Doi bogați

 

M-a dus avarul să-mi arate
Întregul său tezaur,
Și mi-a deschis o ladă plină
Cu aur... aur... aur...

Privindu-mă cu ochi ironici
Mi-a zis: „Arată-mi mie
Și tu, acum, dacă se poate,
Atîta bogăție!”

Atuncia, ca să-mi sting în suflet
Sarcazmul și amarul,
Și să-i arăt că de cît mine
E mai sărac avarul;

L-am dus grăbit spre locuința,
Spre raiul dragei mele,
Și-am zis avarului: „Privește
Furiș printre perdele!”

El s-a uitat: pe-o pernă albă
Dormea iubita dusă,
Și-n jurul ei plutea un farmec
De liniște nespusă...

Ne-am dus în urmă fiecare
Spre scumpul său tezaur:
Eu la iubita mea, — Avarul
Spre lada lui cu aur...