Doue viețe

 

Doue viețe omul măsoară
    Cât timp urmează cărarea lui,
Una în lumea cea din afară
    Alta-n adâncul sufletului.

Cea din afară blândă, senină
    Mi-a dăruit-o al meu destin
Dar cea din suflet de lupte plină
    De griji amare si negru chin.

Precum sărmanul far de vedere
    Ce lume, oameni văzui în vis,
Când se deșteaptă simte-n durere
    Noaptea ce-apasă ochiu-i deschis;

Sau cum a mării puternici valuri
    Adânc din funduri s-asvârl spumând
Ș-apoi sfărmate de nalte maluri
    Iarăși în mare recad gemând;

Așa din mine visuri frumoase,
    Aspirări mândre sumeț pornesc
În curănd însă neputincioase
    De-a lumii proză crud se zdrobesc.

Nimic de-aceste nu știe însă
    Vârtejul lumii nepăsător,
Jalnice cânturi, lacrimi ascunse
    Singuri sunt triștii martorii lor.