Doamna lui Negru și bardul

Doamna lui Negru și bardul
de Dimitrie Bolintineanu


E splendidă masa și vinuri străine
Se varsă spumînd
Prin cupe de aur ; iar domnul rîzînd
Voiește să-nchine.
Aici cavalerii vestiți în bătaie
Prin luptele lor,
Cu tinere dame, brunete, bălaie,
Vorbeau de amor.
Iar doamna frumoasă și jună soție,
Cu ochii în jos,
Lasă să se vază a sa bucurie
Rîzînd grațios.
— "Să vie străinul ce cîntă afară,
Să cînte aci !"
Așa vorbi domnul și toți așteptară.
Străinul sosi.
— "Cu voi bucuria și dulcea plăcere,
Oaspeți străluciți,
Iar viața-vă cure ca rîul de miere,
Să fiți fericiți !"
— "Dar ce ai tu, doamnă? Ce iute schimbare !
Ce-ai tu de suspini ?
Ca spicul cel galben tu fruntea înclini,
O, dulce suflare !
De ce tăceți, oaspeți ? O, doamne frumoase,
De ce stați tăcînd ?
Ia harpa, străine, cu bucle-auroase,
Ia harpa curînd !
Și pentru aceasta să dați lui îndată
Tot ce am mai scump eu,
Să-i dați lui chiar cupa-mi în aur lucrată
Și chiar calul meu !"
— "La alții dă cupa, la alții dă calul !
O doamne, eu cînt
Cum fîșie plopul, cum vîjie valul,
Cum vuvuie-un vînt !"
Străinul începe o tristă cîntare.
Oaspeții, uimiți,
Se-ncint d-armonie, deșeartă pahare,
Se cred fericiți.

— "Mie credință tu mi-ai jurat
Pîn' la morminte unde tot moare.
Oh ! frumuseții putem noi oare
A nu îi crede cuvîntul dat ?
Pentru mărire mi-ai făcut rău,
Jerfind iubire și răsfățare
Viața ta trece în întristare,
Cerul răzbună pe bardul său.
Vai ! pentru tine eu pătimesc !
Viața-mi se scurse fără junețe,
Plină de lacrimi și de tristețe.
Cu toate astea eu te iubesc !
Amorul arde în sînul meu
Bătut de doruri apăsătoare
Ca roua dulce p-o tristă floare
Ce se înclină sub doru-i greu.
Adesea chipu-ți desfătător
Ca o lumină printre morminte,
Vine, surîde, mi-aduce-aminte
D-acele timpuri de sînt amor !
Astfel aruncă ochii pe flori
Pasărea blînda pînă ce moare.
Murind, ea încă ar vrea să zboare
Pe o ghirlandă de sărbători.
O rugăciune voi să-ți fac eu
Si a mea frunte să se încline !
Revarsă două lacrime line
Căci azi mă lasă sufletul meu !"

Străinul precurmă cîntarea-i îndată.
El nu mai putea
Să cînte de lacrimi. Iar doamna zîmbea
Prin plîns astă dată.
A doua zi însă pescarii găsiră
În Argeș pescînd,
Un june cadaver și-apoi o liră
Aflară cătînd.

(1846)