam 22.2 32
- ↑ Exod 18.21; 2 Cron 19.7 9
- ↑ Iuda 5.31; Ps 89.36; Prov 4.18; Osea 6.5; Ps 110.3
- ↑ 2 Sam 7.15 16; Ps 89.29; Isa 55.3
- ↑ 1 Cron 11.12; 27.4
- ↑ 1 Cron 11.27
- ↑ 1 Cron 11.13 14
- ↑ 1 Cron 11.15
- ↑ 1 Sam 22.1
- ↑ 2 Sam 5.18
- ↑ 1 Sam 22.4 5
- ↑ Lev 17.10
- ↑ 1 Cron 11.20
- ↑ Ios 15.21
- ↑ Exod 15.15; 1 Cron 11.22
- ↑ 2 Sam 8.18; 20.23
- ↑ 2 Sam 2.18
- ↑ 1 Cron 11.27
- ↑ Iuda 2.9
- ↑ 2 Sam 20.26
- ↑ 2 Sam 11.3 6
- ↑ 2 Sam 21.1
- ↑ 1 Cron 27.23 24
- ↑ Iuda 20.1
- ↑ Ier 17.5
- ↑ Deut 2.36; Ios 13.9 16
- ↑ Num 22.1 3
- ↑ Ios 19.47; Iuda 18.29
- ↑ Ios 19.28; Iuda 18.28
- ↑ 1 Cron 21.5
- ↑ 1 Sam 24.5
- ↑ 2 Sam 12.13
- ↑ 1 Sam 13.13
- ↑ 1 Sam 22.5
- ↑ 1 Sam 9.9; 1 Cron 29.29
- ↑ 1 Cron 21.13
- ↑ Ps 103.8 13 14; 119.156
- ↑ Isa 47.6; Zah 1.15
- ↑ 1 Cron 21.14; 27.24
- ↑ Exod 12.23; 1 Cron 21.15
- ↑ Gen 6.6; 1 Sam 15.11; Ioel 2.13 14
- ↑ 1 Cron 21.15; 2 Sam 24.18; 2 Cron 3.1
- ↑ 1 Cron 21.17
- ↑ 1 Cron 21.18
- ↑ Gen 23.8-16
- ↑ Num 16.48 50
- ↑ 1 Împ 19.21
- ↑ Ezec 20.40 41
- ↑ 1 Cron 21.24 25
- ↑ 2 Sam 21.14
- ↑ 2 Sam 24.21