Dorință (Liviu Marian)

 

Aș vrea, un sloiu răsleț de ghiață,
Să mă topesc la sânul cald al unei unde line
Să simț cum trupu'ncet mi se distramă;
Cum se desprinde sufletul din mine
Sub arzătoarea sărutare-a razelor de soare
Și se înalță, diafană boare,
Spre marea largă-a cerului albastru,
Și-acolo să plutesc in voia sorții
Spre zări pustii și fără de hotare
Sub blânda ocrotire-a cerurilor torții
Iar când voi obosi in pribegia-mi lungă,
Când dorul de pământ o să m’ajungă—
Să rourez în lacrămi cadențate
Pe floarea ofilită și stingheră
A unei groape triste și uitate.