Domnia elefantului

Jump to navigation Jump to search
Domnia elefantului
de Ivan Andreievici Krâlov
Traducere de Constantin Stamati


Acel mare și puternic,
Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător,
Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic
Să fie cârmuitor;
Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie,
Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune,
Sunt la trup mari, arătoși
Și vârtoși,
Însă, lucru de minune,
Că acest principe-al nostru avea atâta prostie,
Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată
Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele,
El au început îndată
A plânge de a lor jale,
Și cu mânie răcnind:
„O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți,
De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?”
Iar lupii, îngenunchind,
Au zis: „Nu te întărta,
O, doamne, măria ta!
Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi,
Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi,
Luând de fieștecare numai câte o pielcică,
Ca să ne facem cojoace.
Deci aceste toante dobitoace,
Pentru așa lucru de nimică,
Se jeluiesc măriei tale
Degeaba și făr’ de cale...”
Atunci elefantul zise: „Bravo, voi aveți dreptate,
Dacă nu mă înșelați,
Adică de nu luați
Câte două piei de oaie, pentru care strâmbătate,
De voi afla că o faceți, grozav veți fi pedepsiți.
Câte o pielcică, însă, făr’ de grijă jupuiți;
Și voi, oilor, să nu mai îndrăzniți
Cu jalbe să mai veniți.
Căci a mea milă domnească strâmbătate nu va face,
Lăsând pe bieții lupi iarna să peie făr’ de cojoace.”