Dor de trecut...

Dor de trecut... de Veronica Micle

Tristei mele suferințe, care zilele-mi răpune,
Și căințelor amare să pun stavilă n-aș pune
Veacurilor chiar de-aș trăi;
Ci-aș lăsa sufletu-n jale, și-a mea inimă-n durere
Să o simt încet cu-ncetul cum se sfarâmă și piere,
Și iubindu-te-aș muri.

Dar să pot la vremi trecute să te duc în zbor cu mine
Și-ntorcându-ne la ele, privind bolțile senine
Să-ți repet câte-mi spuneai,
Când prin stelele din ceruri, și prin florile din lume,
Visător și cu iubire căutai un dulce nume
Care mie să mi-l dai,



Ah! la ele eu te-aș duce și te-aș face tânăr iară;
Aș reda inimii tale trist pierduta ei comoară
De iluzii și dorinți!
Sufletul tău aripe, eu din nou iară-și i-aș pune
Că să zboare cu putere peste ceruri și peste lume
De dragul unei ființe!

Și întocmai ca atuncea tu privindu-mă pe mine
Să-mi spui visurile tale de iubire și de bine
Cu un vers de dulce cânt;
Ce-ai simțit să mai simți încă, dragă ție să-ți fiu iară,
Fericiți cum n-a fost nime, cum am fost odinioară
Să mai fim pe-acest pământ!