Doină (Negri)

Jump to navigation Jump to search
Doină
de Costache Negri
Poezie transcrisă de A. Papadopol-Callimach după un autograf al lui C. Negri, aflat în posesia lui V. Alecsandri și publicată în Revista nouă, an II (1889-1890), nr. 11-12 (dec.-ian.)


Verde codre și tufos,
Mult cu umbră răcoros,
Vara cît ești de frumos,
Toamna, putred, sîngerate,
A tale frunze uscate,
Roșe, roșe zac pe jos.

Așa vara vieței mele,
Ca dalbele floricele,
Fost-au să fie ca ele;
Dar de chin și muncă mare
Trupul meu hodină n-are
Și mi-i traiul tot în jele...

Vîntul fioros cînd bate
Spulberă-n străinătate
Frunzele veșted picate,
Departe de-a lor tulpină,
Unde-i moartea mai streină,
Și pier prin lume-aruncate.

Așa vîntul de urgie
Aspru suflă-n sărăcie,
Și romînu-n iobăgie
Are, pe-ntinsul pămînt,
Numai locul de mormînt,
Ca să moară-n duioșie.

Daleu ! măi român bărbate,
Mai deșteaptă-te, măi frate !
Că de tine joc își bate,
Și-n robie tot mereu
Te ține-n lanțul cel greu,
Lumea cea fără dreptate.

1844, Mînjina